Ignoranță (românească). În cartea sa Dificila Unire: Basarabia și România Mare între 1918-1940, o carte tradusă la noi în 2017 în editura Cartier, Albero Basciani, un diplomat italian contemporan cu evenimentele, scrie ceva ce poate că ar – cam – trebui să ne pună pe gânduri atunci când îi considerăm, facil și profund nedrept, pe frații noștri basarabeni (atunci, după 1918, dar și azi): ruși, oportuniști etc. Memorialistul italian ne-ar putea jigni orgoliul național(ist) atunci când scrie, neutru, obiectiv (repet, despre scurta perioadă românească a Basarabiei, cea dintre 1918 și 1940), cam așa: „Ignoranța și egoismul de persoană și de partid ale clasei conducătoare românești, după recuperarea Basarabiei, a permis direct propagandei obsesive, mincinoase – dar active! – a sovieticilor să aibă – mediatic, am zice azi – câștig de cauză!
Matilda. Născută în Rusia țaristă, într-o familie de artiști, Matilda Ksesinskaia a studiat baletul de la o vârstă fragedă, dovedind un talent ieșit din comun. În cadrul spectacolului de debut s-a făcut remarcată nu doar de către țar și de către țarină, profund impresionați de măiestria sa, ci și de către țarevici, care a fost de-a dreptul vrăjit de frumusețea ei. Între cei doi tineri s-a înfiripat o poveste de dragoste romantică și tragică, deopotrivă, care a durat mai bine de trei ani, până când Marele Duce s-a logodit cu viitoarea împărăteasă Alexandra. A fost iubita lui Nicolae al II-lea și a doi Mari Duci, dintre care unul, Andrei Vladimirovici, vărul ultimului țar, i-a devenit soț. Dragoste și trădare, lux aristocratic și sărăcie, război și pace, viața Matildei s-a suprapus uneia dintre cele mai fascinante perioade din istoria Rusiei: ultimele decenii ale imperiului și Revoluția Roșie, care a adus sfârșitul unei lumi. Din 1890, a avut o aventură cu țareviciul Nicolae Alexandrovici (viitorul Nicolae al II-lea), apoi, după despărțirea lor, cu alți Mari Duci ai Rusiei, Serge și Andrei. În martie 1917, bolșevicii i-au rechiziționat palatul, pentru a-l transforma în cartierul lor general. Din acel balcon, Lenin își va ține discursurile. A fost forțată să părăsească țara și s-a stabilit la Paris în 1920. În anul următor, s-a căsătorit cu Marele Duce Andrei, care l-a recunoscut pe fiul ei Vladimir Romanoff, prințul Romanovski (1902-1974). A fost intitulată, în exil, Prințesa Romanovskaïa-Krassinskaïa, de către Marele Duce Chril, fratele soțului ei. În 1929, a deschis o școală de dans la Paris. Ea și-a scris memoriile, intitulate Souvenirs de la Kschessinska, Paris, Ed. Plon, 1960, pe baza manuscrisului original în limba rusă, și a murit la Paris în 1971, la vârsta de 99 de ani. Este înmormântată în cimitirul rusesc din Sainte-Geneviève-des-Bois.
Rusoaice. Kira e o (încă) jună rusoaică, disperată că dragul ei Iura Alic (ce nume ghinionist!) se întoarce la nevastă şi copii. Parşiv resemnată, l-a invitat la o cină stropită copios cu vodcă. După ce bărbatul a adormit, femeia i-a ataşat şi aprins, între picioare, câteva petarde mari. Nu știu ce a mai rămas din mândria masculină a lui Iura, adică dacă el mai are vreo urmă de… fudulie. Ştiu doar că „terorista” Kira (fără Chiralina) a fost arestată şi îi rămâne palida nădejde ca morcovii serviţi în puşcărie să nu fie tăiaţi rondele. Ce diferenţă, îmi zic, între motivaţia actului violent al americancei care a tăiat cu cuţitul „cornul” soţului ce o „deranja” sexual prea des şi „aruncarea” în aer de către rusoaică a bărbăţiei celui care – vorba bunului meu prieten Tudor, din Basarabia – a decis „să nu-i mai facă oghiceiul”… O înţeleg pe biata Kira, cea care a aplicat, practic, eternul (şi mincinosul) jurământ al îndrăgostiţilor: ceva din tine îmi va rămâne mie, pe veci! Lesne de priceput este şi reacţia ei: în marea ţară, unde „defiţitul” de bărbaţi (iar dintre cei existenţi, mulţi sunt fleşcăiţi de alcool) depăşeşte – spun statisticile – 60 de milioane de persoane (cifră mult crescută mai nou, din pricina războiului din Ucraina), devii în stare de orice pentru a-ţi apăra dreptul de a te simţi femeie. În memoriile sale din tinereţe, Mircea Druc citează opinia unui coleg străin precum că „U.R.S.S. este singura ţară din lume în care femeile se dau din plăcere (ce să fac acasă – spunea câte una – să-l întorc de pe o parte pe alta să văd dacă nu s-a pişat acolo?)”. Tot el explică disponibilitatea erotică a rusoaicelor prin cocteilul-dinamită exprimat prin două concepţii specifice: în Rusia bărbaţii nu-s îndeajuns şi „drujba nacinastsia v butâlki” (prietenia începe cu sticla). De aceea, visez la o revanşă istorică împotriva femeilor celor ce ne-au „călărit” de veacuri: un desant ero(t)ic spre Est al unor batalioane de Florini Piersic (desigur, nu cel de azi, ci acela din vremea filmului „Harap Alb”) ori de Cătălini Botezatu (despre ăsta, însă, am niscai îndoieli: e cam bisexual şi mă tem că, în loc de călărit Nataşe, el s-ar mulţumi să le vândă chiloţi cu sigla lui Putin).
Prostituție… și război. De la izbucnirea războiului Rusiei în Ucraina, numărul clienților din industria sexului a scăzut și el: mulți i-au ales să lupte, în timp ce alții au fugit din Rusia. Într-o zi de toamnă a anului 2024, Kristina (al cărei nume a fost schimbat la cererea ei) era în tura de zi la un bordel. Ceea ce s-a schimbat recent este comportamentul clientelei: începând din 2022, soldații au început să vină nu pe rând, ci în grupuri de patru-cinci, purtând veste antiglonț în timp ce căutau servicii sexuale. „Cei bogați au părăsit Rusia cu toții”, spune Victoria, specialistă a unei organizații non-profit care se ocupă de dependența de droguri și prevenirea HIV. „Scăderea numărului clienților a fost semnificativă după anunțul mobilizării obligatorii din toamna lui 2022”, spune Marina Avramenco, o activistă din Krasnoyarsk, Rusia. „Majoritatea clienților plăteau între 3.000 și 7.000 de ruble pentru servicii sexuale” (aproximativ 32-76 de euro), adaugă ea.
Petru cel Mare și ”marea ambasadă”. Franz Lefort, unul dintre mentorii săi moscoviţi, în vârstă de aproximativ patruzeci de ani, va lua parte la toate campaniile sale. General şi amiral totodată, genevezul vorbeşte mai multe limbi, ceea ce va face din el un diplomat însărcinat cu misiuni delicate. Este probabil ca Lefort să fie cel care îi şopteşte ţarului ideea unei „mari ambasade” în ţările europene. Atunci, din 1697 până în 1698, el întreprinde un adevărat turneu diplomatic, cu difererenţa că nu s-a mai văzut nicicând, nici în fond, nici în formă, un asemenea alai. Ţarul vrea să voiajeze incognito, căci detestă linguşitorii. Scopul său este de a înţelege şi de a vedea ceea ce este bun la alţii. Atunci, spre a dejuca vicleniile, vlăjganul – căci foarte puţini îl cunosc în Europa Occidentală – se dă drept… propriul ambasador! Ţine absolut să fie luat drept emisarul ţarului Moscovei. După ce a interzis, sub ameninţarea pedepsei cu moartea, să-i fie dezvăluită adevărata identitate, el pleacă, lăsând în locul său oameni de încredere la Moscova. „Marea ambasadă” îşi merită numele. Aceasta numără 270 de persoane, câţiva pitici şi… o maimuţă. 32 de trăsuri grele, aproape tot atâtea caleşti, patru enorme furgoane de bagaje, diamantele coroanei (deja renumite!), scrisori de schimb pentru fiecare capitală sau oraş care trebuia vizitat, blănuri somptuoase, ţesături din mătase şi, spre a fi sigur că-i va convinge pe increduli, 2 milioane de ruble, sumă considerabilă pentru vremea respectivă. Astfel înaintează în direcţia Prusiei, a Olandei şi a Angliei cea mai formidabilă mistificare din istoria diplomatică, un împărat deghizat în propriul ambasador! Pe sigiliul său, care îi identifică scrisorile de acreditare şi depeşele, falsul ambasador a pus să fie gravată o inscripţie pe care puţini oameni au înţeles-o pe atunci: „Eu sunt elev şi caut profesori”. (Jean Des Cars, Saga dinastiei Romanov) P.S. În Olanda, am avut prilejul să vizitez căsuța în care a locuit mare țar Petru, în vremea ”uceniciei” lui incognito, acolo.
Ceapaev. Ceapaev a fost un celebru comandant al armatei ruse în timpul războiului civil. După ce în 1934 a fost realizat un film sovietic despre el, Ceapaev a devenit un subiect popular al glumelor rusești. Ordonanța lui, Petka, este și el prezent în acele glume. Petka îl întreabă pe Ceapaev: – Vasili Ivanovici, poți să bei jumătate de litru de vodcă? – Desigur! – Dar un litru? – Desigur! – Ce zici de un butoi întreg? – Nicio problemă, pot să-l golesc ușor. – Dar poți să bei un râu de vodcă? – Nu, nu pot face asta. Unde aș putea găsi un castravete murat atât de mare?
