Cockteil… cu amor, umor și poezie. Pedale

Ieșire. Bulă și Bubulina au probleme în căsnicie. – Bulă, diseară ieșim și noi? – Ieșim, Bubulino, ieșim. Dar unde ai vrea, ai vreo idee? – Da! Unul din viața celuilalt.
Logodnic. ”Brăila, 30. — Azi a fost înaintat parchetului individul Pandele Ionescu, care deși căsătorit, se ocupa cu rentabila meserie de logodnic. După ce încasa conturi și avansuri din zestre, borfașul dispărea. Cel puțin zece domnișoare au depus plângere. Se pare că soția lui legiuită îi era complice ” (Presa, 1928).
Femei. ”O cucoană și o cameristă au la un loc între șase și doisprezece diavoli.” (Pierre Veron).
Plăcere (salvatoare). Hemingway obișnuia să bea. Și nu puțin, și nu din când în când. Într-o scrisoare către criticul literar Ivan Kașkin, scriitorul – care avea să afirme, înainte de a se sinucide, învins de panică și anxietate, că alcoolul i-a fost „marele criminal” (ca și în cazul lui Scott Fitzgerald ori William Faulkner) – o recunoaște, cu o anumită mândrie hedonistă: „Beau de cînd aveam 15 ani și puține lucruri mi-au adus atâta plăcere. Cînd muncești toată ziua cu mintea și mai știi că mâine trebuie s-o iei de la capăt, ce altceva poate să-ți întrerupă șirul gândurilor și să le trimită în altă parte, dacă nu whisky-ul? Înainte să ieși din tranșee ca să pornești la asalt, cine ar putea să-ți spună ceva care să-ți dea, momentan, aceeași stare de bine pe care ți-o dă romul?”
Frumusețe. ”Nici un martiraj nu e prea greu pentru femeie dacă e vorba să-și mărească frumusețea.” (Montaigne)
Minune. ”Erai atât de subțire,/Aveai pasul mic și săltat,/În jur mirosea a iubire/Și-a părul tău proaspăt spălat/Și-a rochie lin spulberată/La orice-adiere de vânt,/Cînd trupul o clipă ne-arată/Ce are mai tainic și sfânt/Și-apoi se ascunde de lume/Și credem c-a fost o minune/Lăsată din cer pe pământ…” (Emil Brumaru)
Trio. Ion cu Măria, în pat. – Ioi, Mărie, io nu am loc. – Nici io. – Atuncea să plece cine se simte în plus!, zice Ion. Și se ridică Vasile, zicând: – Doamne, Ioane, da’ zgârcit mai ești!
Afganistan. Soldații sovietici zboară cu avionul spre Afganistan. Comandantul le explică beneficiile războiului: – În Afganistan, pentru capul fiecărui dușman, veți primi 1.000 de ruble și 3 zile de permisie. Noaptea, avionul aterizează. Soldații coboară și, după un timp, se întorc c-un cap de om și îi spun, cu mândrie, comandantului: – Tovarășe comandant, iată primul cap de dușman. Vrem banii și zilele libere! – Ce ați făcut, nenorociților?! Încă n-am ajuns în Afganistan, că noi am făcut o escală de realimentare în Tadjikistan, în URSS…Iar capul – vai! – este al tovarășului Afanasov, secretarul de partid, care s-a îmbătat ca porcul, înainte de a decola din Moscova!
Paradis (pierdut pe vecie, cred). – De ce nu s-au certat Adam și Eva niciodată? – Pentru că Eva nu-i povestea despre foștii iubiți, iar Adam nu-i povestea despre cât de bine gătea mama lui, în comparație cu ea…
Partaj. – Salut, Costele, văd că te-ai împăcat cu nevastă-ta, mă bucur…– M-am împăcat pe dracu’! – Cum, dar v-am văzut ieri, în curte, spărgeați lemne și sporovăiați. – Spărgeam lemne pe dracu’, noi împărțeam mobila!
Femei. „Toată viața am avut parte de femei fără suflet.” (Daniel, angajat la morgă)
Histrion. Uneori am replici atât de bune încât visez că vine Shakespeare însuși la mine și-și cere scuze că le-a scris el înainte…
Întâlniri. Nu există întâlniri întâmplătoare. Orice om din viața noastră este un test, o pedeapsă sau un cadou…
Modestie. Normal că uneori vorbesc cu mine însumi, deoarece câteodată am nevoie de sfaturi de la un expert.
Xenofobisme. Austria despre Germania: „Marea diferență dintre austrieci și germani este că germanii ar vrea să-i înțeleagă pe austrieci, dar nu pot, iar austriecii îi înțeleg pe germani, dar ar prefera să nu-i înțeleagă.” România despre Ungaria: „Mi-am făcut toate testele, iar doctorul îmi spune că nu este nicio îndoială, sunt xenofob. Încă o boală pe care am luat-o de la unguri.” Belgia despre Franța: „De ce au ales francezii cocoșul drept simbol național? Pentru că este singurul animal care cântă atunci când este în rahat până la genunchi.” Belgia despre Olanda: „Cum începe fiecare rețetă de gătit olandeză? Împrumută șase ouă, 200g de făină, jumătate de litru de lapte…”.
Cățel. Bulă vede pe stradă o domnișoară drăguță, cu un cățel în brațe.Vrea s-o „agațe”.. și îi zice: – Ce n-aș da să fiu eu în locul cățelușului! – Nu prea cred… eu îl duc la veterinar ca să-l castreze!
Bădiță, de dorul tău. ”Bădiță, de dorul tău/Mă topesc ca inu-n tău;/Mă topesc ca cânepa,/Bade, de dragostea ta,/Rău a fi de ne-om lăsa./Bădiță, de dor de tine/Mă topesc și mi-e rușine.” (Culegător: Petru Lenghel lzanu, Bârsana, Țara Maramureșului)
Inima-n mine nu-i bună. ”lnima-n mine nu-i bună/Ca poama de mătrăgună:/Că-i legată cu lanțuri/Și cuprinsă de doruri ; /Legată-i cu lănțurele,/Cuprinsă-i de dorurele./Nu știu pă cine-aș afla/Să-mi dezlege inima,/Cât ar cere-atât i-aș da.” (Culegător: Petre Lenghel lzanu, Bârsana, Țara Maramureșului)
Pedale. Șeful gărei Pitești, Alecu Hontescu, nu se însurase din mai multe motive. Principalul era că mai toate femeile din această localitate își cam înșelau bărbații și el nu voia să fie încornorat. Deci Alecu era celibatar și cum era foarte amator al sexului frumos, alesese ca prietenă pe soția unui subaltern al său, mecanicul Petru Olteanu. Cel care trebuia în fiecare dimineață, la zece și jumătate, să plece cu trenul No. 68. Elena, soția sa, era o femeie frumoasă, bună și – mai ales! – plină de draci. Îndată ce trenul de 10.30 pleca din stație, Elena venea să se întâlnească cu șeful în cabina unde era ”acul” ce trebuia să dea drumul trenului la km. 3. Ei începeau să se giugiulească și când fluieratul ascuțit al mecanicului se auzea în depărtare, la km. 3, șeful apăsa pe pedală zâmbind și zicea iubitei lui: — Draga mea, îi deschid calea bărbatului tău! În urmă, îndrăgostiții gustau în liniște fericirile adulterului. A doua zi scena se repeta și totul ar fi mers de minune dacă nu se întâmplă o catastrofă neprevăzută. În dimineața aceia, Petru plecase încrezător ca totdeauna. Ajungând în dreptul discului km. 3, ceruse prin fluierat semnalul de liberă trecere. Mirat, văzu că discul se închide brusc. – Cu toate astea nu văd nici un tren înaintea mea! Privi din nou discul și ceia ce văzu îl încremeni. Discul tremura! Adică se bătea ca o ușă suflată de vânt. – Desigur, e ceva anormal la Pitești, își zise mecanicul. Atunci sări de pe mașină și alergă spre cabina unde se afla acul, sigur că s-a întâmplat un accident. Ceia ce văzu însă, intrând în acea cabină, îl țintui pe loc: nevasta lui, pe o canapea se afla în brațele șefului său. Cu piciorușele ei, ea lovea, fără voie, pedala de comandă a discului! Discul care oprise pornirea trenului tremura în cadența dezonoarei lui! Atunci, în fața nenorocirii, mecanicul nu găsi decât aceste cuvinte : – Când domnul șef de gară va încheia, va fi așa de bun să’mi redea soția…și drumul liber…? ” (Curentul, 1934)
Pădurea. ”Pădurea este înainte de toate o ființă colectivă, cea mai grandioasă din câte există, înfiorată de o viață proprie, închegată la rându-i din milioane de vieți individuale, cât se poate de diverse – contopite într-o fizică armonică și într-un duh unitar, care impresionează copleșitor și într-un fel unic spiritul omenesc.” (Acad. Emil Pop)