Cockteil. Cu amor, umor… și poezie. (Ne)recunoștință



Păpuși. Femeile sunt ca păpușile: sunt drăguțe, te poți juca cu ele când vrei, cum vrei și le poți abandona oricând, oriunde. Dar, știi ceva? Un bărbat adevărat nu se joacă cu păpușile!
Ție, căreia. ”Crăp ușa cu sfială, / Odaia ți-este goală. / În perini se păstrează încă / O urmă-a capului, adâncă. / La pat, stingheri, pantofii tăi de catifea, / Și pe cearșaf o pată de cafea. / M-am întâlnit prin casă / Cu-o umbră vaporoasă. / De când pieriși, / mi te-arătai întâi. / Măcar ca umbră, rogu-mă, rămâi.” (Tudor Arghezi)
Plăcintă. Plăcintă cu mere, plăcinta mahalalei bucureștene de altădată – meseriași, coafeze, studenți săraci, fete de măritat fără zestre, căruțași, ospătărițe, câte-un profesoraș sau un „catindat” pe la primărie, casnice, samsari de chițimii, hârțogari, casierițe, negustori mărunți, infirmiere, șuți cu ștaif, cheferiști. O mulțime între două lumi, nici tu mahalaua soioasă, dar nici high-life cu bănet la bancă și vacanțe la Paris. Duminică, tot familionul se ducea cârd să se uite la lumea de pe Calea Victoriei, ca la cinema, apoi se-ntorcea la masa de prânz, la o plăcintă caldă cu mere, bârfind ce văzuseră „în centru” și citiseră prin reviste, bălăcărindu-și visurile inaccesibile. Îmbătrâneau, se-ngrășau, visele se resemnau, se uscau, le rămânea plăcinta, parfumată, fragedă, devotată ca o imortelă. (Radu Anton Roman)
Erecție. În vreme ce în SUA 17% dintre bărbații cu probleme erectile merg la doctor (19% în Japonia, 17% în Olanda), în România doar 1% din cele 1,3 milioane de masculi cu probleme cer ajutor medical. „Sculați români, nu dormiți!” își intitulează știrea tocmai transcrisă aici un șugubăț ziarist.
Ceapă. Andropauza poate fi numită „sindromul cepei uscate”. De ce? Îi cresc „mustățile”, codița se usucă, iar când te dezbraci te apucă plânsul.
Desfrâu. Desfrâul este unul dintre păcatele capitale cele mai scandaloase, dar și dintre cele mai tentante. Datorită lui, am apărut fiecare dintre noi pe această lume.” (Fernando Savater)
Dezgolire. „Dezbracă-mă… Dezbracă-mă… / Da, dar nu imediat, / Nu atât de repede… / Învață cum să mă dorești…” (Juliette Greco)
Dinți. „Dragostea vindecă orice, mai puțin sărăcia și durerea de dinți.” (Marguerite Power Blessington)
(Ne)recunoștință. ”Știi de ce oamenii nu recunosc ceea ce faci pentru ei? Pentru că prima dată când faci ceva pentru cineva, generezi în el recunoștință. A doua oară când faci sau îi dai ceva cuiva, generezi anticipare. Persoana se așteaptă să primească din nou. A treia oară ai generat deja o așteptare. Persoana se așteaptă să primească din nou ceea ce i-ai oferit. A patra oară generezi un merit. Persoana simte că merită ceea ce îi oferi și vrea să continue să primească. A cincea oară ai creat deja o dependență. Acea persoană simte că nu mai poate trăi bine fără ceea ce îi oferi. Este deja răsfățată. A șasea oară percepi că nu există reciprocitate, nu primești nimic în schimb și te oprești din a oferi. Și atunci persoana răsfățată pe care ai creat-o este supărată pe tine pentru că îi refuzi ceea ce își dorește atât de mult și ajunge să te urască, pentru că ai încetat să îi oferi ceea ce tu ai făcut-o să creadă că merită. De aceea trebuie să știi care este limita în a oferi. Pentru că celălalt nu cunoaște limite în a primi.” (Mario Venuti)
Garaj. Fata vine la tatăl ei: – Tată, putem, eu și prietenul meu, să folosim mașina? – Da, dar nu are benzină! – Nu-i nimic. Și așa nu ieșim din garaj!
Imaginație. Iubirea este cea care stimulează imaginația. Care, la rândul ei, stimulează și întreține iubirea…
Maruca. ”Maruca Cantacuzino, măritată cu George Enescu în 1937, după dezastrul amorului ei cu Nae Ionescu (pricină din care s-a mutilat cu vitriol), iar copiii ei doreau s-o pună sub interdicție, primește astăzi de la RPR, în sanatoriul ei elvețian, suma de 2000 (două mii) lunar, la curs oficial, favorabil și agreabil” (scria Petre Pandrea – în 1956 – înMemoriile mandarinului valah).
Tradiții. Unul dintre cele mai ciudate obiceiuri, întâlnite încă la înmormântările de pe Valea Someșului – scrie polivalentul Dan-Silviu Boerescu în cartea lui De la nuntă la înmormântare, Ed. Integral, 2019 – sunt versurile satirice, presărate cu pasaje deochiate. Etnologul Menuț Maximinian notează o ”poezie” care l-a făcut să se rușineze și pe preotul satului, care oficia înmormântarea. O femeie ce era judecată în sat că nu-și plânge prea convingător soțul proaspăt decedat a rostit, în drumul mortului spre groapă: ”Numa-ncet cu el prin tindă / Că s-a scula și-a cere p…zdă! / Voi, femei din întreg sat / Tăt așa m-ați criticat / Că bărbatul nu l-am cântat / L-am cântat cum am putut / Că pe toate v-o f…t. / Și-l cânt cât m-o ține gura / C-a murit, mânca-i-ați p…a!”. Potrivit etnologului citat, expresiile deocheate nu lipseau nici de la nuntă ori de la alte evenimente. Între ”socăciță” (femeia care pregătea mâncarea la nunți) și nași avea loc un dialog direct, cu evidentă tentă sexuală: ”Ce nănaș, mânca-i-aș gura! / Cum m-aș da cu el de-a dura / Și atât m-aș durui / Până când om adormi / Și atunci când ne-om trezi / Om vedea ce va mai fi.”
Întâiul sărut. „Întâiul sărut de dragoste / Mi-e silă de-acele neroade visări / Pe care minciuna, târâș, le-a țesut, / Voi dați-mi, deci, raza candidei mirări / Și vraja-mpletită de-ntâiul sărut. / O, triști poetaștri cuprinși de fiori / Când scrieți de păstorul din crângul tăcut! / V-ar fi îngâmfarea glas lin de izvor / De-ați ști de vrăjitul, întâiul sărut. / De-Appolo, vreodată, uita-va de voi / Și-alaiul de muze-o pleca-n alt ținut, / Lăsați-l în voie să plece, și-apoi / Sorbiți din vrăjitul, întâiul sărut.” (Lord Byron, din volumul Ceasuri de reverie, 1807)
Ghicitoare. „O femeie cochetă, care se află împreună cu trei admiratori ai grațiilor sale, privește drăgăstos pe unul, strânge discret mâna celui de al doilea, iar pe al treilea îl apasă, sub masă, cu piciorul. Ghici cui i-a dovedit ea, înclinația cea mai mare?” (Balzac)
Fruct. Nu fiecare femeie mănâncă din fructul oprit, dar fiecare e tare curioasă să-i cunoască gustul, măcar o dată, măcar în închipuire, măcar din „greșeală”… măcar…
Regret. „Chiar pentru cea mai castă femeie vine o oră când are nostalgia prilejului pierdut de a nu mai fi fost, atunci…, castă.” (Diderot)
Măsuri. Aș bea un pahar cu vin! Ba aș bea o sticlă întreagă de vin italian! Mai degrabă – cred – aș cumpăra o podgorie italiană! (Ernest Hemingway)
Iubirile platonice. ”Iubirile platonice ale tinereții studențești au o puritate care le situează într-un spațiu al unei așteptări pururi deschise. Pentru nimic în lume n-ai dori să mai revezi, chiar dacă ar mai fi cu putință, chipurile lor, devastate de timp. În schimb nu o dată te bate gândul să oferi intim amintirii lor, iubirilor de tinerețe, paginile scrisului tău care ajung a te mulțumi, aidoma unui prinos târziu.” (Gh. Grigurcu)
Vis. ”Căsătorit m-aș vrea, dar fără de soție, / Căsătorit m-aș vrea cu viața, pe vecie.” (Richard Crashaw (1612-1649), ”Despre căsătorie”)
Love. ”Iubire ca a lor, greu de găsit, dar / Ea era târfă, iară el, tâlhar.” (Lord Lytton (1803-1873))
Mă bărbieresc și plâng. ”De cum octombrie apare / iar scad un an din câți mi-au mai rămas / și spun: voi duce-o viață ca și alții, / de toate neghiobiile mă las! / Dar – nu știu cum – prea repede se-ntâmplă / să uit ce mi-am promis cu-nverșunare / și mă trezesc bolnav aicea, între cărți, / ca pasărea care-a uitat să zboare. / Mă bărbieresc și plâng – în seara asta / nu-i nici o sărbătoare pentru mine, / dar voi pleca aiurea, prea nu am respectat / promisiunea clipei cuprinse de rușine. / … Abia plecat, mă simt un dezertor / din ceruri – nu din casa cea oarbă la noroc – / mi-s grei bocancii timpului pe umăr / și merg numai să am de unde să mă-ntorc.” (Ioanid Romanescu)
Insomnie. ”Pentru a scăpa de insomnie, faceți o jumătate de oră de yoga, mâncați un măr, beți ceai de tei, faceți o baie fierbinte cu esență de cimbru, frecții cu ulei de iasomie și orientați-vă patul spre nord. Când veți termina toate acestea, va fi aproape 8 dimineața.” (Pierre Desproges)



Recomandări

Băut și fără permis de conducere, a fost reținut după ce a depășit pe linie continuă mașinile de pompieri venite la accidentul prietenului său

Beat și fără permis, a depășit pe linia continuă, în timp ce gonea spre accidentul în care fusese implicat prietenul său, și el băut
Beat și fără permis, a depășit pe linia continuă, în timp ce gonea spre accidentul în care fusese implicat prietenul său, și el băut