Maria și Maurice Negre. ”Maria Tănase abia lansată, cânta în Piața Buzești, la restaurantul “Coşna”, când într-o seară a apărut printre clienţi un jurnalist francez. Era corespondent al Agenţei Havas şi se numea Maurice Negre. Servise înainte la Varşovia. Era un bărbat frumos, înalt şi distins. A fost coup de foudre. Maria Tănase era o femeie frumoasă şi o vreme cei doi au format unul dintre cele mai “bine” cupluri din Bucureşti. Activităţile extra-jurnalistice ale lui Maurice Negre au atras repede atenţia lui Mihail Moruzov, şeful SSI. Negre era agentul Biroului 2, serviciul de spionaj francez. Cât România a fost aliata Franţei, activitățile lui, deşi inamicale, au fost trecute cu vederea. În septembrie 1940, Carol a părăsit ţara. În octombrie o misiune militară germană ocupă Valea Prahovei şi cîteva puncte strategice. Sistemul nostru de alianţe s-a schimbat. În acea toamnă, idila celor doi a trecut printr-o mare încercare. Maurice Negre a fost arestat sub acuzaţia de spionaj, judecat, condamnat şi închis la Aiud. Maria Tănase a apelat la toţi admiratorii ei, a bătut la toate uşile, şi-a vândut bijuteriile, blănurile, etc. ca să corupă diverşi funcţionari. Cert, Maria Tănase l-a iubit. Sentimentele ei au fost în acele zile verificate. În 1941 Negre a fost eliberat. Oare a intervenit între Eugen Cristescu, noul şef al SSI, şi Maria Tănase, o înţelegere? Oare în schimbul libertăţii iubitului ei, a acceptat să fie agenta SSI? Negre a fost eliberat şi scos din ţară. Astfel cei doi s-au despărţit. Ajuns în Franţa, s-a instalat la Vichy, unde a primit un post important în aparatul guvernamental. În secret a activat în Rezistenţă, fiind un gaullist convins. A fost arestat şi trimis în lagăr la Buchenwald. A fost eliberat de trupele americane. Întors la Paris, cu trecutul lui de rezistent şi om al serviciilor secrete, a făcut carieră. A fost director la Agence France Presse, între 1946-49 şi 1950-54. Având necazuri cu regimul de la Bucureşti, Maria Tănase i-a scris, în aceşti ani, cerându-i ajutor. Nu a primit răspuns niciodată. Cert este că în 1941 a mers la Istanbul, unde l-a întâlnit pe Alfred de Chastelain, spion britanic SOE, în localul unde cânta, Taxim, ţinut de un român (Iordănescu, şi el agentul lui Cristescu). Îl cunoştea pe Chastelain din anii 30, când acesta era profesor la Universitatea din Bucureşti.” (Stelian Tănase). Între bărbații cu care s-a iubit, sunt amintiți: Eugen Cristescu, proaspăt numit la şefia Serviciului Secret de Informaţii, care a și ajutat-o, generalul E.R. Geer, care era, în acea vreme, şeful secţiei Armatei de uscat în Misiunea Militară Britanică din România. (În ’52 autorităţile au descoperit câteva telegrame trimise între cei doi, dar incidentul nu a avut consecinţe).
Maria Tănase și Securitatea. (Din dosarul de urmărire). ” Era mereu înglodată în datorii şi nemulţumită că are prea puţini bani. Agenta „Elisabeta” îi povesteşte în1960 căpitanului Olaru: Foarte supărată a început să înjure şi să exprime tot felul de vorbe triviale la adresa impresarilor şi la adresa ministerului nostru. ”Azi nimeni nu are un ban. Nimeni.” Şi că este aşa de mare lipsă de bani, că dacă ar avea 20 de lei în buzunar, ”ar putea avea pe cel mai frumos şi mai bine bărbat din Bucureşti”. Acelaşi căpitan Olaru e informat de sursa „Paul Cazacu” despre faptul că „Maria Tănase a câştigat mulţi bani de pe urma activităţii ei de cântăreaţă, dar i-a cheltuit cu o risipă căreia nu i se poate găsi vreo explicaţie normală. Niciodată nu are bani, ci numai datorii. Cei din teatru se feresc să-i mai împrumute”. Maria câştiga bani din concerte, dar trebuia să-şi întreţină soţul, pe Clery Sachelarie, fost mare latifundiar, devenit şomer după 1944. Preţul pe care acest „om sobru, care evită relaţiile de prietenie cu locatarii” îl plăteşte, este libertatea pe care i-o lasă Mariei. Nu comentează nimic atunci când e vorba despre aventurile nevestei, dar îl deranjează când ea se arată dispusă să facă concesii regimului. Sursa „Leonard”, probabil un intim al cuplului, îi raportează lui Olaru, in ianuarie 1960: „A continuat să ducă o viaţă uşoară şi după ce s-a măritat cu Sachelarie, având amanţi şi făcând chefuri seară de seară. Legăturile ei extraconjugale erau condiţionate de poziţia şi de averea celui care urma să trăiască cu ea. Soţul ei nu i-a spus niciodată nimic. Îi plac jocurile de noroc, în special jocul de cărţi, bea mult şi cu deosebire ţuică şi coniac. Azi, când are un salariu fix, viaţa şi cheltuielile ei întrec cu mult tot ce ar putea câştiga”. Acelaşi povesteşte cum artista se angajase în 1958 la un circ particular din Constanţa, unde lucrase două luni. O vizitau zilnic diferiți marinari şi ofiţeri de pe vasele străine aflate in port. Se întâlnea cu ei pentru a face rost de ceva bani, fiind un soi de mijlocitoare, care vindea lucruri aduse de marinari de la străini: ţigări, băuturi, îmbrăcăminte, obiecte de lux.” jurnalul.ro). Alte turnătorii. Eforturile artistei de a-i găsi soţului „o slujbă de administrator la vreun teatru” rămân zadarnice, reiese din raportul din 30 octombrie 1959 dat de sursa „George” locotenentului colonel Olimpiu Andrei. Acesta mai notează că „M.T. a cerut Ministerului Culturii să i se acorde o pensie de onoare”. În dosar este înregistrată o foaie ce are pe antet Republica Populară Română, Ministerul Afacerilor Interne, datată 5.11.1962, în care se specifică: „Ministerul Învăţământului şi Culturii a propus să se acorde artistei emerite M.T. o pensie pentru merite deosebite in domeniul artei – 1.800 de lei lunar. Cerere avizată favorabil. Cerem un referat care să cuprindă materialul ce-l deţineţi în legătură cu cea in cauză”. În august 1960 „învinuit Bălău Nicolae”, într-un „proces-verbal de interogator”, afirmă că in perioada 1958-1959 mai veneau la ea „Cicerone Teodorescu, poet, Sadoveanu Laurenţiu, văr cu Mihail Sadoveanu, un anume Pop, directorul Institutului de Folclor. Bălău îi fusese el însuşi amic Mariei şi participase la discuţii, despre care susţine că erau „legate de munca lor profesională”. El neagă că ar fi fost discuţii despre regim, având chiar şi o explicaţie pentru acest lucru: „Însăşi M.T. o ducea mai bine ca în trecut şi nu avea motive să fie nemulţumită”. (jurnalul.ro).
Maria și comuniștii. ” Era când protejată, când hulită. Pe de-o parte, artista a fost recompensată cu premiul de stat (în 1955) şi cu titlul de artist emerit (în 1957) de regimul comunist, dar tot ea a fost acuzată de autorităţi că intra pe scenă după mai multe pahare de alcool. Într-un matineu de la Caransebeş, un oficial de partid îi reproşează impresarului că i-ar fi adus-o beată, în timp ce Michăilescu se jura că alcoolul îi făcea rău artistei. „În timp ce se legăna pe microfon în scenă şi doinea, apare un întârziat care se recomandă ca prim secretar de partid. Îmi zice: «Nemernicule! Cum de mi-ai adus-o beată? E beată moartă!”, povesteşte Gaby Michăilescu în cartea Maria cea fără de moarte. Gheorghe Gheorghiu-Dej, primul conducător al ţării după schimbarea regimului după ’45, oricât îl iritau extravaganţele Mariei, era un mare consumator de folclor şi un protector al cântăreţei. Într-o întrevedere faţă în faţă cu cântăreaţa, Dej o primeşte călduros cu braţele deschise: „Maria noastră!“, povestea Gaby Michailescu, fostul ei impresar. Ca, mai apoi, acelaşi regim al lui Dej să-i refuze o viză pentru un concert la Praga sau chiar cântări prin ţară. (adevarul.ro).