Motto: „E-o condamnare să mai ai talent, / un fel de viciu vinovat în soartă, / te-njură toți și te bârfesc atent / și nici un mediocru nu te iartă”. (Adrian Păunescu, Condamnarea de a avea talent, 1997)
Viciu. Într-un articol din 1871 despre viciile românilor, George Barițiu (Bariț) numea invidia ”vițiul nostru național”, scrie istoricul Dumitru Lăcătușu. Potrivit acestuia, vecinii noștri – bulgari, unguri – vedeau invidia drept una dintre trăsăturile românilor, poate după deja faimoasa ospitalitate, prin care ne identificau și defineau. Maghiarii își mustrau conaționalii invidioși prin apelativul ”valahule pizmăreț” sau spunându-le ”ești mai pizmăreț decât un valah”. Nu doar cunoscutul istoric și jurnalist se oprea asupra invidiei, ci și preoții, în predicile lor, aminteau de acest ”vițiu național”. Mult mai departe de secolul XIX, în vremurile din Letopisețul Cantacuzinesc, pizma (invidia) este adesea menționată ca una dintre cauzele conflictelor narate. Bariț concluzionează că ”găsit-au rumânii foarte bine” ceea ce căutau. Însă, ca să nu terminăm într-o notă sumbră – scrie D. Lăcătușu – fiecare popor are cel puțin o trăsătură negativă.
În același articol amintit la început, Barițiu exemplifica și pentru concetățenii noștri de o altă etnie: ”Să te ferească Dumnezeu de invidia românească, de furia ungurească și de ura mocnită, îndelungată a sasului”. Dar, în fond, ce este invidia? Conform psihologilor americani Gerrod Parrott și Richard Smith, invidia este o reacție emoțională negativă la calitățile, realizările sau posesiunile superioare ale altei persoane. Ea se declanșează în urma comparației sociale cu persoane care au un statut superior, este o reacție obișnuită și are un caracter automat. Cel care invidiază își dorește acele avantaje pentru sine sau își dorește – cel puțin – ca persoana invidiată să nu le mai dețină.
Există două tipuri de invidie: cea malițioasă și cea benignă. „Invidia malițioasă” are drept urmare un efort de denigrare a succesului celuilalt. Când se instalează, este în stare să submineze grupuri de lucru și demersuri colective. „Invidia benignă” este resimțită tot ca o stare negativă, chiar dacă la baza ei stă o formă de admirație. Ea poate spori performanțele, dacă individul își recalibrează obiectivele și abordează cu suficient realism și cu discernământ realitatea, ca și propria persoană. De pildă, acest tip de evaluare comparativă a ta cu vecinul, cu colegul mai prosper, mai „vizibil social” ca tine, poate genera ambiție pozitivă, dorința de autoîmbunătățire a propriilor realizări și performanțe.
Din păcate – realitate ușor sesizabilă de fiecare dintre noi -, în societatea românească de azi predomină invidia malițioasă, rea, ce minimalizează performanța celuilalt și are efect distrugător și asupra propriului eu, a țelurilor și priorităților realist asumate. Acest handicap comportamental este bine sintetizat în vechea zicală românească „să moară și capra vecinului”. Dorință, așteptare, duse, mai nou, la „perfecțiune” – vorba unui mucalit – sub forma „să moară vecinul, ca să-mi rămână mie… capra!”.
17% dintre respondenții studiului derulat de GfK în perioada 15-24 mai 2018 pe un eșantion de 500 de persoane adulte din populația urbană digitală, ponderat după vârstă, gen, regiune, nivel de studii și dimensiunea localității de proveniență, au recunoscut că au simțit invidie malițioasă față de realizările unui cunoscut. Cei mai mulți dintre aceștia sunt utilizatori activi de Instagram și de alte rețele de socializare, sunt tineri necăsătoriți sau cupluri care nu au copii. Așa cum am mai scris aici, un studiu al „Result Development” releva calităţile, limitările şi lipsurile românului. Vom constata că firea românului nu s-a schimbat prea mult în ultimii zece-douăzeci de ani. Dimpotrivă aș zice: spiritul de familie, independenţa şi inteligenţa sunt tot mai umbrite de dorinţa de putere şi de laudă, de tendinţa spre bârfe, parvenire şi trădare. Și de o sporită, în ultimii ani, divizare, acea „dihonie” socială despre care vorbeau vechii cronicari. Defecte inflamate de această caracteristică ușor observabilă azi în orice echipă ori colectiv: invidia! De asta – ori și de asta, mai corect spus – țara asta, frumoasă și bogată cum o știm, se află în situația jalnică în care este.
Invidia, în citate. Invidia unui dușman este propria sa pedeapsă. (Proverb indian)
Invidia este ca un grăunte de nisip în ochi. (Proverb chinezesc)
Invidiind fericirea altora, o pierdem pe a noastră. (Jacques Caron)
Invidia își ascunde furia, dar loviturile ei sunt crunte. (Proverb latin)
Invidia este pentru suflet ceea ce boala este pentru trup. (Proverb danez)
Un prieten adevărat este cel care știe să ne privească fericirea fără invidie. (Gustave Thibon, Scara lui Jacob, 1942)
Fericită și vrednică este viața celui care nu invidiază pe nimeni. (Johann Georg Zimmermann, Reflecții despre singurătate, 1756)
Invidia este ceea ce seamănă cel mai mult cu iubirea: a fi invidiat înseamnă aproape a fi iubit. (Adolphe d’Houdetot, Zece spini pentru o floare, 1853)
Nu există virtute, oricât de perfectă, care să nu aibă oameni invidioși și calomniatori. (Fernando de Rojas ,La Célestine, secolul al XVI-lea)
Nu strica fericirea altora pentru că nu o poți găsi pe a ta. (Anonim)
De îndată ce norocul intră undeva, invidia pune imediat asediu și începe lupta. (Anonim)
Mândrie și invidie. ”Maestrul Corb, pe un copac cocoțat, / Ținea o bucată de brânză în cioc. / Maestra Vulpe, ademenită de miros, / A spus așa: / Hei! salut, domnule Corb. / Ce frumos ești! ce frumos îmi pari! / La aceste cuvinte Corbul simte o mare bucurie; / Și pentru a-și arăta vocea frumoasă, / Deschide ciocul larg, și scapă prada. / Vulpea a spus: domnule, / Învață că fiecare lingușitor / Trăiește în detrimentul celui care îl ascultă / Această lecție merită o bucată de brânză, fără îndoială.” (Jean de la Fontaine)
Alegere. Un bătrân șef Cherokee l-a învățat pe nepotul său despre viață: – E o luptă grozavă în noi toți, i-a spus el. Și este o luptă între doi lupi: unul este rău, el este furie, invidie, vinovăție, tristețe și ego, iar celălalt este bun, este bucurie, iubire, speranță, adevăr și credință. Nepotul întreabă: – Care lup va câștiga? Iar bătrânul a răspuns: – Cel pe care îl hrănești.
Gânduri (secrete) masculine. Orice femeie și-ar dori să știe ce se întâmplă în mintea partenerului în timp ce face sex cu ea, sau în momentele apropiate sexului, înainte și după. Iată câteva mărturii despre ce gândesc bărbații în asemenea momente, descoperite în cadrul unui sondaj realizat de Redbookmag.com. “O să râdeți, poate, sau dimpotrivă, dar eu în timpul sexului adesea mă gândesc la… înmormântări sau la altceva oribil și trist, ca să împiedic ejacularea. Orice mă face să mă opresc, ca s-o aștept pe ea să termine întâi, e binevenit.” (Jay, 40 de ani) “Când îi fac sex oral, spun în gând alfabetul și mereu îmi place să rețin litera la care am ajuns în clipa în care ea a ajuns la orgasm” (Doug, 37 de ani) “Soția mea are un stil aparte de a mă săruta în diminețile în care se trezește cu chef de sex. Tot restul zilei respective plutesc, după scenele cu ea din pat” (Sam, 25 de ani)
Minciuna. „Scopul minciunii constante nu este de a face oamenii să creadă o minciună, ci de a se asigura că nimeni nu mai crede nimic. Un popor care nu mai poate distinge între adevăr și minciună nu poate distinge între bine și rău. Iar un astfel de popor, lipsit de puterea de a gândi și de a judeca, este complet supus, fără să știe și fără să vrea, domniei minciunii. Cu astfel de oameni, poți face ce vrei.” (Hannah Arendt, istoric și filosof german, ce a dezvoltat conceptul de „banalitate a răului”)