Cockteil… cu amor, umor și poezie. Gagici

Gelos.„Un gelos e bărbatul ce nu și-a mai satisfăcut nevasta de 6 luni, dar este obsedat să-l ucidă pe altul ce ar încerca s-o facă.” (Anonim)
Cafeaua de dimineață.”El și-a pus cafeaua / liniștit în ceașcă, / laptele l-a pus / în ceașca de cafea, / zahărul l-a pus / în cafeaua cu lapte / și cu lingurița / l-a amestecat. // a băut cafeaua, / ceașca a lăsat / fără să-mi vorbească. / a scos o țigară, / a fumat tăcut, / s-a jucat cu fumul / – cercuri a făcut – / a pus, calm, / tot scrumul / într-o scrumieră // fără să-mi vorbească. / fără să mă privească. // și s-a ridicat, / și-a pus pălăria / cu un gest distrat, / și-a luat pe umeri / mantaua de ploaie, / pentru că ploua, / apoi a plecat. / a plecat în ploaie // fără să-mi vorbească / fără să mă privească. // (și atunci mi-am strâns / fruntea grea în palme / și am plâns… / am plâns…). (Jacques Prévert, trad. Gellu Naum)
Fasole. ”Într-o seară de toamnă, într-o sâmbătă, cred, am poposit la măicuțele de la Agapia, bucurându-mă până la extaz de o fasolică verde excepțională, cu smântână și mărar. A doua zi, la Văratec, am mâncat, cu plăcere, același lucru bine gătit. Luni, la prânz, când am ajuns în sfârșit la Moldovița, am regăsit, înfometat, fasolea cu smântână. Marți, la un motel de creastă, în drum spre Maramureș, am sugrumat cârciumarul: nu avea decât fasole verde cu smântână. În aceeași toamnă, pe drumul spre mănăstiri, ne-am abătut spre viile de nord ale marelui grup de podgorii care e Panciu, la Urechești și Pâncești. Aveam niște adrese de vieri bătrâni, căutam vinuri din vițe vechi, Verdea și Plăvaie. Am găsit și unul și altul (sau și una și alta, cum vreți). Sunt două vinuțuri vesele, primăvăratice la culoare și zvăpăiate la gust. Am mâncat, desigur, fasolea verde cu smântână și mămăligă aburind. Am băut destul din vinurile acestea tinerești, galben-verzui, ce nu știu și nu pot îmbătrâni (nu ăsta e rostul lor!). Le-am ascultat povestea veche bolborosind în ulcică până când era să uităm drumul spre mănăstire.” (Radu Anton Roman – Bucate, vinuri și obiceiuri românești, Paideia, 1998)
Film.Discuție între două prietene: – Dacă ai întâlni un bărbat frumos, liber, care să iubească mult copiii, să-i placă să gătească și să te însoțească la cumpărături, ce ai face cu el? – Un film documentar pentru National Geographic. Despre speciile rare.
Nandriș.”ÎnCorespondența lui Basil Munteanu cu Vasile Băncilă aud pentru prima dată de Grigore Nandriș, originar din Bucovina, profesor universitar la Cernăuți, apoi emigrat la Londra. Mama lui Codreanu (Căpitanul) era de origine germană, dintr-o familie burgheză din Suceava. Tatăl său – Zelenski (pădurar de profesie, la obârșie – n.a.) – eliminat din Liceul din Suceava, a ajuns profesor la Huși. Au avut vreo 6-7 copii. În 1917, Grigore Nandriș a meditat ambele fete ale profesorului Codreanu. ”Corneliu era atunci flăcăiandru și adesea m-am plimbat cu el prin grădina din fața casei lor”, mărturisea, mai târziu, Nandriș. Două sunt reproșurile fundamentale aduse de profesor Legiunii: omorurile și incultura. Grigore Nandriș a studiat în Franța, Austria, Polonia, războiul prinzându-l în Anglia, de unde nu s-a mai putut întoarce în Bucovina. A fost un apreciat și distins profesor, care a ținut cursuri în mai multe universități engleze, inclusiv Oxford. Era fratele Aniței Nandriș–Cudla, de care aveam să aflu mai târziu, cea care a trăit calvarul gulagului sovietic (descris în ”20 de ani în Siberia”, ed. Humanitas.). (Web)
Treceri.„Faci o haină și să trece, faci o casă și să trece; toate să trec și de faci o-mpărăție. Iaca, am fost tânără și nu mai sunt. Când eram tânără toată lumea asta nu mi-ajungea, da’ acu m-am liniștit, că s-apropie ceasu socotelii și mă întreabă ce-am făcut cât am trăit. Și nici nu știu cum s-a făcut; doar văd că toate s-au trecut; și lemnu ăl mai tare putrezește și feru ruginește și omu să ofilește! Ce mai vrei?” (Maria Popescu, 60 de ani, nu știe carte, Runc, Gorj, 1930)
Timp.„Am vrut să fac multe, da’ zilele s-au dus și nu mereu cu folos. Când suntem tineri nu știm rostu lucrurilor și nici al vremii. Iacă acu mă gândesc la ce-o fost, de n-am știut prinde înțeles zilei, care se duce iute. Timpul e înșelător și noi nu avem destulă minte să-l stăpânim.” (Valeria Mânecuță, 72 ani, știe carte, Poiana Mărului, Brașov, 1969, din Ernest Bernea – Cadre ale gândirii populare românești, 1985)
Cu foc!La repetițiile unei piese, la un teatru din Paris, spirituala actriță fantezistă juca oarecum moale, spre nemulțumirea autorilor și a direcției. Moliciunea aceasta se remarca îndeosebi în scena de dragoste din actul al doilea, unde ea avea să sărute pe gură pe frumosul și simpaticul june-prim. – Mai înfocat! Mai înfocat ! țipa regizorul. Ea deschise atunci niște ochi imenși și, rotunjindu-și gurița, explică: – Aș vrea și eu, dar dacă aș face-o cu mai mult foc, ar trebui să merg până la capăt… și să mă și… cu el! Și nu-mi place!” (Oglinda, 1932)
Virginitate. Vasile și Lenuța s-au căsătorit și au plecat la Poiana Brașov în luna de miere. Pe Valea Prahovei, Vasile a pus o mână pe genunchiul Lenuței, iar aceasta i-a spus, chicotind: Vasilică, poți să mergi mai departe dacă vrei! Așa că Vasile a condus până la Cluj-Napoca.
Monsieur.O profesoară de franceză își întreabă elevii: – Care e diferența între Madame și Mademoiselle? Un băiat din spate răspunde: – Monsieur!
Inutilitate.”De ce să-ți faci atâtea griji pentru ce spun și fac alții? Lumina intimă a conștiinței noastre este cea mai bună certitudine a noastră – să o urmăm cu umilință.” (Franz Liszt)
Gagici.„N-am avut noroc la gagici niciodată, nu prea mi-a reușit. Știți cum e uneori: tu îi cânți, o încânți și vine altul, mai frumușel, ori mai isteț… și ți-o suflă, ți-o ia… Acum, culmea: simt că fetelor parcă le-ar plăcea mai mult de mine. Da, așa, mai bătrân, mai grăsuț și mai fără timp și mai fără de chef de ele! Târziu… Prin liceu mă tot îndrăgosteam, ca toți adolescenții, însă nu prea aveam feed-back-ul mare. N-aveam rating bun. Mă supăra treaba asta, dar măcar – poate și de asta – am făcut, am compus niște cântece frumoase…” (Ioan Gyuri Pascu)
Gemene.Test de abilități: – Buuun… Acum, ultima întrebare. Presupunem că vă-nsurați cu una dintre gemenele identice. Ce metodă ați folosi pentru a vă deosebi soția de sora ei? – Niciuna.
Grabă.„E chiar revoltător: astăzi chiar și cele mai urâte fete nu izbutesc să ajungă virgine la altar.” (G. Wolinski)
Vindecare. Directorul spitalului ”de glumeți”, dornic să mai facă, bietul, un loc de internare, în clinica lui de stat, mereu supraaglomerată: – Doamnă asistentă-șefă, te rog fă-i lui Bulă formele de externare! Asistenta: – Dar cum se poate, dom director!? Azi dimineață el încă susținea – sus și tare – că este ministrul de externe al Austro-Ungariei!? – Eu sunt, aici, șeful, nu!? Un soi de Napoleon… fie vorba între noi doi. Tu taci și scrie, odată, fato, externarea: mie mi-a spus, omul, adineaori, pe cuvânt de onoare… că și-a dat demisia! P.S. Bancul ăsta nu-i doar un banc… E tristețea pură, e o radiografie a României. O țară în care ”nebunii” circulă liber printre noi… ba chiar ne conduc, ne fac legi… și doar o mică parte a lor – culmea, cei mai inocenți, cei mai nedăunători nației – sunt clasificați ca atare și închiși în ospicii… ”Doamne, vino Doamne / Să vezi ce-a mai rămas din oameni..” …cânta, odată, Vali Sterian…
Șoferie.– Știi care este secretul obținerii permisului auto? o întreabă o blondă pe prietena ei. – Nu, care este? – Ca să iei examenul, trebuie ca mai întâi să ”cazi” de câteva ori! P.S. Altfel spus, șofează mai repede cele care nu șo…feresc….