Cockteil… cu amor, umor și poezie. Femei

Periculoasă. Era o femeie periculoasă. Una care ar fi fost capabilă să se costumeze în Scufița Roșie numai ca să-l poată întâlni pe lup.
Atingeri. ”Avem nevoie de patru îmbrățișări pe zi ca să supraviețuim, opt ca să ne menținem și 12 ca să creștem”. Mai mulți oameni de știință au concluzionat, prin nenumărate experimente, că nevoia de contact corporal este la fel de importantă precum nevoia de foame, sete și somn“. Se pare că sloganul „make love, not war“ are semnificații mult mai profunde și mai legate de sănătate, la propriu! În timpul actului sexual, chiar și la o simplă atingere a partenerului, sunt eliberate în corpul fizic endorfinele („hormonii fericirii“). Acestea mențin dorința, pasiunea și fericirea în cuplu. „După un anumit timp, însă, activitatea endorfinelor scade, ceea ce poate duce la instalarea rutinei în relație. Activitatea sexuală devine deci foarte importantă în acest moment, deoarece în timpul orgasmului aceste endorfine se eliberează în tot corpul, dând senzația de fericire extremă. De asemenea, acești hormoni ajută și la eliminarea stresului, îmbunătățesc performanțele intelectuale ale persoanelor, mențin tinerețea și vitalitatea organismului“. (adevarul.ro).
Grozăvescu (Traian). ”Traian Grozăvescu, un bărbat tânăr, de fel din Banat, avea un dar dumnezeiesc de a cânta ca nimeni altul pe lume. Când s’a întemeiat opera din Cluj, el a fost angajat aici, ca prim solist. Neînțelegerile au îndemnat pe cântăreț să-și caute aiurea, peste hotare, loc. Și astfel, Traian Grozăvescu a dus faima talentului românesc pe scenele străine din Viena, Roma și Berlin. Peste o lună urma să vie la Cluj să cânte în câteva opere, fiindcă se împăcase cu cei pe care fusese supărat până plecase în pribegie. Soarta a voit, însă, altfel. Nu de mult, Traian Grozăvescu, pe care multe femei îl iubeau și îl jinduiau, s’a însurat cu o vieneză, o femeie de origine maghiară. Aceasta, ce era nevasta unui ofițer român de jandarmi, a îndrăgit atât de mult pe cântăreț că s’a despărțit de bărbatul ei și s’a căsătorit cu Grozăvescu. Femeia era însă tare geloasă: îl temea că o înșeală! Luni după amiază, Grozăvescu se pregătea să plece – din Viena – la Berlin, unde urma să cânte câteva seri, pe bani frumoși. Nevasta voia cu tot dinadinsul s’o ia și pe dânsa. Cântărețul s’a împotrivit. Soția lui, care era încredințată că vrea să plece la Berlin cu o altă femeie, a prins a-l tot cicăli. La urmă, au ajuns de s’au certat de-a binelea și femeia mânioasă a luat un revolver și l-a împușcat. Glonțul a pătruns în cap și l-a omorât pe loc. Femeia, dacă și-a văzut isprava, a început să se vaiete ca o nebună. Poliția a închis-o …Prin moartea lui Traian Grozăvescu țara noastră pierde un mare artist. Tinerii de la gazeta „Chemarea” din Cluj au rugat pe dl. I. Maniu ca să intervină la guvern să se aducă în țară trupul lui Grozăvescu și să fie înmormântat pe cheltuiala statului.” (Realitatea ilustrată, 1927).
Rugăminte. „Înainte de a-mi judeca viața, înainte de a vorbi despre mine, încalță-te cu pantofii mei și parcurge drumurile pe care le-am parcurs. Trăiește-mi durerile, îndoielile, bucuriile. Trăiește-mi anii pe care i-am trăit. Și cazi acolo unde am căzut și ridică-te așa cum m-am ridicat.” (Luigi Pirandello).
În forță, cu nerușinare. ”Eu am studiat pe rupte, cel puțin o sută/din poeziile mele echivalează/cu tot atâtea doctorate (primesc în vizită academicieni, mai discutăm ba una, ba alta)/cum ies de sub cărți nu mă pricep/decât la un singur lucru – am iubit femeie cu tot cu fiică, am iubit surori gemene și ne-gemene,/femei pure sau tăvălite de o companie,/târfe internaționale (deopotrivă pudice și destrăbălate),/dar, cu fiecare am descoperit o Americă mare cât Rusia,/le-am posedat fără să mă laud/cu numele și cu rangul lor,/le spuneam: „haidem prin mahalale/să ascultăm baliverne” însă ele numai/de mine ascultau până când noaptea/le afla și mai lungi în brațele mele,/așa că le-am iubit cu păturile-n geam,/ca un camionagiu în spatele depozitului,/ca un țigan pe marginea drumului,/le-am iubit pe deșelate/nepăsându-mi de scorțoși, de sforari/și de toți cei care ne fluierau,/unora dintre ele spre a mă ține minte, le-am făcut plozi/pe care-i cresc bărbați cu situație/ (spiritul meu să-i țină veșnic în pază!)” (Ioanid Romanescu).
Dezamăgire. ”Câți bărbați, simțind, după posesie, corpul unei femei încolăcit în jurul lor, nu încearcă, în locul fericirii către care toată ființa și speranța lor se crispase, decât o nemărginită deznădejde, o tristețe de sfârșit de lume…Niciodată, nicio femeie nu va putea cunoaște și simți măreția tristă a acestei dezamăgiri.” (E. Rey) P.S. Poate că asta, cine știe, e de bine…Ele speră, așteaptă, ne ”reînvie”…
Plăcere. Profitând de înghesuială, în autobuz, un tip o pipăie insistent pe femeia din fața lui. Aceasta întoarce capul și-i spune enervată: – Domnule, te rog…– Nu-i cazul să mă rugați, o fac cu plăcere…
Meseriașă. În pat. El: – Am auzit că tu faci, femeie, minuni în pat… N-ai putea să-mi transformi, acum, apa asta plată din sticlă… în bere!?
Trecut. Profesoara: Când eu spun, de pildă: ”Eu sunt frumoasă”, la ce timp este verbul? Elevul: – La timpul trecut, doamnă…(Cred că elevul a rămas corigent, bietul..).
Romantism. Ea și el, la o cină romantică…Ea: – Întreabă-mă orice. El: – Plătim jumi’-juma’?
Orgasm (simultan). Io și cu muierea avem o viață sexuală din ce în ce mai echilibrată…Uite, de exemplu ieri, ne-o durut pe amândoi capul!
Convertiri. “Doamne, Doamne! Ce mă fac?” se ruga fierbinte un evreu: “Fiul meu a trecut la creștinism”. La un moment dat, o voce de undeva de sus: “Fii liniștit, fiule. Și al meu a făcut la fel”. “Și ce ai făcut, Doamne?”, se interesează evreul. “Am scris un Nou Testament”! ”Scuză” feminină. Și cum mergeam io liniștită spre casă, de la sală…hopaaa…M-am împiedicat de o cofetărie!
Vârste. Doi moșnegi stau pe bancă, în fața blocului, și se uită lung după o fătucă. Unul dintre ei zice: – Pe vremuri, mi-ar fi plecat tot sângele în pantaloni, când aș fi văzut așa o muiere! Acuma… n-am nicio zvâcnire, nici măcar o adiere… – Daaa, zice colegul lui, consolator… dar vezi că nici femeile nu mai sunt cum erau odată!
Dilemă. – Frumoaso, vrei să vii acasă la mine și să…? – Sper că nu ești un pervers din ăla, care vrea numai să ne uităm la televizor!?
Peștișor. Un pescar prinde peștișorul de aur. Urmează clasicul: „dacă mă eliberezi, îți îndeplinesc trei dorințe” Pescarul: – Dă-te dracu de nenorocit, că tot tu ai păcălit-o pe nevastă-mea, transformând-o într-o halbă de bere. Rece, prea rece, pe deasupra! – Păi – se apără bietul peștișor de aur – dacă ea și-a dorit să devină visul oricărui bărbat…
Hot. Doi sultani fac schimb de impresii, de experiență. – Auzi, dar tu cum alegi, seara, dintre cele 30 de cadâne ale tale, cu care să te culci? – Eh, e simplu: arunc peste ele o găleată de apă rece și o aleg pe aceea din care iese mai mult abur!
Eiffel. Un șeic revine în vizită la Paris și revăzând Turnul, zice: – de atâția ani sondează ăștia după petrol, și nimic..
Scuze! Într-o groapă adâncă, a nimerit, a căzut un leu. Alături, creștea un copac. Pe ramura acestui copac sărea, fericită și zgomotoasă, o maimuță, si tot se bucura: – Ei, gata, pisică mare și rea, ce ești! Ghearele tale sunt pentru mărgele, dinții pentru bijuterii, blana pentru covor, capul pe perete, așa îți trebuie! Și așa, vreo jumătate de oră. Dar… ramura se rupe…și maimuța căzu în groapa adâncă, alături de leu: – Vai, nici n-o să mă crezi, stimate domn… am coborât special… ca să-mi cer scuze!
Mi te strecori în vis. ”Mi te strecori în vis ca o șopârlă,/Și te-ncălzești la soarele-mi ascuns./Pe malul sângelui, ca lâng-o gârlă,/E-un lac ferit, de tine doar ajuns./Acolo stai și lenevești pe versuri,/Sau mi te zbengui, dornic de un joc./Din marile și micile-universuri,/Tu doar în mine ți-ai găsit un loc./Cât te-am pândit, nici umbra nu-ți pot prinde./Te-aud umblând prin gânduri, și îmi scapi./Și curse-am obosit a-ți mai întinde,/Tuneluri neștiute-n mine sapi./Și când asupra-mi noaptea iar s-azvârlă,/Sorbindu-mă în ochii ei rotunzi,/Mi te strecori în vis ca o șopârlă,/Și nu mă-ntrebi nimic, și nu-mi răspunzi.” (Mihu Dragomir).
De-ale vieții. „Nu iubești cu adevărat decât pe cine respecți”. „Nu e greu să fugi, e greu să rămâi”. „Cuțite înfig în noi doar cei pe care îi iubim”. „Citisem într-un autor român că o femeie nu iartă un bărbat care o părăsește nici dacă nu l-a iubit. Dar când l-a iubit!” (Ileana Vulpescu).