Români. Românii sunt oameni săritori. Cum le sare ţandăra, cum sar la bătaie. Mișto. „Mişto” este, fără îndoială, cuvântul fundamental al argoului românesc: prin răspândire, vechime şi chiar prin sens – pentru că exprimă cea mai generală apreciere pozitivă. Cuvântul este emblematic şi prin origine: provine din limba romaní, sursa principală de împrumuturi a nucleului argotic românesc. Deşi a intrat de mult în uzul colocvial – ca şi şmecher, fraier, pilă, banc etc. – mişto a început prin a fi un cuvânt argotic și este în continuare perceput ca atare de vorbitori. În privința originii sale, constatăm că s-a răspândit de mai multă vreme o explicaţie eronată, dar care a avut destul de mult succes între nespecialişti. Conform acestei explicaţii, mişto nu ar fi de origine ţigănească, ci ar proveni din construcţia germană mit Stock „cu baston”. E atribuită, în genere, scriitorului Victor Eftimiu, autorul mai multor etimologii fanteziste. În jurul ei s-au construit detaliile motivante ale mai multor poveşti complicate: ar fi fost răspândită de studenţii reveniţi din Austria sau Germania, de germanii din Ardeal, de cei aduşi de Carol I în Regat, în mod special de un fotograf care făcea poze „mit Stock” şi „ohne Stock”, sau de croitorii de costume scumpe, care ar fi dat bastoane ca bonus; s-ar referi la atributele societăţii înalte, ale domnilor eleganţi cu pălărie şi baston, în opoziţie cu mitocanii lipsiţi de asemenea accesorii.” (cum-se-scrie.ro).
Dragostea nu moare. În cimitirul din apropiere, /Păşea încet, cernită, pe alei:/Cu soţu-a fost la ultima vedere, /Dar şi la prima cu amantul ei. (Vasile Larco).
Dublu standard. Dublul standard (Constanța Vintilă-Ghițulescu, În șalvari și cu ișlic. Biserică, sexualitate, căsătorie și divorț în Țara Românească a secolului al XVIII-lea) apare și atunci când principala cauză a litigiului dintre soți este adulterul, infidelitatea cântărind diferit în funcție de sexul și clasa socială a împricinatului. Părăsirea domiciliului conjugal constituia un alt motiv de divorț cântărit preferențial de lege. Înainte de a înainta jalba către tribunalul ecleziastic, femeia trebuia să facă dovada că și-a așteptat și căutat soțul timp de 5 ani, vreme în care nu a primit nicio veste din partea lui. „Că ce când se tâmplă bărbatului să se ducă într-alt loc și să zăbovească cinci ani de la casa lui și nu-ș va aduce aminte nemica de muiarea lui, sau să-i trimeață de cheltuiala hranei ei, sau carte, ce o va lăsa de tot fără de nice un ajutoriu, împreunare ca aceaia să se desparță de tot fără de nice o opreală și să fie volnică muiarea să-ș ia alt bărbat pre lege.” (glava 235, Îndreptarea legii). Invers, deoarece absența femeii era asociată în ochii comunității cu un comportament desfrânat, bărbatul putea cere despărțirea după numai un an. Spre deosebire de „prostime”, boierii aveau diverse privilegii de care tribunalul ecleziastic trebuie să țină seama. De teama „batjocurii lumii” multe pricini din rândul boierimii se încheiau înainte de înfățișarea la Mitropolie. Pentru a-și apăra cinstea, disputele lor erau ascunse privirii publicului, iar medierile se realizau în secret. Dacă totuși pricinile de divorț ajung la tribunal, desfășurarea procesului „nu se trece întotdeauna în condică, cartea de despărțire se înmânează celui care câștigă procesul.”.
Clipa cea lentă. ”Fără-ndemn intrăm în toamna/Cântecului plin de frică./Nici o aripă de înger/Aerul nu-l mai despică./Mâna spre pământ se lasă,/Pipăie-ntre ierburi rana/Larg deschisă. De sub pietre/Şerpi clociţi prelingu-şi zeama/Ce-o sorbim c-o poftă veche/Până mintea ni se strică./Fără rost intrăm în toamna/Sufletului plin de frică…” (Emil Brumaru).
Codrii Cosminului. Cu un aport la înțelegerea mai nuanțată a bătrâneții lui Ștefan cel Mare vine Liviu Cîmpeanu în Cruciadă împotriva lui Ștefan cel Mare. Codrii Cosminului, 1497, cercetător care s-a folosit de un text de epocă mai recent restituit. Este vorba despre Jurnalul de campanie al cavalerilor teutoni care au participat la campania polonă împotriva voievodului moldovean în 1497, scris de Liborius Nacker. Încercând să descopere ce anume i-a întărâtat pe poloni împotriva Moldovei acelei vremi, istoricul face o analiză atentă a schimbărilor petrecute în raporturile de forțe din Europa Sud-Est-Centrală, în cadrul acestei dinamici un loc deloc lipsit de importanță ocupându-l intrarea Moldovei lui Ștefan în vasalitatea turcească. Mutația diplomatică, soldată cu schimbarea taberei în care se situa bătrânul voievod Ștefan, era, de fapt, semnul unei imposibilități practice de a mai continua vechea luptă pentru păstrarea țării în afara sistemului vasalâc turcesc. Oricât s-a străduit Vodă, compromisul a trebuit, în cele din urmă, acceptat. Apunea o epocă, se contura începutul alteia. Dar Ștefan nu se putea resemna cu noua situație fără a dobândi compensații. Privirile lui s-au oprit asupra Pocuției, provincie din sistemul statal polonez, unde Moldova și-a trimis războinicii – mercenari, alături de moldoveni – sub conducerea unui anume Muha, să prade și să aducă la Suceava tot ce puteau cuprinde cu spada. Pe fundalul acestor evoluții, regele Jan Olbricht (Ioan Albert) a decis, în cele din urmă, să încerce să scape de vecinul neastâmpărat și a pornit în campanie contra acestuia. Cititorul pasionat va avea astfel posibilitatea de a decide el însuși cât de generos a fost cu Moldova timpul când Ștefan cel Mare, suferind de podagră, a trebuit să lase deoparte sania care îl transporta și să urce din nou pe cal, înfruntându-și, nu fără greutate, dușmanii. (Ovidiu Pecican).
Cadou de nuntă. ” Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Renault Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventes Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți. Un serviciu specializat al Securității statului s-a ocupat de procurarea sa, iar exemplarul a fost înmatriculat cu numărul 1-B-234 și a circulat numai în România, fiind folosit ca mașină de uz personal de către Zoia Ceaușescu și Mircea Oprean, soțul său, înregistrând un kilometraj de numai 52.000 de km, informează Retromobil Club România. Automobilul a fost pus sub sechestru de către Procuratura generală împreună cu alte bunuri personale ale familiei Oprean după 1989, iar timp de 7 ani mașina a rămas în stocarea Procuraturii, în condiții nu tocmai bune, fiind restituită proprietarilor după încetarea urmăririi penale. După decesul Zoiei Ceaușescu, mașina a fost întreținută de profesorul Mircea Oprean, iar în anul 2022 a fost vândută la o licitație internațională de către Artmark. Un inimos colecționar a făcut posibilă păstrarea în România a acestei piese cu valoare însemnată pentru istoria recentă a țării, adjudecând exponatul prin licitație pentru o sumă de aproape 25.000 de Euro, de 50 de ori suma de pornire. La Retro Parada Primăverii 2024 din București, Renault Fuego GTS cu numărul 1B 234 a fost prezentat în premieră după un proces de restaurare important, început în toamna anului 2023.” (historia.ro).
Haina. Despre ea s-a afirmat,/ Poate cu destul temei, /Că „îl face pe bărbat”, /Iar pe damă… lipsa ei. (Eugen Ilişiu). Hoţ. Nu garantez veridicitatea afirmaţiei, dar îmi place presupunerea: se pare că limba română este singura în care acest cuvânt are şi o conotaţie pozitivă, laudativă, de alint.
Egalitate. În faţa dragostei toţi suntem la fel de proşti!
Despărțiri. „E greu să spui cum începe despărţirea sufletească între oameni. La-nceput apar doze homeopatice de nemulţumire şi de contrariere; şi ele cresc, se umflă, dospesc pân-acoperă totul, se-ntind ca o iederă sufocantă. Raţional, poţi să-ţi dai seama că n-ai dreptate, dar sufletul nu se mai poate-ntoarce de unde-a plecat”. (Ileana Vulpescu).
Teoria relativității. – Domnule profesor, nu înțeleg teoria relativității…- Ok, domnule student, spuneți-mi, trei fire de păr sunt multe sau puține? – Puține. -Așa este, dacă sînt pe cap, dar dacă sunt în ciorbă?
Siringă. Medicul francez Charles Pravaz, inventatorul siringii, a rămas convins până la moartea sa că descoperirea lui a fost inutilă.
Gigant. Cel mai mare mamifer preistoric a fost cel denumit Baluchiterium, un rinocer uriaș care a trăit în Europa și Asia, și care cântărea 22 de tone și măsura peste 11 metri lungime.
Anapoda. ”De câte ori sunt scos la lecţie/răspund anapoda la toate întrebările./- Cum stai cu istoria?/Mă întreabă profesorul./- Prost, foarte prost,/abia am încheiat o pace trainică cu turcii./- Care e legea gravitaţiei?/- Oriunde ne-am afla,/pe apă sau pe uscat,/pe jos sau în aer,/toate lucrurile trebuie să ne cadă în cap./- Pe ce treaptă de civilizaţie ne aflăm?/- În epoca pietrei neşlefuite,/întrucât singura piatră şlefuită care se găsise,/inima,/a fost pierdută./- Ştii să faci harta marilor noastre speranţe?/- Da, din baloane colorate./La fiecare vânt puternic/mai zboară câte un balon./Din toate astea se vede clar/c-o să rămân repetent,/și pe bună dreptate”. (Marin Sorescu).