Motto. În memoria lui Bogdan Ulmu.
Șmecherie. Când merg la market să iau rom, pun în coș și 1 kg de făină, să creadă lumea că fac prăjituri. Vând 82 kg de făină!
Dregere. Ce problemă mai acută, mai arzătoare ar putea avea un bărbat, după ritualicele ghiftuiri asociate multelor sărbători, bine stropite cu tot soiul de licori bogate în grade, decât… durerea de cap și lehamitea față de întreg Universul, specifică dimineții de după festin? Întâi, clasicul borș. Care, zice-se din bătrâni, „spală toate relele”. Amănunt deloc anecdotic, borșul și-a câștigat inițial o notorietate majoră tocmai datorită faptului (încă neexplicat științific) că… trezește omul din beție. Mai mult, el înlătură aproape toate simptomele intoxicației cu alcool (ale mahmurelii), fiind un remediu fără egal în acest sens. Este, de asemenea, perfect în cazul bolilor respiratorii cronice: bronșită, astm, sinuzită, adjuvant în tuberculoză, alcoolism, indigestie, vomă, oboseală cronică. Borșul curăță rinichii și colonul, tratează litiaza urinară, previne cancerul de colon și întărește funcția organelor interne, în primul rând ficatul și fierea. Cura de detoxifiere cu borș se ține două săptămâni, timp în care se bea câte o cană de borș pe zi, cu 15 minute înainte de masă. Se poate adăuga o jumătate de linguriță de pulbere de pelin pentru un efect diuretic maxim. Pentru trezirea din mahmureală se beau unu-doi litri de borș dintr-odată! De asemenea, se bea minimum un litru a doua zi, pentru a combate simptome specifice ca amețeala, durerea de cap, tremurăturile membrelor, senzația de vomă. Se spune și că cei care beau zilnic borș mult nu mai simt nevoia să bea alcool. Încercați! Acum, vom face un ”tour du monde”, pe urma celor mai năstrușnice și ciudate remedii populare propuse de diferite culturi întru salvarea „drojditorilor” cu migrene. Eu nu pot garanta eficiența acestora, așa că acei cititori mai curajoși – ori mai disperați de ineficiența altor remedii – n-au decât să le probeze.
Mongolia: doi ochi de oaie, cruzi, pisați în suc de tomate. E drept că, în 2012, un studiu japonez arăta că fructoza și licopenul din suc stimulează eliminarea alcoolului din organism. Așa încât: prinde oaia și scoate-i ochii!
Ungaria: excremente de vrabie dizolvate în coniac de bună calitate. Mă rog, eu unul mă abțin.
Italia: se recomandă penis și testicule de taur uscate, ingrediente foarte bogate în proteine, hormoni și minerale, care permit o recuperare rapidă a celui căzut în păcatul îngurgitării bahice. Se spune că acest fortifiant ar fi preferat și chiar adorat de atleți (desigur că și de… iubitele sportivilor!).
Filipine: i se dă machitorului fruntaș un pui de rață fiert în oul neeclozat. Se știe că oul e bogat în cisteină, un aminoacid care în combinație cu proteinele din puiul încă în devenire grăbește detoxifierea corpului uman.
Peru: o fiertură din bucăți de pește, suc de lămâie și limes (lămâie verde), usturoi și ghimbir. O „bombă” de vitamine, proteine și alte substanțe ce ajută ficatul să metabolizeze alcoolul și să alunge mahmureala.
Anglia: nimic altceva decât renumitul „English breakfast” (șuncă, omletă, cârnați). Un regal gastronomic! Un asemenea meniu – desigur, pentru mahmurii ce nu și-au pierdut complet pofta de mâncare, că există și această categorie – asigură un „plin” de proteine, grăsimi și alte nutrimente, pentru ca asupritul nostru ficat să-și revină la normal. După care, pentru ușurarea digestiei, parcă ar merge – pușchea pe limbă! – un „15” de palincă!? De altfel, sandviciul cu șuncă a fost desemnat de cercetătorii Universității Newcastle ca fiind cel mai potrivit pentru ziua cea grea de după un chef zdravăn: aminoacizii din șuncă acționează asupra neurotransmițătorilor afectați de alcool, ceea ce constituie un „prim ajutor” salutar în astfel de situații.
În fine (și nu musai din patriotism local) notez o „tispy cure” cu efect garantat, folosită de muntenii din zona Brodina – Izvoarele Sucevei: merișoarele murate și zama aferentă. Micile fructe roșii înrudite cu afinele au nu doar calitatea de a te trezi din mahmureală, ci au și proprietăți antioxidante, anticancerigene și sunt de folos dovedit în special în afecțiunile aparatului urinar. În ediția viitoare a gazetei, vom cunoaște recomandările – repetat încercate – ale scriitorului Bogdan Ulmu. Hai noroc!
Cântec. În fermecătoarele sale memorii („Iașii de odinioară”), Rudolf Șuțu consemnează un cântecel comic, foarte în vogă în Iașii anilor 1890. În versurile lui Ioan Ivanov, puse în gura lui „Von Kalikenberg” – un calic neamț îmbogățit în țara nu demult devenită Regat – deslușim toate „ingredientele” vânzării de țară. Năravuri regăsite, plenar, duse la „perfecțiune” chiar, după 1990: mită, lucrări de mântuială, lipsa controlului și pedepsei, demagogia patriotardă, lăcomia decidenților, coruperea lesnicioasă a guvernelor succesive, etc. Citez: „Ich, Herr Von Kalikenberg, / Tocmai din Berlin alerg / Mit hohe protecțion, / Fur grosse concession. // Dai la mine nur parale, / Și eu fașe tumitale / Alles schon und alles gut, / Cum nime n-a mai făcut! // Toate nemțile vorbesc / Că la Țară Românesc / Toți faliții pot să vie, / Ca să facă bogăție. // Ist genug s-aduci în țară / Două rânduri din afară, / Und mit ein solches papier / Sie bekommen alles hier. // Poți să fași trenuri ferate, / Făr-de poduri și stricate, / Tot cu gare și canton / Coperite cu carton. // Șini, traverse și șosele, / Poți să faci numai de-așele / Care pârâi și plesnesc / Când vagoanele pornesc. // Kilometri poți a fașe / Mii și sute, chit îți plașe, / Și habar de grijă n-ai / Că în veci samă nu dai. // Unii etwas se zborșesc / Aber macht nichts, că-i plătesc, / Vor să aibă eisenbahn / Prin pustiu, în Bărăgan. // Frei sau nu frei tumneata, / Asta geht mit gar nicht an, / Trebue-a juca cum chintă / Elementul cel german! / Pe nemți trebuie s-ascultă, / Kleine Volker pe pământ, / Bând la bere de-acum multă / Și-nghițind ridichi cu unt. //Astă Țară Românească / Are-ntr-însa ce poftești, / Numai oameni s-o iubească / Foarte rar în ea găsești. // Se laudă multe ființe / Care scriu și povestesc, / Cu profesii de credințe / Cum că țara lor iubesc. // Iar la faptă mai oricare / Când îl cerci, s-a arătat, / Că suge ca lipitoare / Tot ce-n palmă i-a picat. // Dați concession degrabă / Ca să mă apuc de treabă, / Nu mai stați să vă ghindiți / Că mai bun n-o să găsiți! // Asta nu-i întâia oară / Care s-a văzut în țară, / Ein solche concession / Făcutu-mi-l protecțion. // Wenn condițion nu plașe, / Angenblieklieh eu prefașe, / Ca să fie-un os frumos / Pentru toți ceva de ros. // Dacă este supărare / Cu obșteasca adunare, / Atunci fașem altceva: / Aștept pân s-o dizolva!”. Ce fac politicienii și guvernanții noștri pentru a păstra nădejdea noastră în luminița de la capătul tunelului? Păi, lungesc tunelul. Astfel încât singura luminiță ce se zărește în depărtare, din tunelul în care ne-au înghesuit de vreo 25 de ani este cea a… locomotivei.
Tot de la Bogdan Ulmu, cetire. „Povestea e reală. Am mai vorbit, de-a lungul anilor, de-un așa-zis regizor care avea toate defectele posibile și care, în ciuda acestor anomalii, a condus un teatru românesc, de provincie, ok… timp de.. 19 ani! L-am cunoscut prin anii ’70… eram june și aveam o iubită în acel oraș. De aceea, mergeam des acolo. Când ea era ocupată (avea spectacole, ori repetiții), mergeam să-mi beau cafeaua la un restaurant plăcut, lângă teatru. Într-o dimineață, intră acest impostor, să-i zicem Cancea, și mă caută din priviri. Din păcate, mă reperează iute. Comandă și el o cafea. Mă-ntreabă ce beau și ce fumez. Îi răspund, mândru, că m-am lăsat. Da de gagiti nu te lătași, fir-ai al dacu! Apoi, mă chestionează interesat, ca director erudit ce era: – Bă Bodane (unde erau două consoane, el sacrifica una); te mai ziti? (la el, c-ul devenea t). – Nimic deosebit, am venit să-mi văd colegii de facultate… – Îmhî! Aia pe care veniși t-o vezi, nu fu colegă cu tine, mă, tap bătîn!… (rânji libidinos). Mă rog…. Bău coniacul. – Audi (z-ul devenea d)… te mă sfătuiești să mai montez? Teva să meargă ti la școli… – Păi… cel mai sigur, Caragiale. E și-n programă… e și genial… – Caradiale? Audii de el! Aici, am simțit nevoia să mă reapuc de băut… Am comandat un coniac mare. L-am dat pe gât. – Tii, bă Bodane, zii și mie, că ești mai la curent cu conteporanii, Caradiale ăsta are piese… cu furnale? Am mai cerut un coniac. L-am evaporat cu o figură răvășită. – N-are. – Îhî, n-o să facă carieră… e neorientat politic… Aici am cerut și o țigară, de la ospătar. Am fumat-o, nervos, în 50 de secunde. Da altceva? – Sofocle, Shakespeare, Racine, Ibsen, Cehov, Camil Petrescu, Sebastian, Ionesco… Originalul om de teatru m-a oprit din înșiruirea-mi isterică. – Auzii de ei. Ăștia au piese cu furnale, cu fabrici?… Am leșinat. Se pare că nu-mi priesc, întotdeauna, discuțiile despre repertorii…”
Suflet. „Ce știm noi despre alții? Doar ce ne-arată ei. În tăcerile lor nu putem pătrunde. Bănuiesc că fiecare poartă-n suflet câte o cruce și că fiecare este un rezumat al sufletului celorlalți”. (Ileana Vulpescu)
