Motto. ”Toată lumea vrea să trăiască pe vârful unui munte, fără să știe că adevărata fericire este în felul în care urci pantele abrupte spre vârf”. (Gabriel Garcia Marquez)
Credință. ”Credința în iubire alungă spaima oricăror catastrofe. Iubirea face ca totul să fie ușor, astfel încât să ne putem găsi pacea chiar și în mijlocul tumultului.” (Pam Brown)
Condiția fericirii. Componentele fundamentale ale fericirii sunt: să faci ceva, să iubești pe cineva și să speri la ceva. (Allan K. Chalmers)
Dilemă. M-am întrebat dacă nu cumva e nevoie să suferim ca să discutăm serios despre fericire… dacă nu cumva drumul spre Paradis trece obligatoriu prin infern. (Octavian Paler)
Râs. Cel mai bun mod de a te înveseli este să încerci să înveselești pe altcineva. (Mark Twain)
Paradoxul fericirii. În 1974, Richard Easterlin lansa paradoxul ce-i poartă numele: dincolo de un prag relativ scăzut, mai mulți bani nu te fac obligatoriu mai fericit. S-a contraargumentat cu ceea ce milioanele de emigranți au știut dintotdeauna, anume că este adevărat că oamenii din țările bogate sunt, în general, mai fericiți decât cei din țările sărace. Un studiu mai nou confirmă însă paradoxul Easterlin: în mod surprinzător, la orice nivel de venit, creșterea economică este asociată cu niveluri mai mici de satisfacție. Ca argumente se aduc studiile efectuate în țări aflate în progres (precum China și India) unde, deși câștigă mai bine, oamenii veniți la oraș de la țară declară niveluri de satisfacție inferioare celor inițiale. Cercetătorii numesc acest sindrom paradoxul creșterii nefericite. Și afirmă că acest paradox este specific primelor stadii ale creșterilor economice – ”miracol”, precum Coreea de Sud sau Irlanda – momentul în care ”tigrul” face prima lui săritură este, de fapt, momentul în care oamenii sunt cei mai nefericiți, deși câștigă mai bine. (Aș adăuga drama urbanizării prin industrializarea – și dezrădăcinarea – masivă a populației rurale românești, după 1950)
Însurătoare. ”Fiind eu tânăr şi frumos, / La poarta ta bătui sfios… / Tu, fericită, mi-ai deschis / Şi de atunci… mă ţii închis.” Prea mult. ”Două săruturi mi-aţi trimis. Frumos! / Un gest ce-ntrece orice-nchipuire. / Al doilea însă, doamnă,-i de prisos: / Că după primul mor… de fericire.” (Epigramă de Voltaire)
Ziceri ”fericite”. ”Pentru mine, fericirea înseamnă, simplu, a fi lăsat să mă scarpin unde mă mănâncă.” (Ogdan Nash). ”Fericire dublă: un zgârcit care-și numără banii în fața oglinzii.” (V. Butulescu). ”Unii, când li se ia, în final, căluşul din gură, muţesc de fericire.” (Stanislaw Jerzy Lec). Happines. ”Luând masa, la un moment dat, cu niște prieteni englezi, doamna de Gaulle a fost întrebată ce așteaptă ea, cel mai mult, de la anii care vor veni? ”A Penis!” răspunse ea, fără ezitare. Tăcerea jenantă care a urmat a fost întreruptă chiar de soțul ei: ”Draga mea, cred că ei pronunță puțin altfel cuvântul ”fericire”… happines, cred!” (Robert Morley, Cartea cu bunătăți)
Fericire. ”Atunci când eu cântam, sărac fiind… în cafenele, pentru câţiva franci, mereu mă uitam – întâi – la fețele clienţilor de ocazie: dacă îi vedeam satisfăcuţi, mulţumiţi, abia apoi ceream patronului să-mi dea şi mie cei câţiva franci. Și eram fericit. Iar dacă nu convingeam, deci nu primeam aplauze, plecam, umil, acasă.” (Charles Aznavour, despre debutul lui)
Oameni. Oamenii te iartă dacă faci crime. Dar nu te iartă dacă ești fericit. (Constantin Noica)
Fericire (simplă). ”În jur, astăzi e o altă lume, mai rapidă, mai pragmatică, mai dispusă spre bârfă, parvenire și aranjamente, dizolvată (și divizată grotesc, adaug eu… n.a.) în incertitudini politice… în bălăcăreli generale pe facebook (…) virtuale, false, prietenii ce ucid farmecul taifasului nepătimaș, tihnit, la gura sobei ori al celui pătimaș, la gura iubitei… Să te uiți, trântit pe un covor, în jarul ce spuzește acolo, încet-încet, și să sporovăiești intim, cu obrajii aprinși de apropierea unei femei dragi, a unui trup misterios și darnic în semiîntunericul odăii, sclipind din când în când, iluminat ca într-un basm de scânteierile fulgurante ale sobei… Să scormonești cu vătraiul, să pui un nou braț de lemne umede sau uscate, trosnitoare, îmbietoare la răsfățuri și la jurăminte grațioase… la promisiuni duse pe loc (delicat de delicios!) la capăt, instaurându-ne într-o veșnicie a clipelor de neuitat. Reamintite, apoi, în tandre scrisori, lipite cu albuș de ou… promisiuni ce ne hrănesc viața ca un tain sfânt, vindecător al tristeței cotidiene și al inevitabilei expieri finale…” (Emil Brumaru)
Alternative. Există două moduri de a cuceri fericirea: unul, de a face pe prostul, celălalt, de a fi într-adevăr prost. (Enrique Jardiel Poncela)
Constatare. Fericirea la oamenii inteligenți este cel mai rar lucru pe care îl știu. (Ernest Hemingway)
Zâmbete. ”N-am cunoscut fericirea adevărată până când m-am căsătorit. Pe urmă, a fost prea târziu…”. ”Şi bărbatul căsătorit poate fi fericit, totul e să nu afle soţia!”
Ideal. Fericirea este atunci când soţia seamănă cu idealul tău erotic, copiii seamănă cu tine, serviciul seamănă cu un hobby, soacra nu seamănă cu şeful tău, şeful tău nu seamănă cu un idiot, iar salariul tău nu seamănă a pomană.
Un pic de fericire. Un copil, în mașină cu tatăl său, vede niște prostituate care fac trotuarul. – Tati, tati, cine sunt doamnele acelea? – Nimeni, nimeni, spune tatăl jenat, uite pe partea cealaltă e un magazin de jucării… – Da, da, l-am văzut, dar cine sunt doamnele acelea? – Aaaa, păi… sunt vânzătoare ambulante… vând un pic de fericire… Copilul începe să se gândească la asta și, abia ajuns acasă, sparge pușculița, ia cinci lei cu gândul să meargă să cumpere niște fericire. Merge la una dintre prostituate și-i spune: – Doamnă, vă rog frumos, îmi puteți vinde niște fericire de 5 lei? Femeia rămâne blocată, dar fiind perioadă de criză, decide să nu piardă banii. Îl duce pe copil la ea acasă și-i prepară trei felii de pâine unse cu cremă de ciocolată. Seara, copilul vine acasă și-și găsește părinții foarte preocupați. – Unde ai fost, ne-am făcut griji! – Am fost la doamnele acelea să-mi cumpăr niște fericire. Tatăl, alb ca varul, întreabă: – Ahaaa… și cum a fost? – Păi, pe primele două le-am dat gata, pe-a treia numai am lins-o!
Odă în ziua fericită. ”De data asta, lasă-mă / fi fericit, / nimic nu sa întâmplat nimănui, / Nu sunt nicăieri, / se întâmplă numai / Sunt fericit / pe toate cele patru laturi / a inimii, mersul pe jos, / dormind sau scriind. / Ce-ți voi face eu, sunt fericit. / Sunt mai multe, nenumărate / ca iarba / în preerie, / Simt pielea ca un copac dur / și apa de mai jos, / păsările de mai sus, / marea ca un inel / în talie, / din pâine și din piatră pământul / aerul cântă ca o chitară. / Tu pe lângă mine în nisip / ești nisip, / cântă și cânți, / lumea este astăzi sufletul meu, / cântec și nisip, / lumea / este gura ta astăzi, / lăsați-mă / în gură și în nisip / fi fericit, / fi fericit pentru că da, pentru că respir / și pentru că respiri, / fi fericit pentru că ating / genunchiul tău / și este ca și cum aș fi atins / pielea albastră a cerului / și prospețimea sa. / Astăzi, lăsați-mă / numai pentru mine / fi fericit, / cu tot sau fără toate, / fi fericit/cu iarba / și nisipul, / fi fericit / cu aer și pământ, / fi fericit, / cu tine, cu gura ta, / fi fericit”. (Pablo Neruda)
Virgulă. Femeia e ca o virgulă, bărbatul, un punct. La punct ştii unde te afli, la virgulă trebuie să citeşti mai departe. (V. Hippel)
Om. ”Nimic nu e mai slab și mai înspăimântat pe lumea asta ca omul, nici mai vrednic de compasiune și grijă.” (Ronan Bennett, Haosul în cel de-al treilea an)
