Strădanii („în tot chipul”). În cartea sa Tribunalul neputinţei, Pierre Darmon ne înfăţişează procedura – ce ne apare azi ca pitorească – dovedirii, prin anchetă şi test, a impotenţei masculine în Franţa Vechiului Regim. Acuzaţiile aduse soţului sunt verificate prin „proba de ejaculare” care presupune „îndeplinea integrală a îndatoririlor conjugale în prezenţa martorilor”. Exista şi instituţia „împreunării” (le congrès), ce stabilea putinţa/neputinţa soţilor în prezenţa medicilor şi moaşelor şi decidea anularea căsătoriei. Cam ciudat, stresaţi fârtaţi de brăcinari de azi, aşa-i? În spaţiul românesc analizat, Biserica nu a pus în scenă asemenea „instanţe”, totuşi acuzaţiile aduse trebuiau cumva judecate şi dovedite. Ca urmare (Îndreptarea legii, glava 217) soţul primeşte un răgaz de trei ani pentru a-şi îndeplini obligaţiile conjugale şi a-şi dovedi virilitatea. Abia după acest „răgaz” soţia poate redacta jalbă. Interesant: în Anglia acelor vremi, intervalul în care impotenţa prelungită atrage anularea căsătoriei era acelaşi: trei ani…„Sincronism” ori pură întâmplare? Unde-i lege, nu-i tocmeală: toate cele şapte plângeri pentru neputinţă descoperite în arhive respectă riguros „perioada de graţie” de trei ani! La fel de incitant, de „modern”: toate jalbele consemnează nemulţumirea femeii că, neputând beneficia de virilitatea soţului, va cădea în păcat cu alt bărbat; niciuna nu reclamă faptul că beteşugul bărbatului ar ameninţa perpetuarea familiei. Astfel, Maria din Cioteşti recunoaşte că a căzut în „păcatul curviei” la patru ani de la căsătorie din cauza impotenţei, imposibil de ignorat, a soţului şi revendică, în scris, un alt soţ, sănătos şi viril. „Răbdarea” instanţei bisericeşti în sancţionarea impotenţei este remarcabilă: după cei trei ani, soţul primeşte un alt răgaz de câteva luni (de fapt niciodată strict delimitat) pentru a se vindeca apelând la „doftori şi doftorii”. Apoi, el are obligaţia de a-şi „dovedi” virilitatea. Dar nu ca în Franţa, în prezenţa martorilor, ci doar în „auzul” acestora. Să cităm, ca emblematic, calvarul lui Ianache „condoragiul” (pantofarul) din mahalaua Sfântul Ioan cel Nou, acuzat de soţia sa că în cei trei ani de la căsătorie nu s-au putut împreuna nici măcar…o dată! Iată: La început, încercând să îşi justifice „non-combatul” prin influenţa negativă pe care mama soţiei ar avea-o asupra relaţiei maritale, bărbatul se plânge că actul intim nu s-a consumat, dar asta exclusiv din lipsa intimităţii, deoarece tinerii locuiesc împreună cu socrii. Ca urmare, soţul inactiv primeşte un răgaz de zece zile pentru a-şi „repara onoarea” (…). Să revenim, deci, la necăjitul Ianache, cel „monitorizat” atent de Biserică pentru neputinţa sa, pusă – vom vedea îndată că în mod mincinos! – de bărbat pe seama lipsei spaţiului conjugal intim… „Lovitură de teatru”: acceptându-i argumentele, protopopul îl invită/obligă să îşi petreacă cele zece zile „de probă” în casa lui…Găzduit de ierarh – „voyeur”, ori doar „urechist”? – , bietul Ianache se străduie „în tot chipul”, dar…fără efect! El recunoaşte, învins: „măcar că m-am silit într-acea săptămână peste puteri şi începusem să mă caut cu doctori, să îmi găsesc leacul. Dar, întâmplându-se de n-am putut cu nici un chip de a mă tămădui, nici împreunare nu am putut a face…”. Disperat, bărbatul mai cere trei luni de răgaz, „ca să se caute cu doctori”, dar deoarece tratamentul are nevoie de o femeie pentru a fi aplicat, solicită imperios ca soţia sa să rămână lângă el. „Am căzut cu mare rugăminte la Prea Sfinţia Sa ca să mi-o dea pe numita soţia mea încă măcar trei luni de zile ca să mă lecuiesc cu ea”. În schimb, promite că dacă şi după acest ultim răgaz nu izbuteşte, va renunţa redând, definitiv, soţiei libertatea…Dragi cititori, îmi cer scuze: povestea asta e fără „happy-end”. După cele alte trei luni, Ianache nu dovedeşte nimic… „Soborul” pune mâna pe abac şi calculează: au trecut deja trei ani şi în plus, încă alte zece luni de „probă”: Ianache e „descalificat”. Maria se poate de mâine căsători cu alt bărbat…Poate mă ajutaţi să înţeleg de ce îl compătimesc, totuși, pe Ianache? Aud? Aţi zis, poate, că bărbatul îşi iubea neţărmurit soţia, iar ea…deloc? Aşa este! Eu cred că asistăm la prima „disfuncţie erectilă” generată de non-comunicarea intimă, consemnată în România…De fapt, bărbat modern cum mă consider, mă declar total „topit” de jalba-implorare a lui Ianache, aceea de a-i fi îngădui să „se vindece cu nevasta lui…”. Era – e drept! – acum două veacuri: nu-i exclus ca, adus în prezent, Ianache să fi schimbat, în jalba lui, doar un cuvânt: „îngăduiţi să mă lecuiesc de ea”…Nu cu ea! (Cezar Straton, Ecologia iubirii, 2004).
Vom rămâne legaţi. Vom rămâne legaţi, în ciuda îndoielilor şi opreliştilor,/de iluzia aceasta presărată cu veselie şi lacrimi,/pe care atâtea interese şi atâta dragoste o acoperă cu adevărat./ Căzută şi reintegrată fără încetare, printre/făgăduielile pe care ni le suflăm şi ni le spunem la ureche,/nimic până acum n-a izbutit să-i clatine supremaţia./ În faţa cercetărilor noastre, ea stă ca un sfinx care când ar zâmbi/pentru prima oară, când ni s-ar părea cu totul inutil. Cine ştie? Pentru că durata ei nu e cuprinsă numai între scurta/fericire a părinţilor noştri şi pulberea noastră depărtată;/pentru că ea e înscrisă în filigran în lumina zilei şi,/totodată, în ochii noştri. (René Char (Franţa, 1907-1988), din volumul „René Char, Poeme alese”, Editura Tineretului, colecţia „Cele mai frumoase poezii”, 1969, în româneşte de Gellu Naum).
Alcoolici. „Vai săracii, vai săracii alcoolici,/ cum nu le spune lor nimeni o vorbă bună!/ Dar mai ales, mai ales dimineaţa când merg clătinându-se pe lângă ziduri/ şi uneori cad în genunchi şi-s ca nişte litere/ scrise de un şcolar stângaci.// Numai Dumnezeu, în marea Lui bunătate, apropie de ei o cârciumă,/ căci pentru El e uşor, ca pentru un copil/ ce împinge cu degetul o cutie cu chibrituri./ Şi numai ce ajung la capătul străzii şi de după colţ,/ de unde înainte nimic nu era, zup, ca un iepure, le sare cârciuma în faţă şi se opreşte pe loc.// Atunci o lumină feciorelnică le sclipeşte în ochi şi transpiră cumplit de atâta fericire./ (…) Iar ei vorbesc şi vorbesc, despre viaţă. Despre viaţă, aşa, în general, chiar şi alcoolicii tineri se exprimă cu o caldă responsabilitate.// Dar Dumnezeu, în marea Lui bunătate, nu se opreşte aici./ Imediat face cu degetul o gaură în peretele Raiului/ şi îi invită pe alcoolici să privească.// Şi chiar dacă din cauza tremuratului nu reuşesc să vadă decât un petec de iarbă, tot e ceva peste fire.// Până când se scoală unul şi strică totul. Şi zice:/ «În curând, în curând va veni seara,/ atunci ne vom odihni şi vom afla împăcare multă!»/ Atunci unul după altul se scoală de la mese,/ îşi şterg buzele umede cu batista… şi le este foarte, foarte ruşine.” (Ion Mureşan, „Poemul alcoolicilor”).
Gânduri (secrete) masculine (4). Iată câteva mărturii despre ce gândesc bărbații în timpul sexului, descoperite în cadrul unui sondaj realizat de Redbookmag.com. “Într-o după-amiază, soția a venit la mine și mi-a spus: copiii dorm, iar pe mine…NU mă doare capul. A fost atât de excitantă invitația ei! Și cât se poate de clară”. (Gary, 31 de ani). ”Iubita mea e franțuzoaică și chiar știe ce înseamnă sărutul franțuzesc. Se joacă întâi ușor cu buzele mele, apoi îmi introduce printre ele doar vârful limbii, apoi îl retrage și iar îl introduce și se joacă cu mine așa, până mă înnebunește complet” (Cal, 37 de ani). ”Nu mă pot abține când o văd în lenjerie intimă, cu pantofi cu toc, făcând pași de dans. Sau doar cu un pardesiu și pălărie – mă înnebunește, pur și simplu! (George, 42 de ani) . ”Îmi place când mi se așează în poală…și atinge, în joacă, locul care trebuie…O conduc, imediat, în dormitor.” (Gary, 37 de ani) .
Ecaterina. Sunt femei cu o voință puternică. Au un suflet masculin în corpul unei femei, pentru că au o energie pe care mai mult de un bărbat ar putea să consume. Sunt curajoase, întreprinzătoare, tenace. Ele văd lucrurile cu acuratețe și precizie. Sunt capabile să conducă și să gestioneze cele mai dificile probleme. Ele prosperă în mijlocul complicațiilor și intrigilor. O existență fără luptă nu le-ar plăcea. Viața lor este agitată și plină de evenimente, dar este rar ca să nu-și atingă scopul, prin forță sau prin viclenie. Au o senzualitate debordantă, care de multe ori provoacă dezordine. Origine: provine din grecescul katharos care înseamnă pur și de la Ekaté, una dintre poreclele zeiței vânătorii Diana. Talismane (culoare, plantă, piatră): alb, rubin. Motto: Vreau! Femei cunoscute: Catherine de Medici, Catherine of Russia. (france-pittoresque.com).