Cockteil. Cu amor, umor… și poezie. Citate… nițel misogine

Desăvârșire.Femeile sunt desăvârșite când sărută, fiindcă atunci… măcar atunci… trebuie să tacă.” (Naschinski)
”Doamna Robinson”. ”Fantezia «doamna Robinson», adică actul sexual cu un bărbat tânăr și neexperimentat, ba încă și mai bine, virgin, este o fantezie a multor femei dispuse să calce regulile în picioare. Băiatul este minor? Aveți grijă cum procedați în cazul acestei fantezii, dacă optați s-o transpuneți în realitate. Se cunosc cazuri de femei care au fost condamnate la închisoare pentru așa ceva!” (Eve Marx, 101 lucruri inedite despre sex)
Handicap(etern). ”E un fapt cunoscut: tocmai femeile cele mai frumoase capătă, găsesc mai greu un bărbat. În antichitate era la fel, căci, după cum se știe, cele trei grații au rămas… nemăritate.” (H. Heine)
Fruct.”Nu fiecare femeie mănâncă din fructul oprit, dar fiecare e tare curioasă să-i cunoască gustul…măcar o dată…măcar în închipuire…măcar din ”greșeală”… măcar…„ (D. Barlequin)
Adevăr.”Când le cauți, dorești, le jinduiești, femeile sunt îngeri. Dacă le-ai găsit, le-ai convins,… s-a dus totul, dracului!” (W. Shakespeare)
Victimă.”Când femeia este nevoită, în cele din urmă, să-și mărturisească o greșeală, tot ea se socoate imediat o victimă.” (E. Rey)
Mistere.”O femeie poate cocheta cu un bărbat, poate privi cu infidelitate spre un al doilea și să gândească cu inima la un al treilea – iar tu să nu știi pe cine iubește, de fapt, ori dacă iubește pe vreunul dintre ei.” (Balzac)
Paznic.”O femeie nu e niciodată dezarmată, căci diavolul însuși stă de pază la ușa sa.” (Arsene Boussaye)
Alegeri.”O femeie alege mai ușor între doi bărbați, decât un bărbat între două femei, căci femeia, dacă nu se poate hotărî îi alege pe amândoi.” (Anonim)
Paradox.”Ani de zile se vorbește fetei despre pudoare ca de o lege sfântă. Pe urmă, într-o bună zi e vârâtă în pat cu un bărbat oarecare: educație și căsătorie? O porcărie.” (E. Rey)
Ascultare.”Femeile ascultă bucuroase pe bărbații lor: numai că aceștia trebuie să facă doar ceea ce doresc ele.” (M-me de Girardin)
Semne.”Înroșirea feței este la tinerele fete când o carte de vizită, când anunțul de moarte al inocenței lor.” (Al. Dumas)
Memorie.”Memoria femeilor este ceva foarte curios: la cel dintâi amant ele se gândesc și după treizeci de ani, iar pe cel din urmă îl uită în trei zile.” (Saphir)
Gâscă.”Femeia care nu poate influența pe bărbatul ei e o gâscă. Aceea care nu vrea să îl influențeze după gustul ei e o sfântă.” (Maria Ebner-Eschenbach)
Reazem.”Femeia are întotdeauna nevoie de un reazem. În clipa când își ia două, cade!” (F. Mauriac)
Ghiare.”Dă un sărut și-n urmă gheara scoate. / Așa sunt toate!” (Anonim)
Motivație.”O femeie poate avea aceeași motivare pentru două acțiuni diferite: iubește mai mulți bărbați, fiindcă iubește iubirea și nu pe bărbați, și iubește pe mai mulți bărbați, fiindcă nu vrea să le cunoască iubirea, care, pentru ea, se rezumă într-unul singur, cel… secret.” (Mme de Sevigne)
Testarea impotenței. În perioada medievală, în Europa, căsătoria a avut o importanță deosebită. Dacă o femeie simțea că mariajul ei nu este funcțional, putea cere anularea căsniciei. Un motiv comun a fost impotența, ceea ce însemna că soțul ei nu putea avea relații intime. Dacă femeia pretindea acest lucru, putea să-și ducă cazul la un tribunal religios, unde Biserica juca un rol vital în problemele conjugale. Instanța cerea dovezi pentru a susține reclamația femeii, de impotență. În anumite cazuri, deseori angajau prostituate, pentru a ajuta la testarea potenței soțului reclamat. Soțul trebuia să demonstreze că poate, în timp ce instanța privea. (Pare, știu, greu de înțeles astăzi) Acest proces invaziv a arătat influența Bisericii în viața personală. Aceste practici pun în lumină limitările și barierele din societatea medievală. Ele arată cum Biserica a deținut puterea asupra relațiilor personale. Deși aceste proceduri ar putea părea ciudate astăzi, ele dezvăluie dinamica complicată a iubirii, datoriei și autorității de-a lungul istoriei. (Witty Historian)
Rujul… ”Chiar dacă lasă vreo pată, / Se curăță orice stofă / Dar de-i guler sau cravată / Iese… mare catastrofă!” (Dumitru Monacu)
Orbirea.”Și dac-o să orbesc, eu o să-ți scriu / Cu degetele pe popoul durduliu / Sonete, elegii, balade stranii / În care tu îți numeri pe mărgele anii / Și îmi ghicești dorințele-n inele / Și-ntr-un medalion patimi mai grele / Ce nu se-ntâmplă decât pe podele, / Iubita mea, lângă dulapul cu gutui, / Căci și acolo, pe dulap, sunt gânduri șui, / Îndeplinindu-se duios cu chiu cu vai / Și c-o plăcere ce doar tu o ai / Încă de-atunci, de când eram în rai / Și printre crengi de pomi vii, te urcai / Ca să-mi aduci mărul cel ditamai…” (Emil Brumaru)
O felină desăvârșită. ”I-am scris o mie de poeme, zece mii / De scrisori; i-am spus că e o felină desăvârșită, / Cu părul ei auriu și picioarele de doi metri lungime, / Am stat în genunchi în fața ei, am pus-o să guste / Din inima mea tăiată în bucăți, adusă pe tipsie, / I-am dat să bea apă din țeasta mea, cu gust de nucă de cocos, / I-am dăruit sufletul meu cel mai ascuns, din cămara / cea mai îndepărtată, / I-am săpat numele pe zidul de piatră, / Mi-am făcut din ea chip cioplit și i-am adus jertfe, / Părăsind credința strămoșească, / Am rânjit în fața păsării Arheopterix / Și în fața crucifixului, și mi-am făcut din ea altar / Unde mă rugam noaptea. I-am întins covor roșu, / Umbră de catifea, noapte de ambră, / I-am vorbit în toate limbile Pământului, / M-am smerit, m-am umilit, m-am tăvălit prin smoală și cenușă, / Dar ea m-a privit în tăcere, cu ochi ficși, / N-a făcut niciun semn și s-a pierdut în mulțime.” (Mircea Florin Șandru)
Apărare. Bulișor: – Tată, spune-mi, de ce bărbații de la noi nu pot avea mai multe soții, așa cum e în Africa? Bulă: – Ești încă mic, fiule. Când vei crește, o să înțelegi că, într-un stat civilizat, legea îi apără pe oameni…
Familie.Într-o dimineață, înainte de a pleca la serviciu, Bulă o întreabă pe Bubulina: – Draga mea nevastă, pot să te întreb ceva? – Sigur, Bulă! – Bubulino, când o să mănânc și eu micul dejun în pat? – Bulă, o să mănânci micul dejun în pat când o să fii în spital.
Iubire.„… dacă pot să iubesc mi-e destul / și mi-este surâs / și mi-este vis / dacă pot să iubesc. / La urmă, la umbră / am cântat: / dacă cineva poate să iubească / e împărat / dacă cineva este iubit / e infinit / și dacă există iubire / din goluri se naște plinul.” (Nichita Stănescu)
Definiția strigătului.„Ți-aș spune ceva, / despre noi, / despre zăpada de-afară, / despre dragostea mea. / Ți-aș spune ceva, orice, / numai să nu crească iarba tăcerii între noi. / Ți-aș spune ceva, / ce-ai știut, / sau ce știu, / dar a-nceput să crească iarba tăcerii între noi / și s-au rătăcit sunetele din cuvântul târziu.” (O. Paler)
Progres (sau… regres?).”Emanciparea femeii și libertatea sexuală au marcat un indiscutabil progres. Dar, după ce s-a eliberat de constrângerile feudale, religioase, sociale, morale, omul occidental descoperă uimit că această libertate are un preț greu, că aduce cu ea responsabilitatea și… singurătatea. «Dragostea este impulsul cel mai antidemocratic cu putință. Ea nu dă socoteală în fața Justiției și nici a meritelor» – scrie un autor recent. Ea rămâne o opțiune strict personală, ce ignoră norma, media, statistica, adesea legea și logica. Am putea vorbi de agonia cuplului, de iminenta sa dispariție în societățile «ghiftuite»? Părerile sunt împărțite. O autoritate în domeniu – mă refer din nou la Pascal Bruckner – citează medici de prestigiu care pun deteriorarea raporturilor dintre soți pe seama violenței exterioare. «Cum ar putea cuplul să mai fie o oază salvatoare, liniștită, în mijlocul unei societăți agresive și nevrotice?» se întreabă el. Soții își descarcă în interiorul celulei conjugale toată ura, oboseala, spaima sau indiferența pe care o înmagazinează în lumea de afară. Cuplul e oglinda fidelă ce reflectă deznădejdea pe care capitalismul o seamănă în societate. «Se știe – constată Bruckner – că acum dragostea duce împreună cu ea dependența, abjecția, servitutea în aceeași măsură în care induce și sacrificiul, fidelitatea, ajutorul mutual, transformarea. Dar această provocare poate conține și o șansă: ceea ce putem și trebuie să redescoperim – ca să ne salvăm – mereu este marea, vitala complexitate a dragostei…»”(Cezar Straton – Ecologia iubirii)