Alternative. ”Regret că nu am copii, așa cum regret că nu sunt balerină sau că nu am zburat niciodată în cosmos. Aș fi vrut să trec prin toate experiențele umane posibile, dacă aș fi avut mai multe vieți. Având numai una, a fost de la sine înțeles, pentru mine, încă de pe la vârsta de opt, nouă ani, că urmează să mă ocup de literatură și numai de literatură. În caz că ar fi apărut, totuși, copiii în viața mea, prin cine știe ce joc al întâmplării, în mod sigur i-aș fi crescut cu entuziasm, pentru că eu tot ce fac, fac cu entuziasm. Dar tocmai asta e problema: absorbit de creșterea lor, nu mi-ar mai fi rămas timp pentru literatură”. (Alex Ștefănescu)
Realism. „Dacă englezii au supraviețuit gastronomiei lor, ei vor supraviețui oricum”. (George Bernard Shaw)
Pușcărie. Nevasta: – Bulă, copiii au crescut și au început să-mi pună întrebări. – Of, mititeii… Întreabă unde este tatăl lor, nu-i așa?! – Nu, Bulă. Mă tot întreabă unde naiba ai ascuns banii pe care i-ai furat, până a fi arestat!
Violeta Andrei. A fost una dintre cele mai frumoase actrițe din România, care a jucat în peste 60 de filme românești, dar și în pelicule străine. Elena Ceaușescu a urât-o până la moarte. Violeta Andrei s-a născut în 1941, în Brașov, și a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București în anul 1965. Debutul l-a făcut pe scena Teatrului Giulești, actualul Teatru Odeon, iar apoi a interpretat roluri pe scena Teatrului ”Lucia Sturza Bulandra” din București. În anul 1966, Violeta Andrei a apărut în primul său film, Golgota, în regia lui Mircea Drăgan, alături de Draga Olteanu Matei, Sebastian Papaiani și mulți alții. Totodată, Violeta Andrei a jucat și în filme și seriale precum Mușatinii, Saltimbancii, Neînfricații, Un august în flăcări, Amantul marii doamne Dracula, Lumini și umbre și Păcatele Evei. În timpul facultății, Violeta Andrei s-a căsătorit cu Ștefan Andrei, politician comunist și ministru de Externe, cei doi având un fiu împreună. Totuși, cea mai cunoscută „relație” – ostilă – a Violetei Andrei a fost cu Elena Ceaușescu. Se pare că frumoasa actrița a atras antipatia soției dictatorului comunist. Elena Ceaușescu a urât-o atât de mult pe Violeta Andrei încât a ordonat șefilor din cinematografia românească să o excludă din televiziune și să nu-i dea niciun rol pe marile ecrane. Dacă îl credem pe fugarul Pacepa, Elena se delecta ascultând casete audio cu partidele de amor ale Violetei, alături de parteneri mai tineri. „În 1965, am jucat în primul lungmetraj, apoi rolurile au venit unul după altul, până în 1972. Atunci a avut loc o întâlnire scurtă cu familia Ceaușescu, unde eram împreună cu soțul meu. Imediat după ce m-a văzut, (n.r. Elena Ceaușescu) a început să mă urască. Și m-a urât toată viața, pur și simplu. Pentru mine, Elena Ceaușescu a fost un coșmar care m-a urmărit aproape 20 de ani”, declara Violeta Andrei în 2011.
Cumpăr. ”Cine-mi vinde, zarzăr înflorit, / Cer senin cu stele, soare răsărit? / Câmp cu turme albe, și cu mieluşei… / Şi din toată viaţa, primii ani ai mei? / Cumpăr. Cine-mi vinde, cer de-azur și lună? / Cântec de vioară… şi-o lume mai bună? / Iarbă-nmugurită şi livezi în floare… / Şi dintr-o iubire… prima sărutare? / Cumpăr. Cine-mi vinde răsărit de soare, / Ploi de stele noaptea, munţi bătrâni… şi-o mare? / Un luceafăr tânăr, să lucească viu / Şi copil la mama… iarăşi să mai fiu? / Cumpăr. Cine-mi vinde, taina fericirii, / Trandafiri cu rouă, dulceaţa iubirii? / Stelele pe bolta nopţilor de-april… / Şi pământu’-acesta, în zâmbet de copil? / Cumpăr. Cine-mi vinde zvâcnet de aripă, / Să ţin lumea-n palmă, doar pentru o clipă? / Să aleg din toate… Rai pentru pământ, / Cumpăr. Cine-mi vinde… cumpăr, pe cuvânt!” (Octavian Paler)
Exemplu patern. Bulă poartă o discuție serioasă cu fiul lui: – Bulișor, să faci cunoștință cu o femeie pe internet este complet neserios. – Tată, înțeleg. Dar tu unde ai făcut cunoștință cu mama? – Ei, Bulișor, să știi că eu am cunoscut-o pe maică-ta în cazinou…
Oloi. ” Din sămânţa de cânepă, de soarea-soarelui, sâmburi de bostan, să face oloiul. Sâmburii, după ce sunt bine uscaţi în cuptor şi pălăiţi (vânturaţi), să bat în piuă, să cern de câteva ori făcându-se făină, pe care, ducându-o la „oloiniţă”, o stoarce şi scoate oloiul. Mai de demult, în Moldova, la bucate se întrebuinţa şi untuldelemn de nucă, pe care îl făcea cine avea mulţi nuci, cum era pe la monăstiri”. (Elena Niculiță Voronca, Datinile și Credințele Poporului Român, 1903)
Adânca privire. ”Sunt plin de tine dacă pleci de-acasă, / Cu tine veşnic m-aş împovăra, / Când, noapte-zi, pereţii mă apasă / Eu, sub sprâncene, port privirea ta. / Absenţa ta, ca ştreangul sub bărbie / Mă strânge, dacă tu te-ndepărtezi, / Iar mâna stângă parcă-mi e pustie / Trăgându-mi inima către zăpezi. / O umbră sunt, atunci când tu n-ai umbră, / Încuviinţează umbrei care sunt / Să nu se teamă când cu tine umblă / Oriunde pui piciorul pe pământ. / Aşa simt eu acum, când eşti departe, / Şi nu mai ştiu: e noapte sau e zi, / Te ţin aici pe viaţă şi pe moarte, / Te văd, că mă şi tem că vei orbi. /Din ochii tăi mi-i fac pe-ai mei acasă, / Ca pe-o lumină vie te aştept, / Dar stânga mea, de dorul tău, mă lasă, / Smulgându-mi parcă inima din piept. / Profeţii însă iată ce-mi arată: / Te sorb din ochi, precum şi tu mă sorbi, / Şi ne vom cheltui lumina toată, / Îngenunchind sub cer ca nişte orbi. / Şi poate că aceasta e iubirea, / Nu numai gelozie şi asalt, / Ci să-ţi modifici într-atât privirea / Încât să vezi la fel ca celălalt. / Căci asta e iubirea cea mai mare, / Să vezi cu ochii celuilalt, adânc, / Iar când nu e cu tine şi te doare / Să-i simţi în ochii tăi pe-ai lui cum plâng”. (Adrian Păunescu)
Alivenci. Se fac vara, când e frunza de curechi mare. Întocmai cum trebuie să ai cârnaţi de Crăciun şi pască de Paşti, tot astfel şi de Sf. Petru trebuie să ai alivenci. Se fac din făină de păpuşoi cernută prin sită deasă, amestecând şi puţină făină de grâu. Făina de păpuşoi se opăreşte cu lapte, apoi se pune smântână, unt, o oală de chişleag scopt sau brânză, se pune mărunt tocat: mărar, arpacică şi ştir roş şi se amestecă înlăuntru să dea gust; se toarnă cu lingura pe frunze şi se coc în cuptor. Când sunt gata se aşază cu smântână fiartă şi, după ce a intrat bine smântâna, se dau la masă: „Alivenci, plăcinte moi”. (Elena Niculiță Voronca, Datinile și Credințele Poporului Român, 1903)
Reviste. Soţul către nevastă-sa: – În revistele astea numai minciuni şi prostii. Să luăm spre exemplu sfatul prostesc de a pune bani de o parte, ani de zile, pentru a economisi bani de studii pentru copii. E drept? Nu e drept. Prietenul nostru, decanul facultăţii, ţi-a venit în întâmpinare când l-ai rugat să ne admită copiii la studii, cu bursă de stat. Soţia (în gândul ei): – Ce ştii tu despre toate acestea, prostule? Dacă nu era acest decan poate că nici copiii noştri n-ar fi fost azi pe lume.
Ghinion. Discută doi buni prieteni: – Îţi închipui, ieri am fost cu soţia la un film. Când colo, se aşază lângă mine o frumuseţe de fată. Voiam să intru cu ea în vorbă, dar ţi-ai găsit… – Ţie ţi-a mers, spune prietenul. Cu mine s-a întâmplat exact aşa un caz, numai că toate s-au petrecut invers: Şedeam cu iubita mea la un film. Când colo… hop, nevastă-mea!
Iubirea în Rusia medievală. În sursele istorice nu există prea multe mărturii despre viața sexuală a rușilor înainte de secolul al XVIII-lea, în principal pentru că Biserica Ortodoxă considera acest tip de informație ca fiind obscenă. Preoții auzeau o mulțime de lucruri în spovedanii, dar evident că nu le-au înregistrat, nu le-au scris. Prin urmare, istoricii ruși – mai ales după un veac de ateism comunist – au o muncă grea de făcut. Iată o ”scrisoare de iubire”, descoperită, recent: „Cum îmi arde inima, la fel și trupul meu, și sufletul meu se consumă pentru tine, pentru trupul tău și privirea ta!” O femeie necunoscută din secolul al XIV-lea a scris aceasta, într-o scrisoare de dragoste secretă. În secolul al XVII-lea, în literatura populară apăruseră, deci, descrieri timide ale dorinței sexuale. Istoricul Natalia Pușkareva citează ”Romanul celor șapte înțelepți”, un ciclu de povești (i)morale, de origine ebraică, care a apărut în Rusia într-o adaptare din limba poloneză, în secolul al XVII-lea: „O draga mea, fă ce vrei, de cine ți-e tot rușine? (…) Și atunci, ea și-a descoperit sânii și mi i-a arătat, spunând: <Vezi, privește-i… și iubește-mă, sorbește-mi cu totul frumosul corp, pe care ți-l dărui!>”
