Genuri. „În sfârșit, femeile care spun „bărbații” și bărbații care spun „femeile”, în general pentru a se plânge într-un grup sau altul, îmi inspiră o supărare imensă, la fel ca toți cei care vehiculează toate formulele convenționale și banale. Există virtuți anume „feminine”, pe care feministele pretind că le disprețuiesc, ceea ce nu înseamnă că ele, aceste virtuți, au fost vreodată apanajul tuturor femeilor: blândețe, bunătate, finețe, delicatețe, virtuți atât de importante încât un bărbat care nu posedă măcar o parte dintre ele ar fi o brută și nu un bărbat. Există așa-zise virtuți masculine, ceea ce nu înseamnă că toți bărbații le posedă: curajul, rezistența, energia fizică, stăpânirea de sine, iar femeia care nu are măcar una dintre ele este doar o cârpă. Aș vrea ca aceste virtuți complementare să servească binele tuturor. Dar a elimina diferențele care există între sexe, oricât de variabile și fluide ar fi aceste diferențe sociale și psihologice, mi se pare deplorabil, ca tot ceea ce împinge neamul uman, în vremea noastră, spre o uniformizare plictisitoare.” (Marguerite Yourcenar, Cu ochii deschiși, 1981).
Plăcere. ”Plăcerea femeii nu a fost invocată de teologii vremii (medievale – n.a.). Mijloacele contraceptive sunt prohibite: până şi „coitus interruptus” era asimilat cu pruncuciderea. Perioadele „interzise” sunt numeroase şi lungi. Însuși ”dezinhibatul” Montaigne îi sfătuieşte pe bărbaţi „să nu obţină de la soţiile lor decât o plăcere moderată, serioasă şi combinată cu puţină severitate, deoarece femeile noastre sunt destul de grijulii când e vorba de trebuinţele noastre”. Brantôme – alt autor consacrat al evului de mijloc – recomandă bărbatului „să nu-i deştepte soţiei gustul hârjonelilor amoroase, deoarece, dintr-o fărâmă de cărbune aprins pe care ele îl au în corp, femeile plămădesc alte o sută…” Dar… ambii autori citaţi găsesc normal ca un bărbat să facă dragoste în afara mariajului. La nivel „oficial-normativ”, singurele două probleme majore legate de sexualitate erau, în Evul Mediu, indisolubilitatea căsătoriei şi celibatul preoţilor.” (Cezar Straton, Ecologia iubirii, 2004).
A venit un lup… A venit un lup din crâng/Și-alerga prin sat să fure/Și să ducă în pădure/Pe copiii care plâng./Și-a venit la noi la poartă/Și-am ieșit eu c-o nuia:/”Lup flămând cu trei cojoace,/Hai la maica să te joace” – /Eu chemam pe lup încoace,/El fugea-ncotro vedea./Ieri pe drum un om sărac/Întreba pe la vecine:/—”Poartă-se copiii bine?/Dacă nu, să-i vâr în sac!”/Și-a venit la noi la poartă/Și-am ieșit eu și i-am spus:/—”Puiul meu e bun și tace/Nu ți-l dau, și du-te-n pace!/Ești sărac dar n-am ce-ți face!/Du-te, du-te!” și s-a dus./Și-a venit un negustor/Plin de bani, cu vâlvă mare,/Cumpăra copii pe care/Nu-i iubește mama lor./Și-a venit la noi la poartă/Și-am ieșit și l-am certat:/ -„N-ai nici tu, nici împăratul/Bani să-mi cumpere băiatul!/Pleacă-n sat, că-i mare satul,/Pleacă, pleacă!” și-a plecat. (George Coșbuc).
Târfe (?). Târfă? Cuvânt, statut, etern discutabil. Târfa? O femeie elegantă şi îmbogăţită prin comerţul cu propriile-i farmece? Există, deci, vreo diferenţă esenţială între ”o târfă” de lux… și o ”contesă”? Mă îndoiesc, sincer! Laure Adler, autoarea care a studiat cu acribie istoria „amorului ilicit” din ultimele două secole, crede că nu: „Târfa care se prostituează la marginea Parisului şi curtezana putred de bogată din cartierul Saint-Honoré sunt egale, pentru că împărtăşesc aceeaşi experienţă: îi cunosc, la perfecţie, pe bărbaţi! Au învăţat până la lehamite mecanismele dorinţei sexuale şi au aflat astfel că lumea nu e altceva decât un imens bordel… Adulate de bărbaţi atunci când sunt în plenitudinea frumuseţii, ştiu că la bătrâneţe vor fi mânjite cu insulte şi cotonogite de aceiaşi bărbaţi care le adorau. Şi-au asumat conştient aceste riscuri, împinse mereu de o forţă şi de o energie născută, paradoxal, din ideea de dragoste pe care şi-au construit-o. Pentru că târfele ordinare, ca şi curtezanele, sunt nişte… mari, adevărate îndrăgostite! Îşi iubesc şi îşi respectă, cu o dragoste nebună, peştele, gagiul sau amantul. Doar ei înseamnă – pentru ele – plăcerea, orgasmul! Dar nu clientul. Niciodată clientul, care pentru ele încarnează viciul. De fapt, „soldaţi sexuali” ai unei armate a viciului care îi obsedează pe moralişti, prostituatele sunt, în sine, scârbite esențial.. de mizeria sexului…”. „Bărbatul începe prin a fi un tub digestiv, apoi un sex, uneori un creier.” (Artur José). (Cezar Straton, Ecologia iubirii, 2004).
Avertisment. ”Pamfil Șeicaru (în 1942, anul ”marilor victorii germane și române”): ”Dacă Rusia Sovietică ar fi învingătoare, poporul român ar fi smuls din Dacia, cine știe prin ce văgăuni ale Caucazului sau în ce fund de Siberie am fi transplantați. Nu ne sunt îngăduite iluziile. Ori Rusia va fi la pământ, ori noi suntem șterși de pe pământul dacic. Luați seama!” (Marin Preda – Jurnal intim, vol.2, pag. 105).
Amor. Un amănunt interesant este acela că, la data cumpărării Castelului Iubirii, cel de la Ciucea, (de la Berta Boncza, soția marelui poet maghiar Ady Endre), Octavian Goga era însurat. Și nu cu oricine, ci cu Hortensia, cea mai bogată fată româncă din Transilvania, fiica președintelui Băncii Albina. Însă Octavian Goga nu a luat un împrumut de la banca socrului său. (De altfel, ”poetul pătimirii noastre”, Goga nu-și va plăti niciodată, complet, datoria către Berta, profitând abil de legislația românească a ”despăgubirilor” (optanților), de după 1918, către foștii proprietari unguri din Transilvania). De ce s-a împrumutat Goga la altă bancă!? Deoarece femeia cu care a mers să viziteze Castelul Ciucea, înainte de a-l cumpăra, nu era soția sa. Ci amanta sa! Veturia era căsătorită cu preotul sibian Lazăr Tritean, asesor consistorial la Mitropolia Ortodoxă din Sibiu. Veturia Tritean era o soprană de prima mână, iar mai târziu vocea sa l-a fermecat chiar și pe Adolf Hitler. Tocmai de aceea, nepotul scriitorului, Mircea Goga, a supranumit-o pe Veturia ”privighetoarea lui Hitler”. Pentru Veturia, Octavian Goga a divorțat de Hortensia și a forțat despărțirea sa de preotul Lazăr Tritean. Afacerea amoroasă a stârnit un imens scandal în epocă. Octavian Goga devenise ministrul Cultelor și pentru a-i face despărțirea mai ușoară, fără scandal, el a oferit soțului amantei sale postul de episcop ortodox al Romanului. În cele din urmă, Lazăr Tritean a acceptat dubiosul târg! Scandalul a fost sporit, însă, de excentrica Veturia Goga, care a ținut ca la cea de-a doua nuntă să îmbrace aceeași rochie de mireasă pe care o purtase la prima cununie, când devenise preoteasă. Octavian Goga, împreună cu soția sa, Veturia, au adunat la Ciucea o colecție impresionantă de obiecte valoroase, între care scrinul de avocat al lui Avram Iancu sau o tapiserie de mari dimensiuni, dăruită lui Octavian Goga de către șahinșahul Iranului. (Ioan Laslo).
Facere (de bine): Autobuzul pleacă din stație și după el aleargă, disperată, o doamnă. Pasagerii, miloși, îl roagă pe șofer să oprească și doamna urcă bucuroasă!– Am reușit, mulțumesc! Acum, domnilor, doamnelor… biletele la control! P.S. Habar n-am de ce… dar gluma asta mi se pare foarte adecvată prezentului românesc…
Carmen. Succesul prodigios al operei lui Bizet a răspândit acest prenume spaniol în Franța. Sunt femei înzestrate cu un farmec puternic. Ele pot avea chiar o influență dăunătoare asupra celor care le iubesc. Sunt seducătoare, provocatoare, feline și dure în același timp. Au mai multă aplecare spre plăcere decât pentru muncă. Ele iubesc o viață liberă, independentă, plină de bucurii. Sunt materialiste, idealul lor sunt banii, datorită cărora își pot satisface gustul pentru plăcerile pe care le oferă viața. Origine: din latinescul carmen care înseamnă cântec și din spaniolul Carmel, cu referire la Fecioară. Talismane (plantă, piatră): dalie, granat. Motto: Merg înainte! (france-pittoresque.com). Defrișări. ”Pădurile contribuie la reglarea debitelor râurilor și la micșorarea pericolului inundațiilor. În ultimii 150 de ani, debitul râurilor noastre interioare a scăzut considerabil ca urmare a despăduririlor. Altă dată, corăbii turcești ajungeau pe Siret până la Adjud, pentru a încărca sarea adusă de la Târgu Ocna. Prutul era navigabil până la Ungheni. Pe Mureș se transporta cu plutele până în pusta ungurească.” (Acad. Gh. Ionescu-Șișești, 1964).
Mile high club (MHC). 1. termen ce defineşte colectiv pe cei ce au făcut sex în avion (de obicei înghesuiţi în toalete sau camunflaţi sub pături şi în penumbra zborurilor de lung curierat, transatlantice, etc. Exemple: „în 14 ani de când sunt stewardesă am fost martoră la numeroase încercări de a intra în mile high club, de la forme escamotate de sex oral până la sex în văzul tuturor. Deşi aşa ceva adună o turmă de personal, care ameninţă să cheme paza la aterizare, majoritatea colegilor mei, ca şi mine, tolerează şi zâmbesc ascuns când văd îndrăzneala pasagerilor”.
