Femei. – Nu mai pot, m-am săturat să alerge toate femeile după mine! – Și ce-ai de gând să faci? – Nu mai fur poşete!
Divorț. – Cât costă o păpușă Barbie? – Barbie divorțată costă 500 de euro. Celelalte, 50 de euro. – De ce este diferența atât de mare? – Barbie divorțată are casă, mașină, mobilă, calculator, pensie alimentară etc.
K.O. Soţul Maricicăi vede în programul TV că va fi finala la categoria supergrea la box profesionist, etichetată ca fiind meciul secolului. Cumpără bere, cumpără alune, pune berea la rece, curăţă şi prăjeşte alunele, se aşează comod în fotoliu, gata să privească meciul. Doar ce a început şi, în secunda 9, K.O. şi lupta a luat sfârşit! Omul nostru n-apucase nici măcar o gură de bere să înghită! În acest moment, Maricica apare din bucătărie şi, zâmbind, îi spune: – Ei, acum mă înţelegi şi pe mine?
Corp (feminin). Corpul femeii este (în sec. XIX, n.a.) – la propriu şi la figurat – încorsetat, ascuns bine cu noduri, agrafe, butoane. Bărbaţii sunt înveşmântaţi în haine negre şi gri, în formă de burlan. „Sexul acesta este în doliu”, scrie Baudelaire. Se practică o morală dublă: tânărul care îi face curte decentă fetei pure şi nevinovate frecventează cu asiduitate bordelurile. Pentru el există două tipuri de femei: îngerul şi femeia de moravuri uşoare. Dualitatea caracterizează şi percepţia corpului feminin, simultan idealizat şi degradat: „Ieri eraţi o divinitate, astăzi sunteţi o femeie”, scrie Baudelaire după prima sa noapte cu doamna Sabatier. „Femeia – scrie Alain Corbin – trebuie să se prefacă a fi o pradă şi, mai ales (?) să nu-și mărturisească, niciodată, plăcerea. Louise Colet, care îl asaltează pe Flaubert într-o caleaşcă şi care face dragoste cu el într-un hotel mizerabil, îşi ridică apoi, vinovată, ochii spre cer, a rugăciune”.
După un secol, Jean-Paul Sartre va scrie: „În 1846, o femeie din societatea burgheză, după ce se comportă ca un animal în pat, trebuie să se prefacă a fi un înger”.
În consecinţă, în familie, practicile amoroase sunt strict reglementate: corpul este mereu ascuns – deşi bordelurile au, deja, oglinzi pe pereţi şi tavane! – bărbatul nu e interesat de plăcerea soţiei. Poziţia impusă e cea a misionarului, iar raporturile conjugale scurte, deoarece „astfel se favorizează conceperea”. (Cezar Straton, Ecologia iubirii, 2004).
Secolul XIX. ”Secol ipocrit, care reprimă sexul, dar este obsedat de el. Interzice nuditatea, dar priveşte ipocrit prin gaura cheii. Înlănţuieşte familia, dar promovează bordelurile. Pare că toate contradicţiile jocului amoros s-au coagulat în acea epocă. Ca întotdeauna, femeile sunt cele oropsite. Abia spre sfârşitul său, acest veac curios aduce în prim-plan un ingredient al dragostei, ignorat până atunci: Plăcerea! Care se instalează în viaţa oamenilor o dată pentru totdeauna. L-am citat, aproximativ, pe Jean Corbin, un fin cunoscător al epocii. Secolul XIX este epoca jurnalelor, a confesiunilor romantice către amantul văzut ca o creatură celestă de tânăra fată, ea însăşi un înger al purităţii şi neprihănirii. Dragostea e o experienţă mistică, ce se mărturiseşte doar când există lipsă, depărtare, suferinţă şi se împlineşte adesea doar printr-o simplă, diafană atingere. Ori… prin scrisori, prin corespondență. Dar niciodată prin sex, prin posesie fizică! Psihologi şi istorici se întreabă dacă nu cumva acest romantism angelic şi exaltat este nu atât un reflex al realităţii cotidiene, cât o formă de exorcizare, de compensare prin imaginar a unor frustrări intime resimţite în viaţa de zi cu zi” (Cezar Straton, Ecologia iubirii, 2004).
Despre absint. Creat în anii 1700 în Elveția, absintul este o băutură cu o istorie tumultoasă. Încadrat în categoria halucinogenelor pentru o perioadă, preferatul marilor artiști din secolul al XIX-lea și al XX-lea, acest lichior fascinant este legal în momentul de față. Oscar Wilde a spus că „După primul pahar, vezi lucrurile cum ai vrea să fie. După al doilea, vezi lucrurile așa cum nu sunt. La sfârșit, vezi lucrurile așa cum sunt și asta este cel mai rău lucru din lume.” Alți băutori celebri de absint au fost Pablo Picasso și Vincent Van Gogh, dar și scriitori faimoși, precum Charles Baudelaire, Ernest Hemingway sau Guy de Maupassant.
Băutura care a fost denumită „zâna verde” (după alții ”moartea verde”) a fost inițial destinată medicinei. Un secol mai târziu, s-a descoperit că aceasta nu are proprietăți curative, ceea ce nu a oprit consumul lichiorului obținut din pelin. De altfel, în anii 1860, francezii consumau atât de mult absint, încât ora cinci era denumită „ora verde”. Abia în anul 1915, a fost promulgată o lege conform căreia absintul era considerat un drog psihoactiv, care poate crea dependență. Din fericire, aceasta restricție nu mai este valabilă de mult timp în majoritatea țărilor.
Cum se bea absintul? Majoritatea persoanelor din ziua de azi savurează ocazional un shot de absint. Francezii puneau o cantitate mică de absint într-un pahar. Apoi, pe o lingură perforată, așezau un cub de zahăr peste care picurau apă rece până când acesta se dizolva în pahar. Cea mai populară variantă: combinația dintre 25 ml de absint, 30 ml de suc de lămâie si două linguri de miere. De asemenea, poți prepara băutura cunoscută drept Hallucinogen Ice-cream, în care amesteci 40 ml de absint, 200 ml de suc de portocale si 40 de grame din înghețata ta preferată.
Promo. Deși în Franța alcoolul face 41.000 de victime anual (locul doi după fumat), în 800 de școli, de la cele primare și până la licee, se predau „lecții” despre virtuțile vinului, fără ca instituțiile sanitare să fie informate. Totul se petrece sub bagheta lobbyștilor, gata să sacrifice sănătatea generațiilor viitoare pentru a păstra tradiția viticolă a țării. Anual, Franța exportă vinuri în valoare de 22 de miliarde euro, iar în viticultură lucrează 500.000 de oameni. (France2).
Căsătorie. ”Căsătoriile (în Evul Mediu – n.a.) se încheie din luciditate, calcul, în principiu pe acelaşi nivel al propriei stări sociale. Până în miezul epocii moderne europene, căsnicia a fost considerată o afacere mult prea serioasă pentru a fi lăsată la cheremul sentimentelor. Astfel încât mariajul din dragoste va deveni o caracteristică a Occidentului abia din veacurile XIX-XX. Însuşi cuvântul „dragoste” este utilizat în mod peiorativ. În Evul Mediu se făcea distincţie între „amor”, care definea pasiunea sălbatică, violentă, condamnabilă, şi „caritas”, dragostea bună, frumoasă, termen profund creştin, care a dominat vocabularul medieval şi care includea ajutorul dat aproapelui, săracului, bolnavului. Cuvântul va fi devaluat mult mai târziu, luând, treptat, sensul actual de „caritate, milostenie”. (Cezar Straton, Ecologia iubirii, 2004). Metodă. O metodă bună, aproape sigură, de a reduce consumul de alcool: – dacă ești necăsătorit, bea de fiecare dată când ești trist; – dacă ești căsătorit, bea de fiecare dată când ești fericit.
Alcoolicii anonimi: – Alo! Biroul de consiliere a alcoolicilor anonimi? – Da. – Puteţi să-mi spuneţi, vă rog, la sarmale de porc cu mămăliguţă ce vin merge, alb sau roşu? Muză. „Știam despre Louise Colet din corespondența lui Flaubert, care a adorat-o. Dar ea a fost cu mult mai mult decât o muză. Jessica L. Nelson i-a dedicat recent un roman. Figură emblematică a Parisului artistic de secol XIX, această personalitate vulcanică a fost amanta filosofului Victor Cousin, a încercat să-l înjunghie pe jurnalistul Alphonse Karr, după un articol veninos, i-a sedus pe Musset și pe Alfred de Vigny, a fost prietenă cu Victor Hugo și cu Juliette Récamier. Muzele sunt uneori și amazoane” (Dilema veche, 2023).
Văduve. 1. O văduvă neconsolată gravează pe placa comemorativă a soţului dispărut următorul text: „Durerea mea este aşa de mare încât nu o pot suporta”. Peste un an, totuşi ea se recăsătoreşte şi mai adaugă la epitaf doar un singur cuvânt: „Durerea mea este aşa de mare încât nu o pot suporta… singură!”.
- Două văduve în vârstă locuiesc împreună într-un apartament. Într-o seară, tocmai se pregătesc de culcare, când una dintre ele spune: – Parcă ar umbla cineva la noi în hol! – Mă duc să văd, spune cealaltă. – A, nu… îmi pare rău, dar eu am auzit prima! Rasism. Maşinile de spălat sunt rasiste. Am citit azi instrucţiunile: „Spălaţi albele şi coloratele separat…”.
Dovadă. Două tinere stau de vorbă: – Spune-mi, cum e noul tău prieten? – Nemaipomenit! E meteorolog şi mă iubeşte atât de mult, încât a dat numele meu unui uragan.
WiFi. Eram aseară la un priveghi şi întreb gazda: – Îmi spuneţi şi mie parola de la WiFi? S-a uitat urât la mine şi mi-a spus: – Respectaţi mortul! – Cu R mare?
