Motto. ”În fond, plăcerea actului sexual nu este superioară celei de a mânca. Dacă mâncatul ar fi interzis ca și celălalt act, s-ar fi născut o întreagă ideologie, o ”pasiune” de a mânca, cu norme cavalerești. Starea aceea de extaz de care se vorbește – faptul că ”vezi”, că visezi când te culci cu cineva – nu e cu nimic mai presus decât a mușca dintr-o smochină sau dintr-un ciorchine de strugure. Te poți lipsi.” (Cesare Pavese, ”Meseria de a trăi”).
Ciolan. ” „Destul! Întoarceți-vă și spuneți celui ce v-a trimis, ca să se ferească să nu dau peste el, de nu vrea să fac din ciolanele lui surle și din pielea lui căptușeală dobelor mele!” – le strigă Alexandru Lăpușneanu boierilor veniți să-i abată intențiile de a se reîntoarce cu oaste în Moldova, împotriva lui Tomșa. În afară de tâlcul său originar de os de animal cu sau fără carne pe el, ciolan, cu obârșii slavone, članŭ, îl mai poartă și pe cel de schelet, precum în această grăire a Lăpușneanului, consemnată de Negruzzi în cunoscuta-i nuvelă. Numai că ciolan s-a simțit mult mai în largul său semantic în expresii populare și locuțiuni, acolo unde a sporit expresivitatea comunicării: umblăm bezmetici după ciolan sau dăm, după caz, altcuiva un ciolan de ros. Odată prins, ciolanul nu mai trebuie scăpat din mână, chiar de-o fi, cum zice Creangă, să ne treacă, de osteniți ce suntem, ciolan prin ciolan. Într-un alt loc, sugerând moleșeala, humuleșteanul adaugă: „Cum au dat de căldurică, pe loc li s-au muiet ciolanele și au început a se întinde și a se hârjoni.”, iar, în Harap Alb, Craiul îi răspunde feciorului celui mic care îi ceruse calul din tinerețe: „D-apoi calul meu de pe atunci cine mai știe unde i-or fi putrezind ciolanele!”. Mai categoric, Alecsandri avertizează: „Să ieși afară, hoțule, că-ți rup ciolanele!” (C. Voinescu).
Groggy! ”E… groggy! Expresia se folosește astăzi când un boxer a amețit sau a pierdut controlul în urma loviturilor primite. Da, dar la baza ei stă grogul. Și tot despre o amețeală este vorba, dar despre una… bahică. Ei bine, grogul este un rom “îmbunătățit”, inventat de marinarii englezi pe la 1700, după ce au descoperit Caraibele și, implicit, romul. Deoarece noua tărie făcea ravagii printre slujitorii coroanei britanice, un amiral a avut ideea să-l amestece cu apă și cu alte ingrediente pentru a-i deminau efectele. Metoda a funcționat și a fost repede preluată și de alți căpitani de vas. În plus, rețeta conținea lămâie, prin urmare un aport de vitamina C, deci era numai bun pentru a preveni scorbutul, o boală frecventă printre marinari la acea vreme. Dacă vă interesează, iată și rețeta grogului: 70 ml de Rom, o linguriță de zahăr sau miere, câteva cuișoare, un bețișor de scorțișoară, o linguriță de suc de lămâie, o felie de lămâie și apă fierbinte. Puneți toate ingredientele într-un pahar de sticlă termorezistent și amestecați până se topește zahărul sau mierea, apoi adăugați apa fierbinte și felia de lămâie și mai amestecați un pic.” (infelsichip.ro).
Sonetul XCV. (How sweet and lovely dost thou make the shame): ”Ce splendid faci s-arate-a ta rușine/Care, ca boala rozei parfumate,/Pătează-n mugur bunul tău renume!/O, cât de bine știi s-ascunzi păcate!/Cei ce istorii despre tine vând,/Făcând remarci lascive nu puține,/Nu pot bârfi decât doar lăudând;/Numele tău transformă rău-n bine./O, viciile, ce casă și-au găsit/Când au ales la tine să rămână,/Unde urâtul e acoperit/De frumusețea peste tot stăpână!/Ai grijă, dragul meu, și te ferește;/Rău folosit, cuțitul se tocește.” Țigară. Care este diferența dintre țigară și femeie? Țigara o poți trage în piept. Fumatul ucide? Dilemă: fumatul ucide, ori salvează? Ori și una, și alta, după împrejurări? Citiți. (Este, de fapt, transcrierea în cuvinte a unui clip umoristic). Soțul, muncitor în construcții, vine acasă bucuros că a scăpat: toți colegii din echipa lui au murit, în urma căderii platformei pe care lucrau, de la etajul 10 al unui bloc. Soția, fericită, îl îmbrățișează cu toată dragostea. După acest moment, ea îl întreabă, curioasă (ori suspicioasă?): – Dar tu, iubi, tu cum de ai scăpat? Unde erai!? Nu cumva la vreo mândruță…? – Apăi, eu eram la fumat, eu fiind unicul fumător. (Apoi, bărbatul – naiv și sincer ca orice bărbat, adaugă – deși ar fi putut rămâne, dacă tăcea, un soi de erou): – Știi, iubi, patronul nostru va da familiilor celor trei colegi morți în accident câte 100.000 de euro. – Cââât?!, întreabă nevasta, căzând pe gânduri. – Cum ți-am zis, iubi: 100.000 de euro, pentru fiecare mort. – Apăi, zice nevasta (lovindu-l în cap cu sucitorul (ori „culișerul”, în Bucovina), cam cât salariul tău până la pensie! Asta dacă o mai prinzi…Și doar ți-am zis de atâtea ori să te lași de fumat! Că dăunează grav sănătății!
Uuups! John merge la restaurantul său preferat, chelnerul îi aduce imediat un bol cu supa lui de pui, preferată. Clientul îi face semn chelnerului să se întoarcă. – Gustă supa, îi comandă el. – De ce? Întreabă surprins, chelnerul. – Gustă supa, spune John, din nou. – John, vii aici in fiecare zi de zece ani încoace. Nu a fost niciodată ceva în neregulă cu supa. – Gustă supa! – Care-i problema? Prea multă sare – ori nesărată? În cele din urmă chelnerul acceptă să guste: – Bine, o voi gusta! Unde-i lingura? – Aha, vezi!?… chicotește John.
Pohte (masculine). Potrivit unui sondaj: 80% dintre bărbați asociază spontan sexul cu mâncarea ( vezi niscai termeni comuni: “bucățică”, “sâni”, ketch-up”, etc). Astfel – scrie neobositul, polivalentul, Dan Silviu Boerescu – 64% (deci cam doi masculi bipezi din trei!) ar băga ceva în gură (mă refer aici strict la mâncare!), chiar în timpul sexului. Iar cei care ori au fost extrem de sinceri, ori au peste 60-70 de ani? – adică vreo 21%, mărturisesc onest că ar renunța (oricând, oriunde, cu oricine…) la o partidă de sex în favoarea unei mese copioase. Ăștia da bărbați! Pohte bune, tuturor! Gastro. Nu spun că sunt gras și că îmi place să mănânc, dar personajele mele preferate sunt Robin Food și Fidel Gastro.
Penurie. ”Dezastrul începe în 14 iulie 1982, când ziarul Scânteia anunță apariția Programului de alimentație științifică a populației, care stabilea cu rigoare numărul de calorii necesar și admis unui om al muncii; respectivul program, inițiat de profesorul Iulian Mincu (după 1990, ministru!), este aprobat și începe să fie aplicat din anul 1984, iar de atunci până în 1990, penuria sa instalat treptat, insidios…De la cvasidispariția cafelei și a cărnii, trecând prin raționalizarea uleiului și zahărului, până la zvonurile apărute în iarna lui 1989, privitoare la iminenta desființare a alimentarelor, de fapt a întregului comerț cu alimente, și hrănirea populației urbane în stil nordcoreean, la cantine de cartier, am avut dea face cu o lentă cădere în foame. Una parșivă, menită a obișnui consumatorul cu lipsa: de pildă, brânzeturile nu sau evaporat de pe galantare dintro dată, ci eșalonat, pe sortimente. Mai întâi nu sa mai găsit cașcaval (vă amintiți cântecul trist-ironic al lui Al. Andrieș?), dar oamenii sau mulțumit cu telemea. Când a dispărut și aceasta din urmă, o vreme a mai rezistat în magazine brânza dulce de vacă; când a luat și ea drumul cașcavalului, cumpărătorul era deja „vaccinat“, nici o dispariție alimentară nu i se mai părea șocantă și inacceptabilă, mai ales că se mai găsea din când în când lapte (după multe ore de stat la coadă) și în multe bucătării puteai observa, atârnat deasupra chiuvetei, un tifon din care se scurgea zer. Acolo se închega ceea ce Radu Anton Roman numea „brânză zburată“, făcută dintrun amestec de lapte dulce și lapte prins, ajutat cu un pic de oțet pentru o coagulare mai rapidă. (Vlad Macri, Alfabetul bucatelor, Ed. Humanitas, 2023). Macrou. Macroul, care este pescuit în aprilie, când are gustul cel mai bun, este asociat proxenetului „ omul cu meseria infamă de a intermedia sexul tarifat, înșelându-i adesea pe clienții creduli.”. În cel de-al doilea volum al Dicționarului etimologic, critic, istoric, anecdotic și literar, Noël și Carpentier se referă la cuvântul maquereau, citându-l pe filologul Le Duchat (1658-1735) care scria, pe tema Zilei Păcălelilor (1 Aprilie), că păcăleala este o „capcană nevinovată pe care ne-o întindem unul altuia în prima zi a lunii aprilie și pe care încercăm s-o ghicim. În această perioadă este prins macroul, numit și ”prostul de aprilie ”. Proxenetul mărilor. După europe1.fr, „Macroul era consumat în epoca romană în diferite forme, dar cea mai surprinzătoare era ca lichior. Se consuma de sărbători, iar înainte de asta se fermenta cu sare. Semăna un pic cu sosul nuoc mam pe care îl știm din țările asiatice. (O idee pentru a înlocui șampania de Revelion?). Faptul că peștele și-a împrumutat numele proxeneților se explică prin aceea că macroul desfășoară aceeași activitate pe fundul măriilor. Macroul este un proxenet al mărilor. El reunește heringul mascul cu femela și îi însoțesc în timpul migrației lor. De aici și numele.”
