Cocktail (25). Creștinare

Motto. ”Ar trebui să-ți trăiești propria ta viață numai pentru tine, pentru că nu știi niciodată cât va dura. «Altruiștii» de profesie sunt ori nesinceri… ori bolnavi de stomac.” (Tudor Mușatescu)
Creștinare.Era cu două zile înainte de Hanuca și domnul Feldman se învârtea ca un leu în cușcă, de colo până colo: – De unde să iau bani, ca să cumpăr cadouri pentru sărbătoarea asta sfântă?, se întreba el amărât, gândindu-se la nevasta-sa și la copii. Ieșind în oraș, trecu pe lângă o biserică pe ușa căreia era un mic anunț: “Orice evreu care intră în aceasta biserică astăzi și se creștinează, capătă o sută de dolari”. Zis și făcut! Seara, la cină, povesti familiei cum a făcut rost de bani. – Iubitule, spuse nevastă-sa, îți aduci aminte de rochia aia pe care mi-ai promis-o acum trei ani? Acum se vinde cu reducere, costă numai cincizeci de dolari! Feldman scoase banii solicitați. Urmă fiul: – Tată, de mult strâng bani ca să-mi cumpăr o bicicletă. Am reușit să adun cea mai mare parte, dar îmi mai lipsesc 25 de dolari. Feldman îi înmâna banii. – Tăticule, spuse fiica lui adolescentă, avem la școală o serbare. Fără o rochie nouă nu pot să mă duc acolo, iar ea costă 25 de dolari. Feldman dă fetei restul de 25 de dolari, se lasă pe spate și începu să zâmbească. – Așa se întâmplă întotdeauna, spuse el. De îndată ce noi, creștinii, facem rost de ceva bani, voi, evreii, ni-i și luați…
Om.”Menajăm, mai ales pe omul capabil să ne facă, la un moment dat, o mojicie.” (Victor Eftimiu).
Încoronare. ”După cum ne spune Cantemir, Marele Vizir este cel care, printr-un raport oficial către Poartă (raport numit talhâș), sugerează sultanului și miniștrilor săi numele candidatului la tron, nu înainte însă de a se asigura că noul domn își cunoaște obligațiile financiare și nu numai. Răspunsul pozitiv atrage după sine un amplu și fastuos ceremonial care nu era egalat în somptuozitate și măreție decât de cel al numirii unui nou sultan. În timp ce Marele Vizir îl primește cu fast și-l salută pe Domnul cel nou, acceptat cu titlul de Principe (Beg), slujitorul marelui demnitar otoman (Kiehaia-Beg) aduce caftanul și, înainte de a-l îmbrăca pe principe, îl dă acestuia să-l sărute. După ce sărută pentru a treia oară mâna Vizirului și poala veșmântului său, cerându-i protecție pentru el, pentru familia sa și pentru reprezentatul său la Poartă (Capùchehaià), șeful hergheliei imperiale (numit Imbrohor) îi pregătește „un cal prea frumos împodobit” cu care pornește, însoțit de un alai măreț, spre Biserica Patriarhiei Ecumenice. „Orișicine-l vedea pe noul Principe trecând – ne spune Cantemir –, fie el Turc, fie Creștin […], trebuie să se scoale în picioare și, încrucișându-și mâinile pe piept, să încline capul […], întocmai ca și Vizirului, lăsându-și poala din față a veșmântului (ceea ce, la ei, este semnul celei mai mari plecăciuni, arătând că ei îi dau Principelui o asemenea cinstire, încât trebuie să stea dinaintea lui cu picioarele acoperite și nu se pot mișca din loc decât la porunca lui și după plecarea alaiului), și cu dreapta adusă la piept” (Nicolae Gheorghiță). P.S. Parcă aș vedea, azi, o ”ungere de Guvern”, la Cotroceni… Și asta e cu ștaif… cu reguli de protocol.
Petliura.”În Ucraina, bandele bolșevice ale lui Petliura, înarmate cu arme rămase de la austriaci și germani, continuă a teroriza populația prin jafuri și omoruri. Muncitorimea din Odessa se agită contra samovolniciilor săvârșite de bolșevici, declarând că în curând vor ridica armele contra lui Petliura. Guvernul lui Petliura se compune numai din 4 directori: Petliura, Vinicenco, Sapendo și Baibaceli.” (”Glasul Bucovinei”, Cernăuți, 15 dec. 1918).
Drumuri.”Trupe franceze spre Cernăuți. Ni se anunță din Iași că, din cauza drumurilor, desfundate în Basarabia, se poate ca trupe franceze, menite pentru restabilirea ordinei din Ucraina să treacă prin Cernăuți. (Fiind să fie așa, populația Bucovinei în general și a Cernăuților în special va avea încă o nouă sărbătoare mare cu ocazia primirii vitezei armate a fraților și aliaților noștri). Trupele românești au intrat în Sibiu.” (”Glasul Bucovinei”, Cernăuți, 15 dec. 1918).
Rafinați.”Mă cam tem de rafinați – în artă, sau în alte domenii – de când mi-au dat să mănânc, în Germania, cârnați cu miere.” (Victor Eftimiu)
Claca.”Claca și șezătoarea reprezintă principalele instituții de întrajutorare ale satelor devălmașe. Claca este o formă de întrajutorare prin care o parte a comunității muncește în folosul unuia dintre membrii ei. Șezătoarea este, în schimb, o adunare a membrilor comunitari în care fiecare din aceștia lucrează în cadru colectiv, dar în folosul personal. Răspândite pe întreg spațiul românesc, clăcile îmbracă forme foarte variate. Există clăci de tors, de curățat, de arat, de prășit, de secerat, clăci pentru «făcutul casei». Aceste instituții au o funcționalitate multiplă. Pe lângă faptul că au un rost economic, ele dețin și o funcție spirituală, de factură ceremonială, funcția darului («omeniei»), funcție prin care claca asigură coeziunea grupului social și alimentează cu spor și inspirație activitatea și creativitatea vieții țărănești.” (Claudia Balaș)