Cocktail (15). Cu celebrități… nostalgice…

Dilemă(esențială). ”să te lași de fumat”, ”de băut” etc. Îmi pun și vă pun această întrebare: oare provocarea asta pusă nouă, omenirii, de parșivul, invizibilul Covid-19 ne va ajuta să fim mai solidari, mai generoși, mai atenți cu semenul aflat mai în necaz, în nevoie decât noi!? Ori, dimpotrivă… ne va face și mai egoiști, mai individualiști, mai închiși în ”bârlogurile” care ne sunt casele, familiile…? După salvatoarele paradigme ”valahe” – explicabile, chiar scuzabile, după veacuri de ”supraviețuire” cu umilință… ba sub turci, austrieci, ruși, sovietici etc. Adică: ”scapă cine poate”, ”capul plecat sabia nu-l taie”, ”mi-e mai aproape cămașa decât haina” și altele asemenea…Știu că dilema mea e pur retorică… Nu prea cred că noi, românii, am putea învăța ceva din lecția Covid, mă refer la nivelul individual… Dar… dă Doamne să mă înșel! Sănătate!
Noapte. În carnetele sale, Leonardo da Vinci și-a notat, alături de numeroase schițe, studii, informații, și unele anecdote spuse prietenilor. Iată una dintre ele: Un pictor ucenic, care avea niște copii foarte urâți, fiind întrebat cum e cu putință că el, care a pictat tablouri atât de frumoase, are astfel de copii urâți, a răspuns sec: “Tablourile le-am pictat ziua, în timp ce pe copii i-am făcut noaptea!”
Adam.Mark Twain spunea: – Îl invidiez pe Adam, pentru că atunci când spunea o vorbă de duh știa că n-a mai spus-o nimeni înaintea lui! (și nici nu era nimeni să i-o comenteze – n.a.).
Cartofi.Scriitorul german Detlev von Liliencron i-a spus unuia care-și dădea veșnic aere cu strămoșii lui: – Dumneavoastră îmi amintiți de cartofi! – Cum așa? Nu înțeleg… – Și la cartofi partea cea mai bună se află sub pământ!
”Opere”. Pablo Picasso se afla la Paris când orașul a fost ocupat de trupele naziste. Ofițerii germani îl vizitau des, iar el îi primea destul de rece. La plecare le dădea cadou o reproducere a renumitei lucrări care înfățișa distrugerea orașului spaniol Guernica de către piloții germani. Pictorul rostea doar un sigur cuvânt: “souvenir”. – E opera dumneavoastră? l-a întrebat unul dintre ofițerii nemți. – Oh, nu, l-a lămurit Picasso, e opera dumneavoastră!
Umbrele.Omul politic englez Neville Chamberlain nu se despărțea niciodată de umbrela sa. Într-o zi, însă, o uită acasă. Când coborî din trenul care-l ducea la Londra, fu cât pe ce să ia umbrela unui călător. Necunoscându-l, acesta l-a apostrofat tăios. Chamberlain își ceru scuze și, pentru a evita repetarea unui asemenea incident, cumpără în ziua aceea… trei umbrele. Pe când se întorcea cu trenul spre casă, nimeri din nou în același compartiment cu călătorul de dimineață. Văzând umbrelele, acesta spuse: – Văd că azi ți-a mers bine! Ai făcut ciubuc… Eterna diferență dintre omul de rând… și omul politic…
Mustață.La scurtă vreme după ce își lăsase mustață, Sir Winston Churchill a fost invitat la un dineu. – Domnule, i s-a adresat o doamnă care stătea lângă el, țin să te anunț că nu-mi pasă cât negru sub unghie nici de politică și nici de mustața dumitale. – Fiți fără nici o grijă, doamnă, i-a răspuns Churchill, n-aveți nici o șansă să ajungeți vreodată în contact nici cu una, nici cu cealaltă!
Dumnezeu.Voltaire a fost întrebat în ce relații se află cu Dumnezeu. Filozoful și-a formulat răspunsul astfel: – Ne salutăm, dar nu stăm de vorbă!
Oglindă.Una din cele mai galante declarații de dragoste este aceea pe care ducele de Villa Mediona a făcut-o reginei Elisabeta. Aceasta i-a cerut să-i trimită portretul iubitei lui. Ducele i-a trimis… o oglindă!
Sex.Ce înțelege o blondă prin ”sex protejat”? Să se încuie ușa mașinii în care și-o pune…
Paternitate.Care-i culmea paternității? Să-ți recunoști copilul… de la o poștă.
Antivaccin. Ăștia au dreptate, dușmanii vaccinării: dovada? Toți cei care au fost vaccinați de variolă în 1876 sunt morți!
Vechituri. Maria: – Ioane, te-ai bolânzât!? La rabla ta de ”Dacie”, îți iei cauciucuri și jenți noi? – Mărie… nu te supăra… dar eu nu comentez atunci când tu îți cumperi sutiene!
Paradoxuri.Iosif Stalin și Adolf Hitler – cei mai mari criminali în masă ai secolului XX – au fost nominalizați la Premiul Nobel pentru pace: Hitler în 1939, iar Stalin de două ori: în 1945 și în 1948! Incredibil… dar real! Multe dintre restaurantele bucureștene fuseseră rebotezate: „Capșa” devenise „București”, de pildă. „Athenée Palace” își păstrase însă hramul și-l păstrase și pe Petrică Johnson, barmanul de culoare de pe vremuri. „Hai la atenepalace, unde nouă mult ne place!” La Capșa (tot așa îi zicea lumea) și la Athenée Palace venea noua elită intelectuală fidelă regimului aflată la loc de cinste între privilegiați. În cele două braserii mai puteau fi văzuți și scriitori interbelici, străini de grațiile noului regim, precum poetul Ion Barbu sau Păstorel Teodoreanu. Acesta din urmă, puțin grizat, într-o seară, ieșind de la Athenée Palace, a scos o bancnotă de 5 lei vrând să i-o dea portarului – credea el – galonat și plin de fireturi, cu rugămintea: „Adu-mi, te rog, un taxi.” Poetul îl confundase pe portar cu un amiral venit la o recepție. Indignat, acesta și-a declinat identitatea, amenințându-l cu arestarea pe poet. „Atunci, adu-mi un vapor”, a răspuns Păstorel… În apropiere de „Athenée Palace”, pe locul actualului Hotel „București”, într-un imobil prăbușit la cutremurul din 1977, își continua existența, la parter și la primul etaj, Cofetăria „Nestor”, rebotezată „Republica”. La etaj, cofetăria avea aspectul unei braserii elegante. O frecventau domni de pe vremuri, cu părul alb sau grizonat, îmbrăcați pedant, unii arborând batista la buzunarul de la piept al hainei. Aici se serveau café-frapé și Mazagrin cu pai lipit de sticla brumată a sondei, bere germană, vermut italian, coniac indigen, citron pressé și oranjadă. Specialitățile de cofetărie erau pregătite după rețete vechi, adesea de către aceiași oameni din epoca anterioară instaurării comunismului. Se serveau la “Nestor” profiterol, tort și merengue-glacé, înghețată simplă ori asortată cu frișcă și langue de chat”, Coupe-Jacques, Krantz, Joffre, Parfait Maréchal, prăjituri Bibescu, cărora ulterior li s-a spus Tosca, picromigdale, alune de pădure pudrate fin cu sare, cafea turcească și cafea-filtru. La parter, pe lângă bomboanele cu vișine trase în ciocolată și fructele confiate, se vindeau fondante. O braserie cu scaune înalte împrejurul barului fusese deschisă la parterul unui bloc interbelic de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu (noul nume) care se învecina cu Biserica Boteanu. Întrucât veneau studenți de culoare, nu puțini în Bucureștiul epocii, i s-a spus „Katanga”, porecla substituindu-i numele. În apropiere de „Katanga”, pitit în gangul de lângă magazinul „Unic”, era faimosul băruleț „La Chinezu”, loc frecventat de sportivii de performanță care, după ce luau masa la cantina CNEFS, situată pe la colțul bulevardului Magheru cu strada Dem. I. Dobrescu, veneau să bea o cafea și să mai stea la taclale.