Coboară în adâncul sufletului tău

Cobor adânc în sufletul meu, spre a vedea cine se naște într-însul și cine pleacă din el. Cât de îngrozitor este adâncul sufletului omenesc… O, Mire al Cerului, când oare vreun om îndrăznește să se cufunde într-însul! Cel ce îndrăznește se cufundă prin adâncurile lumii și iadului, în drum spre cetele albe ca zăpada ale îngerilor, care te înconjoară ca pe un veșmânt.
Am fost uimit, când am văzut mulțimea celor prășiți în sufletul meu, care erau înspăimântați de mine, zburând într-o parte precum corbii înspăimântați de la un stârv. Iar sufletul meu zăcea acolo sedus de bețivii Babilonului ca o femeie deșănțată care-și uitase logodnicul. Și cu mânia unui famen și în chipul unuia prins asupra faptului, sufletul meu a început să se justifice. Chiar mai înainte de a fi existat o acuzație, el a început să se îndreptățească pe sine, spunând „Nu vă port eu pe voi, fiilor? Nu vă trimit eu duhuri?”.
Dar eu mi-am ascuns chipul de rușine și am spus: „Cu adevărat, și întru aceasta sunt de aflat atât căderea mea, cât și a ta; fiindcă tu îmi tot păstrezi mie fii, când eu de fapt am nevoie de Fiul, iar tu îmi tot trimiți duhuri, când eu am nevoie de Duhul. Tu nu mi-ai trimis duhuri, ci demonii cei necurați ai iadului. Ca o fecioară mi-ai fost dată mie, ruda ta, spre ocrotire, ca tu să poți zămisli de la Duhul Sfânt și să-L naști pe Fiul. Dar tu, această fetișcană, n-ai zămislit de la Dumnezeu, ci de la lume, și nu mi L-ai născut pe Dumnezeu, ci lumea. De ce nu L-ai așteptat pe Duhul lui Dumnezeu întru feciorie, primind în schimb duhurile întunericului, care s-au înmulțit înlăuntrul tău și mi-ai înrobit inima?”
(Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, Rugăciuni pe malul lacului, Editura Anestis, 2006, pp. 95-96, Doxologia.ro)