Nici nu s-a uscat bine cerneala pe protocolul dintre PD-L și PSD pentru guvernarea României, că acesta și a fost încălcat. Povestea e incredibil de simplă, deși doar pofta noastră de scenarii și de senzațional o face să pară obscură. Un ministru PSD numește un om într-o funcție importantă fără acordul partidului, așa cum prevăd regulile lor interne. Partidul reacționează, firesc, și-i retrage sprijinul politic, ceea ce, conform înțelegerii scrise dintre PSD și partenerul de coaliție, PD-L, duce automat la obligația premierului de a-l demite.
Dincolo de toate speculațiile ulterioare, acestea sunt fapte dincolo de orice interpretare. De-aici încolo încep întrebările grele și răspunsurile și mai grele, pentru că s-a-ntâmplat ceva ce iese din logica lucrurilor. Premierul a semnat numirea personajului cu pricina, Virgil Ardelean, deși obligația sa, așa prevede protocolul semnat de comun acord, era să aștepte confirmarea partidului, în speță a liderului său, Mircea Geoană.
Prima întrebare: De ce s-a grăbit domnul Boc să-l numească pe Ardelean, știind ce consecințe va avea acest lucru în relațiile abia înfiripate dintre cele două partide guvernamentale? Mai mult, Mircea Geoană susține, iar Emil Boc nu infirmă, deci confirmă, că a ținut chiar Monitorul Oficial deschis până târziu în noapte pentru a publica decizia cu pricina, deși nimic nu justifica o asemenea urgență.
Credeți că Geoană minte? Eu nu, pentru simplul motiv că ceea ce acuză el e un fapt care poate fi confirmat sau infirmat în mod oficial. Vorbim de înregistrarea unui act la o instituție publică.
Mă interesează prea puțin, spre deloc, ceea ce se întâmplă în PSD, cum s-au împărțit taberele pro și contra lui Gabriel Oprea, pentru că asta nu are de a face cu esența scandalului. Ea constă în răspunsul la întrebarea de mai sus și anume, de ce premierul a încălcat protocolul alianței guvernamentale punându-și propria funcție în discuție.
Din inconștiență? Dacă ar fi vorba de asta, ar fi revenit imediat și și-ar fi reparat eroarea. Deci, exclus. Rămâne răspunsul de bun simț care sună cam așa: Domnul Emil Boc a făcut ce-a făcut pentru că și-a dorit numirea lui Virgil Ardelean în fruntea DGIPI, serviciul de informație a ministerului de Interne, cu orice preț, chiar cu riscul de a crea o criză majoră în coaliția pe care și el o conduce și grație căreia a ajuns premierul României.
La ora la care scriu aceste rânduri, deci la circa cinci zile de la declanșarea scandalului, domnul Boc nu a luat nici o decizie care să repare lucrurile. Gabriel Oprea e în continuare ministru, deși partidul care l-a propus i-a retras sprijinul și, repet, domnul Boc e obligat să-l demită.
Deci ne întoarcem, pentru ca la asta ne forțează logica evenimentelor, la adevărata miză a acestui scandal: Virgil Ardelean și funcția pe care și acesta, ca și Gabriel Oprea, o ocupă în continuare, cea de șef al serviciului secret al ministerului de Interne.
Nu voi specula pe marginea relațiilor presupuse dintre Traian Băsescu și Virgil Ardelean sau pe posibilul interes al președintelui de a-l avea pe acesta, din nou, în fruntea instituției cu pricina. Ceea ce contează în primul rând e ceea ce semnifică pentru actuala coaliție guvernamantală și, implicit pentru noi, cei guvernați de ea, interesul imens pe care-l manifestă cele două partide față de această instituție, DGIPI.
Ei bine, DGIPI e, pentru cei care nu știu și e normal să nu știe pentru că vorbim de un serviciu secret, deci DGIPI e instituția care adună informații despre polițiști, din zona afacerilor, a criminalității și a crimei organizate.
Numai că ceea ce contează și mai mult e că în toată această activitate, DGIPI, ajunge inevitabil și la clasa politică. Și o face de 18 ani, din care jumătate, adică 9 ani, serviciul a fost condus de cine altul decât chiar personajul în discuție, Virgil Ardelean. Căruia i se mai spune și Vulpea.
Vi se pare suficient de clar unde bate tot acest scandal? Mie da. DGIPI e instituția cu ajutorul căreia fie PSD, fie PD-L și Traian Băsescu speră să controleze mare parte din clasa politică. Deci nu guvernarea țării e prioritatea actualei coaliții, ci controlul informațiilor cu care își pot da în cap, oricând, unul celuilalt. Iar acest lucru a și început. Succes.
