Membrii coaliției de guvernare au convenit să susțină modificarea legii privind alegerile locale astfel încât primarii să fie aleși într-un tur de scrutin, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, ministrul Culturii, Kelemen Hunor.
„Aici toată coaliția a fost de acord și susține această variantă privind alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin”, a spus el.
Potrivit acestuia, membrii coaliției de guvernare nu au convenit, încă, dacă legea electorală aflată în prezent în vigoare va fi modificată prin proiectul de lege care a fost deja depus la Parlament sau printr-un proiect de lege elaborat de Guvern.
Reprezentanți ai PDL, UDMR, UNPR și minorități au convenit, miercuri, să susțină modificarea legislației alegerilor locale, astfel încât să aibă loc un tur de scrutin, iar propunerea urma să fie supusă aprobării coaliției de guvernare.
O propunere legislativă de modificare a articolului 97 din Legea nr 267/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale a fost depusă, în 15 noiembrie 2010, de un grup de parlamentari PDL, PSD+PC, independenți, ai minorităților naționale și deputatul PNL Pavel Horj.
Conform proiectului de lege, alineatul doi al articolului 97 ar urma să stipuleze că „este declarat ales primar candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi valabil exprimate în primul tur de scrutin”, al treilea alineat precizând că „în caz de balotaj se va organiza un nou tur de scrutin la două săptămâni de la primul tur, la care vor participa doar candiații care se află în această situație”.
Proiectul se află la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.