Coadă la audiențele acordate de Gheorghe Flutur la CJ Suceava



Peste 100 de persoane s-au înscris pe listele de audiențe la șeful administrației județene
Peste 100 de persoane s-au înscris pe listele de audiențe la șeful administrației județene

Câteva zeci de persoane s-au prezentat ieri la președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, pentru a-și prezenta nemulțumirile și problemele.
Încă de la primele ore ale dimineții, aproape 100 de persoane din toate colțurile județului s-au înscris pe listele de audiențe la șeful administrației județene, căruia i-au prezentat atât probleme ce țin de competența acestuia, dar și aspecte care nu au nici o legătură cu instituția pe care Gheorghe Flutur o conduce.
Lui Gheorghe Flutur i-au fost prezentate probleme ce țin de fond funciar, de litigii între persoane, dar și reclamații legate de activitatea mai multor instituții aflate în subordinea CJ Suceava sau a unor primari din județ.
„Atât eu, cât și cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean îi vom primi pe toți cei care vin în audiență. Sunt foarte multe persoane care au diverse probleme, fie că țin de administrația județeană, sau de alte instituții. Oamenii care au venit în audiență au reclamat atât abuzuri ale unor primari, dar și probleme de ordin funciar, sau care țin de patrimoniul Consiliului Județean. Astfel se vede că oamenii au încredere în instituția pe care o conduc, și din acest motiv vom analiza fiecare solicitare primită de la suceveni”, a declarat Gheorghe Flutur.
Președintele CJ Suceava a arătat că în perioada următoare va avea loc o reorganizare a acestei instituții, astfel încât problemele semnalate de populație să-și găsească o rezolvare cât mai rapidă.