– În zilele de sâmbătă și duminică, numărul celor care părăsesc România cu destinația Cernăuți este de 3 ori mai mare față de o zi din săptămână
Atrași ca un magnet de prețurile mici din Ucraina, mii se suceveni își sacrifică sfârșiturile de săptămână pentru a-și umple frigiderele și a se aproviziona cu țigări, băutură sau haine. Cu noaptea-n cap, prin Punctul de Trecere a Frontierei de la Siret încep să treacă spre Cernăuți sute de mașini. Aglomerația se face simțită în scurt timp, iar inevitabila coadă se formează pe două rânduri.
„Am vreo 40 de minute de când stau la coadă și cred că mai am de stat cel puțin jumătate de oră până să trec în Ucraina. Merg de 5-6 ori pe lună la cumpărături, iar sâmbăta și duminica este la fel de fiecare dată. Merită să mergi la Cernăuți pentru aprovizionare. Marfa e și mai ieftină, iar calitatea mai bună”, a declarat Cezar Covalciuc, un bărbat care aștepta ca rândul să se miște către Ucraina.
Mergem către o altă mașină. Alți oameni, aceleași obiective. „O țigărică, o vodculiță, un pește, ceva mâncărică. Prețurile sunt cam la jumătate față de cele din magazinele noastre, așa că se merită. O dată pe săptămână sau la două săptămâni mergem la Cernăuți”, a mărturisit Ion Irimița, din Rădăuți.
Cei care fac frecvent drumul către Ucraina sunt la curent cu toate prețurile. Fiecare își face calculele precise încă de acasă, fără a omite vreun amănunt.
Este și cazul lui Daniel Andrei, din Siret, care se deplasează la fiecare sfârșit de săptămână în țara vecină. În România lucrează la o benzinărie, dar alimentarea o face în Ucraina. Ne explică și de ce: „Un litru de benzină este de 2,49 lei la ucraineni, iar la noi e 3,3 lei. Plus că și prețurile la celelalte produse sunt mai mici. La general nu ai cum să ieși în pierdere”.
– Micul trafic de frontieră, în floare
Printre cei care trec granița în fiecare zi, dăm și peste un bărbat din Oprișeni, Ucraina. Discutăm cu el și își arată nemulțumirea față de autoritățile din Ucraina.
„Computerele se strică mereu, nu merg așa cum ar trebui. Până ajung ai noștri în Europa o să mai treacă mult”, a mărturisit bărbatul de origine română.
Refuză să-și divulge identitatea, dar până să părăsim frontiera aflăm și motivul. Este unul dintre indivizii care se ocupă cu micul trafic de frontieră. În mașina pe care o conduce, un Mercedes Cobra aproape la fel de bătrân ca și el, bărbatul a încărcat încă 4 persoane. Legea îi permite să treacă din Ucraina în România câte un cartuș de țigări, un litru de vodcă și produse alimentare. Zilnic, trece dintr-o țară în alta de vreo 10 ori. Un calcul simplu arată că la fiecare cursă câștigă cel puțin 10 euro, iar la sfârșitul zilei rămâne cu un profit de 100 de euro. Lunar se adună în buzunarul său peste 2.000 de euro, bani din care trebuie să-i plătească pe „pasagerii” care-l ajută să treacă mai multă marfă, să scadă celelalte cheltuieli. Când trage linie este binișor pe plus.
– Polițiști de frontieră în plus pentru a face față aglomerației
Polițiștii de frontieră din România cred că această aglomerație de week-end are mai multe explicații. În primul rând este legată de faptul că românii sunt liberi în aceste zile, ceea ce le permite să călătorească în Ucraina.
„Practic, în zilele de sâmbătă și duminică se pleacă în masă spre Bazarul din Cernăuți. Mai există și situații când colegii de la Vamă îi controlează mai amănunțit pe cei care se ocupă cu micul trafic și timpii de așteptare se măresc. În plus, în aceste zile crește și numărul cetățenilor ucraineni care vin în România pentru a-și vinde mărfurile. Toate acestea duc la cozile care se pot vedea în fiecare week-end”, a declarat comisarul șef Mihai Mereuță, persoana aflată la comanda Punctului de Trecere a Frontierei Siret.
Pentru a face față aglomerației, polițiștii de frontieră sunt nevoiți să suplinească numărul lucrătorilor.
„Pe fluxul de intrare, în momentele când românii se întorc de la cumpărături din Ucraina, se lucrează pe toate cele 4 benzi. Este o măsură necesară pentru a nu mări și mai mult timpii de așteptare”, a declarat subcomisarul Ilie Poroch, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Suceava.
De altfel, cifrele oficiale despre numărul de persoane care practică turismul de cumpărături sunt elocvente. Dacă într-o zi din cursul săptămânii trec granița spre Ucraina în jur de 1.000 de persoane, în zilele de sâmbătă și duminică numărul românilor care pleacă spre Cernăuți se ridică la aproximativ 3.000.
Foto: Sandrinio NEAGU
Shopping peste graniță
Coadă în Vama Siret pentru cumpărături în Ucraina






