Coada calului (Equisetum arvense) și tratamentul nefritelor



Nefritele sînt inflamații ale țesutului renal, datorate, în general, unor infecții. Boala, acută sau cronică, atacă tot sistemul capilar din organism, alterările cele mai grave producându-se în rinichi.
Printre simptome: edeme, hematurie (sânge în urină), febră și dureri locale. Toate bolile cronice renale au în comun o distrugere treptată a nefronilor (țesut renal) și deci o limitare a funcțiilor renale. Formele tîrzii ale acestor boli se aseamănă, iar simptomul este insuficiența renală, cu sau fără hipertensiune. Această afecțiune poate să apară la copii și ca urmare a unei angine cu streptococul hemolitic. În urma anginei, la 10-15 zile, apar umflături ale feței, uneori vomă, dureri de cap sau abdominale și modificări ale urinei: mai abundentă și roșiatică. Examenul urinei va arăta un număr mare de hematii și albumină în cantitate mare dar nu și microbi.
Tratarea nefritelor include regim alimentar fără sare și repaus la pat. O plantă de mare ajutor în tratarea tuturor afecțiunilor renale și ale vezicii urinare este coada calului. Ceaiul și băile de șezut cu această plantă se folosesc în paralel. În caz de nefrită, se face infuzie, timp de 2 minute, din 1-2 lingurițe de plantă la 250 ml de apă fiartă. Se beau 3 ceaiuri/zi. Utilă este și tinctura: 10 g de coada calului, proaspătă, se macerează în 50 ml alcool; se ține la cald 2 săptămâni, se agită zilnic, apoi se strecoară și se administrează sub formă de picături în ceai.
Extern, se pun prișnițe în zona rinichilor și se fac băi de șezut. Pentru prișniță, se pune un pumn de coada calului într-o sită situată deasupra unei oale în care fierbe apă. Când planta este fierbinte și înmuiată, se înfășoară în pânză și se aplică pe partea afectată. Același efect îl are și cataplasma făcută din câteva linguri de făină de in frecată cu apă fierbinte și așezată pe o bucată de pânză. Cel mai bine este să se lase peste noapte, cu un plastic deasupra, pentru izolare și păstrarea căldurii, înfășurată cu un prosop. Păstrând precauțiile necesare, cataplasmele cu făină de in se pot aplica și peste zi, dându-se jos după ce s-au răcit. Pentru baia de șezut, 100 g de coada calului se pune în apă rece și se lasă la macerat 12 ore, apoi se încălzește, se strecoară și se adaugă la apa de baie.
Pentru eliminarea surplusului de apă din organism, ca depurativ în cazul infecțiilor urinare și renale, fitoterapia recomandă ceaiul din codițe de cireșe amare. Ceaiul se prepară dintr-o linguriță de codițe uscate și mărunțite, peste care se adaugă o cană de apă fierbinte; se lasă apoi acoperit timp de 10-15 minute. Se bea de 2-3 ori pe zi, înainte de masă.
Bolnavilor care prezintă în același timp cu nefrita și o afecțiune hepatobiliară, li se recomandă infuzia din frunze uscate de anghinare – 1 lingură de plantă la 500 ml apă; se beau între 200 și 500 ml infuzie/zi. Are acțiune diuretică și proprietăți colagog-coleretice.
Pentru tratarea nefritelor, alături de medicamentele recomandate de medic, se poate recurge și la 3-4 căni/zi din următoarele infuzii din amestec de plante: – frunze de mesteacăn (3 linguri), coada calului și splinuță (câte 2 lg din fiecare) și busuioc (1 lg); – teci de fasole (2 lg), frunze de mesteacăn, traista ciobanului, troscot, coada calului (1,5 lg din fiecare), busuioc, măceșe, rădăcină de obligeană, coada șoricelului (1 lg din fiecare), semințe de pătrunjel și flori de porumbar (1/2 lg din fiecare); – talpa gâștei, sunătoare, trei frați pătați (10 g din fiecare), vetrice (Tanacetum vulgare, 5 g), coada calului, rădăcină de tătăneasă (20 g). Se pun 3 lingurițe la 0,5 l de apă și se fierbe 5 minute. – feciorică (Herniaria glabra), semințe de pătrunjel, coada calului (20 g din fiecare). Se pun 2 lingurițe amestec la 300 ml apă. Se beau 2 cești/zi.
Este recomandat ca, în alimentație, să se introducă un consum constant de brocoli. Indiferent ce mod de pregătire se alege, broccoli nu trebuie răsfiert, pentru că își pierde proprietățile nutritive și curative. Foarte bună este o cură cu grîu încolțit și cu suc proaspăt din rădăcină de țelină, câte 1-2 linguri/zi. Indicat este și laptele cald amestecat cu suc proaspăt de pătlagină. Se beau 2-3 căni/zi. Apiterapia recomandă tinctura de propolis 20 la sută, din care se iau 40 de picături în 20 ml de apă caldă. Se face gargară și se înghite. La regimul alimentar se adaugă și consumul de polen și faguri de miere.
Sursa: www.evenimentul.ro