Se caută vinovatul

CNSAS face anchetă internă în cazul dosarelor politicienilor



CNSAS face anchetă internă în cazul dosarelor politicienilor
CNSAS face anchetă internă în cazul dosarelor politicienilor

Reprezentantul UDMR în CNSAS Ladislau Csendes a declarat, vineri, că i-a solicitat președintelui Claudiu Secașiu desfășurarea unei anchete pentru a identifica persoana care a distribuit către presă lista cu cele 29 de nume de politicieni cu dosare la Securitate.
Împreună cu șase colegi care formează „structura de securitate” a CNSAS, Ladislau Csendes a depus, vineri, o sesizare privind începerea unei anchete interne, pentru a identifica vinovatul a ceea ce el a numit „incident de securitate”.
„Nu pot spune că sunt vinovați nici despre membrii CNSAS, nici despre angajați, dar toți am văzut în presă o listă cu numele celor 29 de politicieni, iar noi numim asta incident de securitate”, a explicat Csendes.
El a arătat că ancheta va fi dispusă de președintele Colegiului și s-ar putea extinde dincolo de instituția pe care o reprezintă.
„Există voci că aceste date ar fi provenit din afara CNSAS, dar eu nu pot dovedi nimic”, a mai precizat reprezentantul UDMR în Colegiu.
Totodată, purtătorul de cuvânt al CNSAS, Cazimir Ionescu, a precizat pentru MEDIAFAX că reprezentanții Colegiului nu s-au întrunit încă pentru adoptarea unei decizii în ce privește nota depusă de Csendes.
Cazimir Ionescu consideră că, pentru eliminarea „controverselor și intoxicărilor” care apar în urma publicării unor astfel de materiale în presă, legea ar trebui să permită CNSAS să publice, pe site, dosarele persoanelor publice „formatori de opinie”.
„Asta nu este ideea mea, se practică în alte țări. Când CNSAS primește dosare de la SRI ale unor persoane publice, de notorietate, formatori de opinie, ar trebui publicate, cu ștergerea numelor din dosar care nu sunt direct implicate. Să rămână doar numele persoanelor în cauză”, a spus Cazimir Ionescu.
El a criticat faptul că în presă apar astfel de materiale, provenite din scurgeri de informații, CNSAS devenind, în acest mod, doar „o armă politică în mâna unor grupuri de interese, care dau bombe de mass media”.
Ionescu nu a precizat la ce grupuri se referă, și nici ce interese au acestea.
„Nu știu ce urmăresc, dar își asumă riscuri. Diseminarea de astfel de informații poate avea chiar și caracter penal. Și nu cred că e un scop precis, ei zic «Ia să vedem, dacă dăm bomba asta, ce se întâmplă?»”, a spus Ionescu.
El a insistat asupra riscurilor, inclusiv penale, „adică pușcărie”, la care membrii CNSAS se supun.
„Noi am semnat, fiecare, clauze de confidențialitate, avem și certificate ORNISS, există riscuri. Chiar riscuri ce țin de domeniul penalului. Penal, adică pușcărie”, a spus Ionescu.
El a precizat că „speră din inimă” ca ancheta declanșată în CNSAS să lămurescă aspectul scurgerii de informații către presă.
„Nu putem avea succes decât cu ajutorul reprezentanților presei”, a precizat Ionescu.
Lista celor 29 de dosare „de siguranță națională” ale parlamentarilor trimise de SRI la CNSAS este publicată de cotidianul „Gândul” în ediția de vineri, 10 fiind dosare de rețea, iar 19 dosare de urmărire, fiind vorba de fapt de 28 de parlamentari, întrucât unul are atât dosar de rețea, cât și de urmărire.
Dosare de rețea: Mona Muscă (deputat PNL), Gyorgy Frunda (senator UDMR), Cristian Rădulescu (deputat PD), Sogor Csaba (senator UDMR), Liviu Câmpanu (deputat PNL), Radu Terinte (senator PC), Gheorghe Dragomir (deputat PNL), Ion Mocioalcă (deputat PSD), Dan Constantin Mocănescu (deputat independent, demisionat din PRM), Gheorghe Firczak (deputat minoritatea ruteană).
Dosar de urmărire: Verestoy Attila (senator UDMR), Adrian Năstase (deputat PSD), Marko Bela (senator UDMR), Puiu Hașotti (senator PNL), Gyorgy Frunda (senator UDMR), Radu Berceanu (senator PD), Mihail Popescu (senator PSD), Dragoș Ujeniuc (deputat PNL), Sotiris Fotopolos (deputat, minoritatea elenă), Mircea Coșea (deputat PNL), Marian-Jean Marinescu (deputat PD), Aurel Vainer (deputat, minoritatea evreiască), Oana Manolescu (deputat, minoritatea albaneză), Kelemen Hunor (deputat UDMR), Vladimir Mircea Fârșirotu (deputat PRM), Mihăiță Calimente (deputat PNL), Kelemen Attila (deputat UDMR), Toro Tibor (deputat UDMR), Becsek-Garda Dezső-Kálmán (deputat UDMR).



Recomandări

Deputatul AUR Petru Negrea susține că mii de familii de români vor fi sacrificate pe altarul austerității de un Guvern rupt de realitate

Deputatul AUR Petru Negrea susține că mii de familii de români vor fi sacrificate pe altarul austerității de un Guvern rupt de realitate

Ioan Balan îi solicită ministrului Sănătății adoptarea rapidă a unor măsuri pentru protecția cadrelor medicale din unitățile sanitare de stat

Ioan Balan îi solicită ministrului Sănătății adoptarea rapidă a unor măsuri pentru protecția cadrelor medicale din unitățile sanitare de stat