Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a primit de la Biroul Electoral Central (BEC) listele candidațior la alegerile europarlamentare din mai și a început verificarea acestora, informează Mediafax.”Menționăm că verificările acestora (candidaților, n.r.) au fost demarate cu maximă celeritate, urmând ca rezultatele să fie făcute publice, conform legii”, se arată în comunicatul CNSAS.Biroul Electoral Central a admis, miercuri, listele de candidați depuse de alianța PSD-UNPR-PC, PNL, PDL, PMP, UDMR, PPDD, Forța Civică și PNȚCD, a anunțat purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleț.Muhuleț a menționat că în cazul PNȚCD a fost adoptată o decizie de admitere parțială a listei de candidați.El a precizat că una dintre candidaturile depuse de PNȚCD a fost invalidată, respectiv cea a Mariei Stavrositu, care nu a depus în dosarul de candidatură declarația de colaborare sau nu cu fosta Securitate.De asemenea, BEC a admis candidaturile independente din partea lui Capsali Pericle Iulian, Paul Purea, Ungureanu Corina, Filip Constantin Titian.