CNSAS a cerut CAB să constate că Szoby Cseh a colaborat cu Securitatea



Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a cerut Curții de Apel București să constate calitatea de colaborator al fostei Securități a cascadorului Szoby Cseh, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al CNSAS, Carmen Median.
Carmen Median a mai precizat că decizia de colaborare în cazul lui Szoby Cseh a fost dată în urmă cu aproximativ o lună – o lună și jumătate.
Potrivit CNSAS, citat de Adevărul, cascadorul Szoby Cseh a semnat un angajament de colaborator cu Securitatea la 2 decembrie 1978 și a folosit ulterior numele de cod „Sabin”.
Cseh era angajat cascador la Centrul de Producții Cinematografice București și a fost recrutat de Securitatea Municipiului București, motivul recrutării fiind încadrarea informativă a salariaților de la această instituție, deoarece era „în relații bune cu majoritatea” și cunoaștea „preocupările acestora”.
Potrivit unei note semnate de un ofițer de Securitate, informările semnate de Cseh au fost apreciate: „Este un informator cu posibilități informative, sincer, cinstit, atașat de organele noastre”, nota ofițerul de securitate.
Astfel, într-o notă dată de „Sabin” pe 3 ianuarie 1978, găsită într-un dosar deschis asupra unui cascador de la Circul de Stat, acesta a enumerat mai mulți colegi despre care bănuia că aveau intenția de a pleca din țară. Într-o altă notă semnată de Sabin, din data de 19 mai 1985, Cseh a semnalat Securității că un coleg de la Centrul de Producții Conematografice București dorește să plece în Italia „și a încercat în mai multe rânduri să provoace vreo ocazie specială, dar nu a reușit. M-a rugat să-l iau în RFG, dar am refuzat”.
Szabolcs (Szoby) Cseh s-a născut la data de 11 decembrie 1942, în orașul Miercurea Ciuc (județul Harghita), într-o familie de secui. Încă din timpul facultății, el a lucrat ca zburător la trapez la Circul de Stat din București, în trupa „Ganea”. Aflat în anul trei de facultate, el a colaborat în calitate de cascador la filmul „Dacii”, regizat de Sergiu Nicolaescu, apoi în anul următor în filmele „Împușcături pe portativ” (regizat de Cezar Grigoriu), „Tom Sawyer și Huckleberry Finn” (producție franceză) și „Serbări galante” (în regia lui René Claire).
Între 1967-1980, fiind primul metodist, respectiv, maistru de lupte angajat pe un asfel de post în România, în cadrul Studioului Cinematografic București și apoi în Centrala RomaniaFilm – Centrul de Producție Cinematografică, Cseh a colaborat la toate filmele realizate de studiourile cinematografice române ce conțineau secvențe de acțiune-lupte și a executat multiple cascadorii dificile și spectaculoase, unele fiind unicat pe plan mondial.
Între 1999 și 2002 a colaborat la realizarea secvențelor de acțiune în peste zece filme artistice străine realizate în țară, inclusiv „Amen”, în regia lui Costa-Gavras.
În mai anul trecut, cascadorul Szoby Cseh a fost decorat Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler.