Președintele CNS, Izsak Balazs, spune că au fost aprobate solicitările de intervenție ale Slovaciei, Ungariei, Greciei și României în procesul de la Curtea Europeană de Justiție, unde CNS a atacat refuzul Comisiei Europene de a înregistra inițiativa cetățenească privind drepturile minorităților, informează Mediafax.Președintele Consiliului Național Secuiesc, Izsak Balazs, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că a primit de la Curtea Europeană de Justiție de la Luxemburg o înștiințare privind aprobarea cererilor de intervenție ale Slovaciei, Ungariei, Greciei și României în procesul în care CNS atacase refuzul Comisiei Europene de a înregistra inițiativa cetățenească privind impunerea unor standarde minimale legate de drepturile minorităților în UE, transmite corespondentul MEDIAFAX.”Aceste state au termenul de 25 iunie să depună în scris argumentarea intervenției”, a spus Izsak Balazs.Ca urmare a aprobării cererilor, cele patru state vor deveni părți în acest proces.





