CNS „Cartel Alfa” cere președintelui Traian Băsescu să nu promulge Legea zilierilor



CNS „Cartel Alfa” solicită președintelui Traian Băsescu să nu promulge Legea zilierilor, întrucât reglementează discriminarea economică între zilieri și angajații cu contract individual de muncă și evaziunea fiscală acoperită legal din partea celor care angajează persoane pentru munci necalificate.
Sindicaliștii de la „Cartel Afla” consideră, într-o scrisoare deschisă adresată preșdintelui, că prevederile legii creează un mediu favorabil abuzurilor față de lucrătorii zilieri și subminării contribuțiilor la bugetul statului și îi cer președintelui să restituie legea Parlamentului pentru a se face o serie de modificări, astfel încât reglementările să fie concordante cu principiile și drepturile fundamentale constituționale.
„Legea privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri aduce grave prejudicii materiale unei întregi categorii de lucrători din România, deoarece reglementează o discriminare economică între zilieri și angajații cu contract individual de muncă și o evaziune fiscală sub acoperire legală din partea celor care angajează persoane pentru munci necalificate, indiferent de domeniul de activitate al acestora – agricultură, cultură sau activități portuare”, se arată în scrisoarea deschisă.
În Legea privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri se stabilește că venitul net al zilierilor nu poate să fie mai mic de doi lei/oră sau mai mare de 10 lei/oră, iar confederația sindicală sesizează președintele că plata cu minimum doi lei/oră încalcă dispozițiile legale în vigoare privind egalitatea cetățenilor și nediscriminarea, întrucât valoarea acestei remunerații este sub valoarea salariului minim tarifar orar de 3,94 lei stabilit de Guvern pentru salariatul necalificat angajat cu contract individual de muncă.
„Plata cu doi lei/ oră face ca veniturile unui lucrător zilier să fie sub nivelul salariului minim pe economie, ceea ce este încalcă principiul remunerației egale pentru muncă egală, și în același timp este forma prin care angajatorii care vor utiliza zilieri vor avea posibilitatea de a frauda «legal» veniturile statului, plătind un impozit mai mic”, se mai arată în scrisoarea deschisă.
Sindicaliștii atrag atenția că remunerația minimă pentru munca zilierilor trebuie să fie egală cu valoarea salariului minim garantat în plată, pentru a nu se prejudicia munca acestora, adică pentru a nu deveni niște „sclavi moderni”, iar pe de altă parte pentru a nu prejudicia veniturile statului.
În opinia membrilor „Cartel Alfa”, Legea privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri nu a fost adoptată în interesul lucrătorilor zilieri, deoarece nu oferă acestora niciun fel de protecție socială, deși veniturile lor sunt totuși impozitate cu 16 la sută ca pentru orice salariat.
„Vă mai sesizăm, de asemenea, că punerea unui plafon maxim de 10 lei/oră este, de asemenea, o formă premeditată de fraudă fiscală. Este anormal ca printr-o lege să se prevadă că un lucrător necalificat poate să fie plătit cu un salariu egal cu salariul mediu pe economie. O valoare atât de mare conduce la prezumția că grupuri de interese doresc să utilizeze această lege în vederea dezvoltării fraudei fiscale, prin neplata contribuțiilor de asigurări sociale”, precizează organizația sindicală.
Deputații au adoptat, marți, cu 158 voturi „pentru”, 128 „împotrivă” și două abțineri, propunerea legislativă privind zilierii, stabilind că cei care muncesc cu ziua trebuie să plătească un impozit pe venit de 16%.
Proiectul privind zilierii reglementează modul în care aceste persoane pot executa activități cu caracter ocazional, stabilind că durata activității ocazionale care poate fi exercitată este de minimum o zi, corespunzător cu 8 ore de muncă.
Durata zilnică de executare a activității unui zilier nu poate depăși 12 ore, respectiv 6 ore pentru lucrătorii minori, care au capacitate de muncă. Chiar dacă părțile convin un număr mai mic de ore de activitate, plata zilierului se va face pentru echivalentul a cel puțin 8 ore de muncă, se precizează în proiect.
Proiectul mai prevede că nicio persoană nu poate fi angajată zilier dacă nu a împlinit 16 ani și că angajatorul are obligația să plătească zilierului, la sfârșitul fiecărei zile de lucru, remunerația convenită și să asigure, pe propria cheltuială, echipamente de lucru și de protecție care se impun datorită naturii și specificului activității desfășurate de zilier.
Plata impozitului pe venit datorat pentru activitatea prestată de zilieri este în sarcina zilierului. Cuantumul impozitului este de 16%, calculat la remunerația brută, se mai arată în proiect.
Camera Deputaților este for decizional în cazul acestui proiect.