Unitățile de tratament balnear, proprietate a Casei Naționale de Pensii Publice, vor putea asigura în acest an 53.499 de locuri la tratament balnear, repartizate pe 17 serii de trimitere, durata sejurului fiind de 18 zile, măsura fiind prevăzută într-un proiect de hotărâre pus în dezbatere de MMFPS.
Proiectul de hotărâre, care vizează reglementarea regulilor de stabilire a numărului biletelor de tratament balnear pentru anul 2012 și modul de acordare, distribuire și de decontare a acestora, prevede că în unitățile de tratament balnear, proprietate a Casei Naționale de Pensii Publice, este asigurat un număr de 53.499 de locuri, la fel ca în anul 2011.
Proiectul de act normativ prevede că la acest număr de locuri se adaugă, până la confluența sumei de 293.780. 000 lei cuprinsă în Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2012, numărul de locuri care se contractează în urma finalizării procedurii de achiziție publică, organizată și derulată în baza Normelor procedurale interne privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006 în corelație cu raportul preț / bilet practicat de către operatorii economici participanți la procedura de achiziție.
„Numărul biletelor de tratament balnear care se acordă gratuit categoriilor de persoane beneficiare ale prevederilor unor legi speciale, cu caracter reparatoriu, precum și categoriilor de persoane beneficiare ale sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale se stabilește prin aplicarea unei cote de maximum 15 la sută din totalul numărului de bilete”, se arată în proiectul de act normativ.
Cine poate beneficia de tratament balnear gratuit
Pot beneficia de tratament balnear gratuit pensionari de invaliditate, în cadrul programului de recuperare întocmit de medicul expert al asigurărilor sociale, persoane beneficiare de drepturi stabilite în baza prevederilor Decretului-lege nr.118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri și persoane beneficiare de drepturi stabilite în baza prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, aprobată prin Legea nr.189/2000.
Pot primi tratament balnear gratuit și persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, cele ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., asigurații care își desfășoară activitatea în condiții speciale din activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații, persoane cu handicap sau cele care au suferit accidente de muncă și boli profesionale.
Fondurile necesare pentru plata acestor gratuități cu excepția pensionarilor de invaliditate, veteranii de război, invalizii, văduvele de război și persoanele care beneficiază de cure balneoclimaterice potrivit art. 22 din Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, se suportă din bugetul de stat.
Durata sejurului este 18 zile iar durata tratamentului balnear de 14 zile, în timpul unui an calendaristic, unui beneficiar putându-i-se elibera un singur bilet de tratament balnear.
Pot beneficia de tratament balnear persoanele care au calitatea de: pensionar al sistemului public de pensii, asigurat al sistemului public de pensii, asigurat al sistemului de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale sau beneficiar al prevederilor unor legi speciale, care reglementează dreptul la bilete de tratament balnear.
Distribuirea biletelor de tratament balnear se face de către Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii, iar decontarea costurilor biletelor se face de către CNPP, din fondurile aprobate prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2012.
Proiectul de Hotărâre va fi în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului, Muncii, Familiei și protecției Sociale, până în 22 ianuarie.