Rețeta clasică autocopiantă dispare de la 1 ianuarie 2013, iar varianta pentru medicii care nu au legătură la internet sau care au probleme cu acesta este prescrierea offline, a declarat, joi, medicul șef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Marius Filip.
„Avem o soluție pentru situațiile în care nu există legătură la internet sau sunt probleme cu internetul, respectiv varianta offline. Nu s-a gândit nimeni la ea, este folosită doar de trei și ceva la sută dintre prescriptori”, a spus medicul șef al CNAS.
Marius Filip a adăugat că de la 1 ianuarie 2013 medicii vor prescrie în sistem online și varianta de rezervă va fi aceea offline.
El a precizat că pentru pregătirea introducerii sistemului de prescriere electronică au fost alocate fonduri europene în valoare de opt milioane de euro, de aceea nu poate fi amânată introducerea acesteia.
Medicul șef al CNAS a mai spus că perioada de acomodare la noul sistem expiră la începutul anului viitor.
Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) și Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) au semnalat recent Casei Naționale de Asigurări de Sănătate problemele întâmpinate de medicii de familie după primele patru luni de utilizare a sistemului de prescriere electronică a rețetelor compensate și gratuite.
Problemele sistemului informativ pot fi rezolvate în timp util
Reprezentanții SNFP și FNPMF au precizat că problemele inerente Sistemului Informatic de Prescripție Electronică (SIPE) pot fi rezolvate de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate în timp util, astfel încât pacienții să nu aibă de suferit începând din 1 ianuarie 2013, când rețeta electronică va deveni singura modalitate de obținere a medicamentelor gratuite și compensate.
Aceștia au precizat că atunci când medicul verifică online pe serverul CNAS, în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI), dacă pacientul aflat în acel moment în cabinet apare în sistem ca asigurat sau nu, în aproximativ 10 la sută din cazuri constată că serverul CNAS conține date eronate, cum ar fi: elevii care au împlinit 18 ani apar neasigurați, deși conform legii, rămân asigurați dacă își continuă școlarizarea, până la 26 ani; pensionari cu pensii sub 700 lei apar ca pensionari obișnuiți, cu pensii peste 700 lei; nou-născuții sunt validați în sistem abia după a doua lună, astfel încât nu pot beneficia de servicii în sistemul de asigurări în primele două – trei luni de viață și nici serviciile acordate acestora nu pot fi decontate conform legii, către furnizori; persoane cu handicap sau beneficiari ai unor legi speciale care ar avea dreptul la rețete gratuite apar ca pensionari obișnuiți.
Totodată, reprezentanții SNFP și FNPMF susțin că încă mai există cazuri în care medicul află interogând SIUI „că pacientul viu aflat în fața sa și care solicită un serviciu medical ar fi de fapt decedat”.
Potrivit acestora, datele eronate pun medicul în imposibilitatea de a elibera rețeta electronică. Sistemul Informatic de Prescripție Electronică verifică în SIUI categoria de asigurat a fiecărui pacient și o preia în rețeta electronică automat, iar tot ceea ce nu corespunde, apare ca eroare și nu permite eliberarea rețetei, fie în cabinet, fie în farmacii.
Medicii de familie mai semnalează că, deși timpul necesar verificării și înregistrării unei rețete electronice în SIPE este de obicei de 30 – 50 de secunde, există perioade în care acesta răspunde, uneori cu o eroare, după mult mai mult timp.
O altă problemă semnalată CNAS o reprezintă întreruperile de curent electric, de acces la internet – problemele temporare, dar inerente ale componentelor hardware și software -, ce duc, potrivit SNFP și FNPMF, la perturbarea activității medicale și nemulțumirea pacienților, nevoiți să aștepte remedierea problemelor.
Medicii de familie au propus ca și după 1 ianuarie 2013 să existe posibilitatea de prescriere offline pe formulare pretipărite, în cazul apariției unor astfel de probleme. De asemenea, ei pledează pentru optimizarea aplicației oferite de CNAS pentru prescrierea electronică, astfel încât în cazul în care validarea și confirmarea rețetei necesită prea multe minute, acest proces să nu ducă la blocarea calculatorului și implicit a activității din cabinet.
Din 2 iulie, rețetele electronice se eliberează în paralel cu cele pe hârtie. Trecerea completă la noul sistem este prevăzută pentru 1 ianuarie 2013, când prescrierea electronică și eliberarea medicamentelor compensate se vor face exclusiv în sistemul prescripției electronice (online și offline).