CNAS a reluat licitația pentru dosarele electronice de sănătate, estimată la 37 milioane euro



Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a reluat licitația pentru realizarea sistemului IT care va gestiona dosarele electronice de sănătate ale pacienților, contract estimat la 162,3 milioane de lei (37,3 milioane euro), după ce prima procedură de achiziție a fost anulată în 22 septembrie.
Motivul anulării a fost reprezentat de „abateri grave de la prevederile legislative”, care ar fi afectat procedura de atribuire sau ar fi făcut imposibilă încheierea contractului, se precizează într-un anunț publicat pe www.e-licitatie.ro.
„Procedura de achiziție se anulează în conformitate cu prevederilor din OUG 34/2006, ca urmare a deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) prin care dispune anularea procedurii de atribuire pentru imposibilitatea remedierii documentației de atribuire”, se menționează în anunț, care nu precizează cine a contestat licitația sau motivul demersului.
Primul anunț de participare a fost publicat de CNAS în 4 august. Termenul inițial pentru deschiderea ofertelor a fost programat pentru 20 septembrie.
La 15 zile de la publicarea anunțului de participare, CNSC a suspendat licitația.
„Procedura de atribuire a contractului a fost suspendată până la soluționarea pe fond a contestației, se preciza într-un anunț publicat pe site-ul www.e-licitatie.ro, care nu făcea referire la cine a depus contestația sau motivul demersului.
Potrivit celui de-al doilea anunț de participare, cea mai mare parte a cheltulielilor pentru realizarea sistemului IT va avea ca destinație cumpărarea de aplicații informatice și licențe – 98,1 milioane lei, fără TVA, se arată în caietul de sarcini.
La licitație pot participa firme care au înregistrat, în ultimii trei ani, o cifră de afaceri medie egală cu valoarea bugetului alocat pentru contract, respectiv 130,91 milioane de lei, fără TVA.
Ofertanții vor depune o garanție de participare de 2,62 milioane lei, la care se adaugă una de bună execuție reprezentând 5% din valoarea fără TVA a contractelor subsecvente.
Condițiile enumerate au fost solicitate și în cadrul primei proceduri de atribuire.
Finanțarea proiectului CNAS va fi asigurată din fonduri europene, se mai spune în caietul de sarcini.
Viitorul sistem IT care va gestiona dosarele electronice de sănătate ale pacienților va fi conectat la sistemul informatic unic integrat al CNAS, care administrează fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.
„Prin acest proiect se dorește trecerea la forma electronică a dosarului de sănătate al pacientului prin intermediul căreia cetățenii României vor beneficia de un nivel mai ridicat al calităților serviciilor medicale”, se mai spune în document.
Introducerea noului sistem IT va avea ca efect prezentarea într-o manieră consolidată a tabloului clinic al pacienților asigurați și furnizarea informațiilor necesare în adoptarea politicilor de sănătate în România.
„Numărul de potențiali beneficiari ai sistemului este dat de numărul total de persoane beneficiare ale pachetelor de servicii înscrise pe listele medicilor de familie, care se ridica la 20,455 milioane la 30 iunie 2010”, se mai spune în caietul de sarcini.
Sistemul va permite cadrelor medicale accesul la o bază de date completă asupra istoricului medical al pacienților consultați și vor putea să evite erorile de diagnostic sau repetarea unor analize.
De asemenea, aceștia vor avea posibilitatea de a lua decizii medicale în cunoștință de cauză, având o vedere de ansamblu a tabloului clinic al bolnavului derulat pe mai mulți ani.