CMR: Spitalele din 27 de județe funcționează fără a avea acoperite toate specializările



Spitalele din 27 de județe funcționează fără a avea acoperite toate specializările, iar unele dintre specialități sunt extrem de afectate, cum este cazul ATI, unde sunt 624 de medici, dar necesarul este de 1.500, atenționeză Colegiul Medicilor din România (CMR).
În România lucrează 20.648 de medici în 396 de spitale. Dintre aceștia, 2.335 de medici au peste 60 de ani, 4.358 au între 50 și 60 de ani, 5.359 au între 40 și 50 de ani, iar 6.100 au între 30 și 40 de ani.
Colegiul Medicilor din România atenționează că toate specialitățile sunt deficitare în privința numărul de medici, însă unele dintre ele sunt extrem de afectate.
„Astfel, radioterapia numără 48 de medici, geriatria 54 de medici, alergologia și imunologia clinică 63 medici, chirurgia toracică 81 de medici, chirurgia cardiovasculară 85 medici. În cazul ATI, specialitate vitală pentru funcționarea oricărui spital, numărul medicilor este de 624 (1.052 cu rezidenți), în vreme ce necesarul este de minim 1500”, a precizat CMR, joi, într-un comunicat de presă.
CMR subliniază că spitalele din 27 de județe funcționează fără a avea acoperite toate specializările.
„Printre cele mai grave exemple se numără: județul Călărași – chirurgie toracică, hematologie, diabet, endocrinologie, radioterapie, radiologie; Galați – alergologie, chirurgie pediatrică, toracică, cardiovasculară, cardiologie, endocrinologie, epidemiologie, neurochirurgie, nefrologie, ortopedie, oncologie medicală, urologie; Ialomița – alergologie, chirurgie pediatrică, toracică, cardiovasculară, dermato-venerice, endocrinologie, gastroenterologie, neonatologie, neurochirurgie”, a precizat CMR.
Totodată, CMR dă ca exemplu cazul Spitalului Județean Slatina, care ar trebui să aibă 359 de persoane angajate, însă în unitatea sanitară lucreză doar 160,5 persoane, 198,5 posturi fiind astfel neacoperite. Astfel, Secția de chirurgie generală ar trebui să aibă 17 persoane angajate și are doar nouă, la Secția ATI, doar 10 din 26 de posturi sunt acoperite, iar la UPU ar trebui să fie 15 medici, însă sunt doar șase.
„Printre cauzele actualei situații din sistemul sanitar se numără blocarea posturilor, tăierea salariilor, asimilarea medicilor cu bugetarii și funcționarii publici, condițiile de muncă, migrația medicilor, lipsa respectului pentru profesia medicală. Medicul din spitalele românești lucrează peste limita normală de siguranță proprie și a pacientului. Chiar libertatea, demnitatea și independența profesională a medicului sunt afectate”, a declarat profesorul Vasile Astărăstoae, președintele Colegiului Medicilor din România.
El a precizat că dacă în România un medic rezident câștigă 200 de euro, iar un specialist, în medie, 495 de euro, în țările UE media este de 1.100 de euro pentru un medic rezident și 7.995 euro pentru un medic specialist.