Adunarea Generală a Colegiului Medicilor i-a trimis premierului Victor Ponta o scrisoare prin care, în contextul refuzului autorităților de a majora salariile rezidenților, atrage atenția că, din 2007, peste 14.000 de medici, în care statul a investit peste 3,5 miliarde de euro, au plecat din țară.
„Ne bucurăm și vă felicităm că ați găsit la bugetul Sănătății un miliard de euro pentru a plăti arieratele către firmele de medicamente, însă nu înțelegem de ce nu pot fi găsite doar 40 milioane de euro pentru a fi crescute veniturile rezidenților. Am solicitat prin Rezoluția Adunării Generale a Colegiului Medicilor din România creșterea în cursul acestui an a salariilor rezidenților, care, efectiv, nu pot supraviețui dintr-un salariu de mai puțin de 200 de euro. Ne-ați răspuns că nu se poate acum. Totusi, am descoperit cu uimire că la alte categorii pot crește veniturile. Înțelegem îngrijorarea dumneavoastră că demisia a șase persoane dintr-o instituție, pe care în ultimul timp vedem ca nu doar o respectați, dar o și iubiți, constituie un fenomen foarte grav. Atât de grav încât ați propus ca un debutant din acea instituție să fie renumerat mai mult decât un medic primar chirurg, doctor în științe medicale cu 40 de ani vechime, care a salvat probabil mii de vieți, consumându-și viața proprie”, arată Adunarea Generală a Colegiului Medicilor din România (CMR), în scrisoarea către Ponta.
Totodată, CMR îi semnalează premierului faptul că, din 2007 și până în prezent, și-au dat demisia din sistemul de sănătate peste 14.000 de medici, care au ales să plece peste granițele țării. Pentru pregătirea acestora, statul român a investit peste 3,5 miliarde de euro, potrivit CMR.
„Câți medici ar trebui, domnule prim-ministru, să își dea demisia, astfel încât să fiți impresionat? După cum stiți, noi nu am vrut să tensionam climatul social din perioada alegerilor și nu am dus la îndeplinire măsura demisiilor în bloc din sistemul de sănătate. Dar să nu credeți că acest lucru înseamnă că medicii vor oferi la infinit dovezi de bună creștere determinate numai și numai de respectul față de pacienții lor”, se mai arată în scrisoarea semnată de președintele organizației, prof. dr. Vasile Astărăstoae.
Prin același demers, președintele CMR îl invită pe premier la Adunarea Generală a Colegiului Medicilor care va avea loc în 28 martie și la care vor participa 300 de reprezentanți ai breslei medicale.
„Stimate domnule prim-ministru, este un ultim moment în care vă comunicăm că nu mai putem accepta ca valoarea socială să fie inversată, nu mai putem accepta ca organele de forță să fie mai apreciate în ochii guvernaților decât cei care salvează vieți în condiții extrem de vitrege, fiind supuși tot timpul riscului de a fi blamați și lapidați în piața publică. Așteptăm în cel mai scurt timp, de la Guvernul, pe care îl reprezentați, o strategie coerentă a sistemului de sănătate, o strategie care să arate preocupare pentru cei care îl țin în viața în condiții dificile”, se menționează în scrisoare.