Asociere

Clusterul Inovativ de Bioeconomie Suceava–Botoșani a fost constituit în mod oficial



Clusterul Inovativ de Bioeconomie Suceava–Botoșani a fost constituit în mod oficial. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că actul constitutiv al acestui cluster a fost semnat ieri, la Universitatea „Ștefan cel Mare”, după care a fost desemnată și conducerea acestei asocieri. Președintele Clusterului Inovativ de Bioeconomie Suceava–Botoșani a fost ales prorectorul Universității Suceava Mihai Dimian, iar funcția de vicepreședinte va fi ocupată de consilierul local botoșănean Eugen Țurcanu. Din echipa de conducere mai fac parte reprezentanți ai Consiliului Județean Suceava, ai Consiliul Local Suceava, ai Camerelor de Comerț și Industrie din Suceava și Botoșani, precum și doi oameni de afaceri suceveni și unul botoșănean.
„Acest cluster este extrem de important pentru zona noastră. În ultimii ani, Suceava și Botoșani au accesat doar două clustere, în timp ce cei din Iași au avut 53 de proiecte pe clustere. Acest cluster care s-a constituit acum este un organism care adună la un loc mediul de afaceri, administrația publică, universitatea, iar în acest mod membrii săi pot să se informeze mai bine sau să aibă acces la resursa umană specializată. Și este extrem de important faptul că sunt mulți bani care pot fi accesați de acest cluster”, a declarat Gheorghe Flutur. El a adăugat că un prim proiect care va fi promovat de noua asociere va fi pentru amenajarea unui laborator de certificare a produselor agroalimentare. „Este un proiect extrem de important dacă ne gândim la marele proiecte de industrie alimentară pentru dezvoltarea exporturilor de carne din zona noastră”, a precizat Flutur.
Pe lângă administrația județeană suceveană, din Asociația Clusterul Inovativ de Bioeconomie Suceava–Botoșani mai fac parte încă 18 membri, printre aceștia numărându-se Consiliile Locale Suceava și Botoșani, Camerele de Comerț și Industrie din cele două județe, Universitatea „Ștefan cel Mare”, 12 agenți economici din județul Suceava și unul din Botoșani.
Potrivit statutului, asociația are mai multe obiective, printre care dezvoltarea și consolidarea colaborării dintre agenții economici, mediul de cercetare și instituțiile publice cu atribuții în domeniul Bioeconomie, sprijinirea antreprenoriatului și a întreprinderilor mici și mijlocii, atragerea de fonduri pentru dezvoltarea sectorului de cercetare – dezvoltare sau promovarea de proiecte de investiții cofinanțate din fonduri nerambursabile pentru producătorii din zona Suceava – Botoșani.



Recomandări

La împlinirea a 111 ani de la naștere, Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist a fost pomenit la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

La împlinirea a 111 ani de la naștere, Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist a fost pomenit la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava
La împlinirea a 111 ani de la naștere, Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist a fost pomenit la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava