Cluj:USL lansează „Angajamentul pentru România”,candidații Uniunii nu vor colabora cu PDL și Băsescu



Uniunea Social Liberală lansează, miercuri, la Cluj-Napoca, un contract politic în zece puncte intitulat „Angajamentul pentru România”, în care candidații USL se angajează să nu colaboreze cu Traian Băsescu și PDL, „care trebuie să plătească pentru dezastrul în care se află România”.
„Angajamentul pentru România” se lansează, miercuri, la Cluj-Napoca, în prezența președintelui PSD, Victor Ponta, a liderului PNL, Crin Antonescu, a celui al PC, Daniel Constantin, și a peste 1.600 de reprezentanți ai USL din întreaga țară, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unei broșuri cu textul angajamentului, distribuită înaintea lansării, USL vrea să arate prin intermediul „Angajamentului pentru România” că se poate mult mai bine, fiind nevoie de o schimbare totală și de a reda românilor încrederea și speranța.
„Sunt mulți care spun că mai rău decât acum nu se poate. USL vrea să arate că se poate mult mai bine. Pentru acesta este nevoie de schimbare totală. Vrem să redăm românilor încrederea și speranța. Prin acest contract politic, candidații USL se angajează să nu colaboreze cu Traian Băsescu și PDL, care trebuie să plătească pentru dezastrul în care se află România. USL este proiectul politic al unui nou început. Angajamentul nostru este să dăm acestei țări un nou model de guvernare competentă și eficientă, dar și să creăm un nou model de societate, așezată pe repere morale, construită pe solidaritate, respect și toleranță”, se arată în broșura semnată de copreședinții USL Victor Ponta și Crin Antonescu.
„Angajamentul pentru România” are zece puncte, primul referindu-se la adevăr.
„Vă spunem adevărul. Muncim împreună pentru a ieși din criză. După trei ani de măsuri aberante, va fi nevoie de cel puțin trei ani pentru ca rezultatele să fie simțite de fiecare român. Programul de relansare a economiei va începe din prima zi a guvernării USL”, se arată în documentul citat.
La punctul al doilea, liderii USL susțin că nu promit mai mult decât pot face, Uniunea urmând să aducă din nou progres și prosperitate și să spună clar „când și cum”.
Punctul al treilea se referă la faptul că USL promite o guvernare competentă, cinstită și transparentă.
„Noi nu suntem ca ei. Vom promova oameni noi și practici noi, fără numiri în funcții publice pe criterii politice, fără clientelism, fără proiecte majore trecute prin asumarea răspunderii. Nu vom lua decizii fără ca ele să fie dezbătute în Parlament. USL nu va semna niciodată acorduri cu FMI sau alte acorduri internaționale prin scrisori secrete, fără ca românii să fie informați”, arată liderii USL.
Aceștia susțin, la punctul al patrulea, că problema României sunt conducătorii de astăzi și nu românii, care sunt soluția.
Potrivit punctului al cincilea al angajamentului, pe agenda USL vor fi problemele reale ale oamenilor, iar la punctul al șaselea USL anunță că susține un nou model economic, bazat pe inițiativa privată și locuri de muncă.
La punctul al șaptelea, USL susține că doar tăind nu se iese din criză, relansarea economică urmând să nu se producă prin continuarea politicii actuale de „tăieri brutale și nediferențiate de venituri, de împrumuturi iresponsabile care au îndatorat generațiile viitoare”.
La punctul al optulea, liderii USL punctează că avuția națională va trebui apărată, nu jefuită și că Uniunea susține capitalul național.
„Vrem să nu mai vindem avuția națională la prețuri mici, cu comisioane foarte mari, ca acum. Trebuie să ținem în țară aceste bogății. Nu credem că trebuie să dăm resursele și energia României către clientela politică”, se subliniază în angajament.
La punctul al nouălea, USL arată că prioritățile Uniunii sunt agricultura, energia, educația, sănătatea și siguranța cetățeanului, Guvernarea USL urmând să readucă „profesionalismul în administrație”.
Ultimul punct al angajamentului se referă la faptul că România trebuie să fie un partener respectat în UE și în lume, iar țara trebuie să își redobândească locul pe care îl merită la nivel global.
„USL pune pe primul loc redobândirea credibilității țării noastre la nivel internațional prin afirmarea și utilizarea avantajelor competitive, prin promovarea valorilor noastre naționale și, nu în ultimul rând, prin eliminarea actelor de corupție care au stigmatizat îndelung România”, se mai arată în „Angajamentul pentru România”.