Optimism

Clujenii le-au pus gând rău italienilor de la Inter Milano



Finanțatorul echipei CFR Cluj, Arpad Paszkany, a declarat, joi, că este convins că în meciurile cu Internazionale Milano, din 16-imile de finală ale Ligii Europa, campioana României poate obține rezultate pozitive, informează www.dolce-sport.ro.
„Cred că adversar mai greu decât Inter era doar Atletico Madrid, ținând cont de forma pe care o traversează. Cu Inter va fi o dublă manșă, trebuie tratată cu atenție, mai ales prima partidă, în care suntem obligați să marcăm gol sau goluri și să încerăm să împingem deznodământul calificării către manșa a doua.
Sunt convins că Paulo Sergio, începând din seara asta, va studia foarte atent Interul, punctele slabe, că forte are foarte multe. Sunt convins că o să facem o performanță și cu Inter. Este o echipă puternică, dar am jucat cu Galatasaray, cu Braga, cu Manchester, nu cred că o să mai existe un exces de respect, așa cum s-a întâmplat cu United la Cluj. Mă bucur că jucăm prima partidă în Italia”, a spus Paszkany.
Arpad Paszkany consideră că CFR ar trebui să primească jumătate de trofeu dacă va trece de Inter, dar și de învingătoarea din dubla Tottenham Hotspur – Olympique Lyon. „Dacă trecem de următoarele două tururi, pot să ne dea o jumătate de trofeu, pentru că am văzut că dacă ne-am califica am întâlni învingătoarea dintre Tottenham și Lyon”, a completat Paszkany.
Iuliu Mureșan: „Nu ne temem de Inter”
Președintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a declarat, joi, că gruparea pe care o conduce nu se teme de Internazionale Milano, chiar dacă formația italiană este mai valoroasă.
„Toate meciurile sunt grele, dar nu ne mai sperie nimic și avem valoarea și mentalitatea necesară ca să nu ne considerăm învinși dinainte. Suntem convinși că avem șansa noastră, iar șansa este foarte importantă. Am făcut zece puncte în grupele Ligii Campionilor, am făcut meciuri bune și nu ne mai sperie nimic și nimeni și nu ne-am făcut de râs, în afara celei cu Bayern Munchen (n.r. – scor 0-4, în grupele Ligii Campionilor). Inter e o echipă mai valoroasă ca a noastră, are prima șansă, dar și noi avem o șansă și pe asta mă bazez”, a spus Mureșan.
Iuliu Mureșan a afirmat că Inter va beneficia de faptul că întrecerea internă din Italia nu se întrerupe. „Am văzut Inter în ultima perioadă și nu au trecut printr-o perioadă așa bună. Inter are avantajul foarte mare că întrerup campionatul maxim două săptămâni, iar noi venim după pregătire direct la ei acasă, așa cum și noi aveam avantajul în Liga Campionilor și câștigam primul meci din grupe, pentru că aveam mai multe meciuri în picioare”, a explicat Mureșan.
Campioana României, CFR Cluj, va întâlni echipa italiană Internazionale Milano, la care evoluează Cristian Chivu, în 16-imile de finală ale Ligii Europa, s-a stabilit în urma tragerii la sorți ce a avut loc, joi, la Nyon.
CFR Cluj va juca meciul tur în deplasare, la 14 februarie, de la ora 22.05, returul urmând să aibă loc în România, la 21 februarie, de la ora 20.00.
Dacă va trece de 16-imile Ligii Europa, CFR Cluj va întâlni în optimi învingătoarea dublei manșe Tottenham Hotspur (Anglia) – Olympique Lyon (Franța). Turul optimilor este programat la 7 martie, iar returul la 14 martie.
Internazionale Milano a eliminat echipa FC Vaslui în play-off-ul Ligii Europa.