Cluj: Protest organizat de preoți și locuitorii unui cartier față de amenajarea unui crematoriu uman



Preoții a două parohii din cartierul Mănăștur din Cluj-Napoca protestează față de asocierea Primăriei cu o firmă pentru amenajarea unui crematoriu uman în acest cartier, credincioșii și locuitorii fiind chemați, miercuri, la un marș al tăcerii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Parohul bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Mănăștur, Dan Hognogi, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că locuitorii din cartierul Mănăștur au strâns aproximativ cinci sute de semnături împotriva proiectului de amenajare a crematoriului care vor fi depuse la Primărie și Prefectură.
„Am fost luați prin surprindere de încheierea unui contract al Primăriei de construire a unui crematoriu într-o capelă a cimitirului din apropierea bisericii «Adormirea Maicii Domnului», situată în cel mai mare cartier al Clujului, Mănăștur, care are peste 100.000 de locuitori. Ne-a mirat că nici oamenii, nici biserica nu au fost consultați. BOR se opune incinerării și construirii unui crematoriu, pentru că trupul omului are o valoare inestimabilă, trupul fiind templul Duhului Sfânt. Nu putem accepta ca trupul omului chemat la Înviere să fie incinerat. Enoriașii au strâns circa 500 de semnături împotriva acestui proiect pe care le vom depune, împreună cu un memoriu, la Primărie și la Prefectură, în timpul unui marș al tăcerii care va fi organizat miercuri, ca protest față de amenajarea crematoriului”, a spus Hognogi.
La rândul său, preotul Călin Popovici de la Parohia „Sf. Evanghelist Ioan”, din același cartier, a făcut apel „la o trezire civică și a conștiinței religioase și la o solidaritate puternică a locuitorilor Clujului” și i-a îndemnat să participe în număr cât mai mare la marșul tăcerii.
„Ar putea fi organizat chiar un referendum local pe tema amenajării crematoriului, iar atunci cei din Primărie își vor da seama că sunt singuri în această decizie”, a spus Popovici.
„Marșul Tăcerii”, organizat de o fundație a preoților mai multor parohii și de deputatul independent Mircia Giurgiu, va începe, miercuri, începând cu ora 12.00, și va porni de la biserica „Adormirea Maicii Domnului” prin centrul municipiului Cluj-Napoca, până la Primărie și la Prefectură.
Reprezentantul unei asociații de proprietari din cartierul Mănăștur, Emil Ștețcu, a declarat, în aceeași conferință de presă, că locuitorii reclamă locul de amplasare a viitorului crematoriu, și nu utilitatea sa.
„Locuința cea mai apropiată de viitorul crematoriu este la 35 de metri, în zonă fiind și câteva grădinițe și creșe. Acest crematoriu poate duce la emanații de dioxid de sulf care produc infecții ale tractului respirator dar și emanații de mercur. Toate noxele ar putea fi duse de vânt în centrul municipiului Cluj-Napoca”, a spus Ștețcu.
Potrivit acestuia, locuitorii din Mănăștur propun Primăriei amplasarea crematoriului într-o zonă nelocuită la cel puțin 1-2 kilometri de cea mai apropiată locuință, dar și organizarea unei dezbateri publice pe această temă.
Pe de altă parte, șeful Biroului Mass Media din Primărie, Iulia Perșa, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că primarul interimar Radu Moisin a solicitat un punct de vedere oficial din partea Centrului Regional de Sănătate Publică, aflat în subordinea Institutului Național de Sănătate Publică din cadrul Ministerului Sănătății, „cu privire la riscurile de sănătate publică pe care le-ar putea implica amplasarea unui crematoriu uman în incinta cimitirului Mănăștur, aflat în proximitatea celui mai mare cartier rezidențial din municipiu”.
„Până la obținerea unui punct de vedere scris, oficial, demersurile administrative legate de această problemă se suspendă, urmând să fie prezentată o informare în ședința de plen a Consiliului Local Cluj-Napoca”, a afirmat Perșa.
Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat, în ședința din 18 octombrie 2011, un proiect de hotărâre privind asocierea cu SC RDK Cremation în vederea amenajării unui crematoriu uman în incinta cimitirului din cartierul Mănăștur. Prin hotărâre, societatea în cauză se obligă să achite Primăriei Cluj-Napoca o sumă de 15.000 de lei pe an, durata asocierii fiind de 49 de ani.
Proiectul de hotărâre a fost adoptat cu 19 voturi „pentru”, din partea consilierilor PDL și UDMR, fiind înregistrate patru abțineri din partea aleșilor din PNL și PSD.