În anul 2000, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava s-a înființat organizația studențească Club Voiaj. Aceasta a apărut la inițiativa a doi studenți, Mihai Ioachimciuc și Doru Capră, de la programul de studii “Conducerea unităților comerciale și de turism”. Împreună am identificat existența unei cereri turistice neacoperite în rândul studenților care își doreau să călătorească și să câștige și experiență ca agenți de turism.
Misiunea asumată a fost și este de a oferi studenților Universității din Suceava și elevilor din cadrul colegiilor, liceelor și școlilor o alternativă viabilă pentru practică, experiență în domeniul turismului și distracție pe măsură.
Membrii acestei firme-exercițiu dobândesc cunoștințe practice și își dezvoltă abilitățile de ghid și agent de turism în domenii de specialitate precum: Marketing în turism, Tehnica operațiunilor de turism, Ecoturism etc.
Printre activitățile Clubului Voiaj se numără: organizarea de excursii, sejururi, tabere și revelioane la munte și la mare (se oferă reduceri și gratuități studenților cu venituri reduse care se implică în organizarea și promovarea activităților Clubului de turism Voiaj); facilitarea efectuării de către membrii Clubului Voiaj a unor stagii de pregătire practică în cadrul agențiilor de turism, unităților de cazare, centrelor de informare turistică; oferirea de informații cu privire la locurile de muncă disponibile în turism, tendințele și oportunitățile de pe piața turistică; facilitarea găsirii locurilor de practică în turism pentru studenții universității și pentru elevii de la colegiile ori liceele care au constituite filiale ale Clubului de turism Voiaj (de ex. Club Voiaj junior de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava); constituirea și consolidarea unei baze de date privind turismul din Bucovina: unități de cazare, societăți comerciale de transport, agenții de turism, centre de informare turistică, atracții – informații ce sunt disponibile pe pagina Centrului de informare și marketing turistic Bucovina www.tourisminbucovina.ro; implicarea în organizarea practicii în cadrul cursurilor de formare de ghizi și agenți de turism în vederea obținerii atestatului de ghid-agent de turism; promovarea turismului din județul Suceava în grupul www.facebook.com/groups/turismsuceava.
Club Voiaj a reușit să organizeze circuite turistice, sejururi și tabere în țară, la munte și la mare, la care au participat studenți, elevi și alte persoane interesate să călătorească sau să efectueze practică ca ghid de turism. Membrii organizației s-au întâlnit cu unul dintre cei mai experimentați ghizi din Suceava, Florin Scripcariu, care le-a împărtășit din secretele activității în turism.
Unii dintre foștii membri ai Clubului Voiaj s-au angajat ca agenți de turism sau chiar s-au lansat ca antreprenori în acest domeniu. Un astfel de exemplu este constituit din doi foști membrii ai organizației: Mihai Costea și Ioana Cîmpanu, care și-au deschis propria agenție de turism, Campion Tour.
În cadrul Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava funcționează Club Voiaj junior, coordonat de prof. Corina Stamatin. Împreună (studenți, elevi și profesori) am organizat excursii la București, unde am participat la Târgul de Turism al României, și drumeții în zona periurbană a orașului Suceava. Membrii Club Voiaj junior și ai Clubului Voiaj pregătesc un nou proiect în colaborare cu specialiști și ghizi profesioniști care constă în organizarea de tururi pietonale gratuite în orașul Suceava atât pentru turiști, cât și pentru localnicii care vor să (re)descopere patrimoniul turistic de tip cultural-istoric al municipiului.
Cei interesați să afle mai multe despre activitatea Clubului Voiaj și despre turism în general o pot face accesând paginile: www.facebook.com/clubvoiaj; www.facebook.com/groups/clubvoiajsuceava.
Conf. univ. dr. Alexandru-Mircea Nedelea