– La cele nouă secții sportive existente pînă în prezent în cadrul CSM Suceava s-au adăugat și cele de tir cu arcul și tir sportiv
De marți, Clubul Sportiv Municipal Suceava și-a adăugat două secții sportive noi. Astfel, la cele nouă secții existente în prezent la clubul sucevean, mai exact atletism, baseball, box, canotaj, hochei, lupte, natație, rugby și volei s-au mai adăugat cele de tir cu arcul și tir sportiv. Directorul CSM Suceava, Valerică Gherasim (foto), este de părere că prin înființarea celor două secții de tir, sportul sucevean va avea de cîștigat, deoarece sportivii ce termină junioratul nu vor mai pleca la alte cluburi din țară sau nu vor renunța la activitatea sportivă. „Prin înființarea celor două secții vom avea mai mult de muncă, dar în același timp sper ca și rezultatele să fie mai multe și mai satisfăcătoare, atît la nivel național, cît și la cel internațional”, a spus directorul CSM Suceava. Sportivii secției de tir cu arcul vor fi pregătiți de Roza Deneș, antrenoare cu care aceștia s-au pregătit și pînă în prezent la Clubul Sportiv Școlar Rădăuți sau CSM Bucovina Rădăuți. „Deoarece la fostul club, CSM Bucovina Rădăuți sportul de performanță nu era privit cum trebuie, sper ca prin înființarea acestei secții la Suceava să reușim ce ne dorim de mult și anume participarea unui sportiv din județul nostru la următoarea ediție a Jocurilor Olimpice. În acest an ne-am propus să urcăm cu sportivii noștri pe podium la toate categoriile de vîrstă și în același timp să participăm la Campionatul Mondial, ce va avea loc în Mexic. Dar pentru a putea face o figură frumoasă în afara țării vom avea nevoie de participări la cît mai multe concursuri internaționale”, a declarat antrenoarea Roza Deneș. În anul ce s-a încheiat, sportivii pregătiți de Roza Deneș au reușit să obțină șapte titluri de campion național, trei medalii de argint și cinci de bronz. De cealaltă parte, secția de tir sportiv va fi condusă de antrenorul Ștefan Buiucliu, cel care în cariera de sportiv a reușit să cîștige mai multe titluri naționale și balcanice, fiind 13 ani în lotul național al României. Sportivii acestei secții se vor antrena pe poligonul din Solca, ce aparține în prezent Clubului Sportiv „Commando” din localitate și care are în dotare două standuri de pistol și nouă pentru pușcă, toate pe distanța de 50 de metri și vor folosi baza materială a clubului CSȘ Rădăuți, acolo unde Ștefan Buiucliu este antrenor.