Clubul Honved Budapesta retrogradat din prima divizie pentru o datorie de 160.000 de euro



Clubul Honved Budapesta a fost retrogradat din prima divizie de fotbal a Ungariei din motive financiare, a anunțat presa ungară de vineri, informează AFP. Decizia a fost luată, joi seară, de Liga Ungară de Fotbal (MLL), deoarece clubul a refuzat să plătească o datorie de 40 de milioane de forinți (160.000 de euro) unui fost jucător, Barnabas Tornyi. Retrogradarea în divizia secundă a acestui club, fondat în 1909, a făcut senzație în Ungaria, deoarece aici a debutat atacantul Ferenc Puskas, în vârstă de 79 de ani, care a făcut carieră la Real Madrid în anii ’60. Fost club al armatei în regimul comunist, Honved este în cădere liberă din 1996, după ce a câștigat de 13 ori campionatul și de cinci ori Cupa Ungariei. La Honved au mai jucat Jozsef Bozsik, Laszlo Budai, Zoltan Czibor, Grosics Gyula și Lajos Detari. „Este o zi de doliu pentru fotbalul ungar, dar am acordat deja o amânare de trei luni clubului Honved și nu pot merge mai departe”, a declarat Istvan Kisteleki, președintele MLL, pentru cotidianul Blikk. Proprietarul clubului Honved, Zsolt Kiss, a anunțat deja că va ataca această decizie în justiție.