Clubul FC Dinamo, amendat cu 30.000 de lei de Jandarmerie după meciul cu Rapid



Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București a amendat FC Dinamo cu suma de 30.000 de lei, deoarece la meciul cu Rapid, disputat, luni, pe Arena Națională, nu a luat toate măsurile legale pentru preîntâmpinarea unor incidente, informează Jandarmeria.
Clubul Dinamo, în calitate de organizator, a fost sancționat cu această sumă deoarece nu a respectat alineatul 2, litera b, care prevede obligația „să nu permită accesul persoanelor cărora le-a fost interzisă intrarea la asemenea genuri de manifestări, al persoanelor care se află în stare vădită de ebrietate sau se află, în mod evident, sub influența substanțelor halucinogene, al persoanelor care au asupra lor băuturi alcoolice, arme și muniții de orice fel, făclii, torțe, artificii, petarde, materiale explozive, incendiare sau fumigene, dispozitive pentru șocuri electrice, substanțe toxice, halucinogene, iritant lacrimogene ori paralizante, recipiente, corpuri contondente, cuțite, pumnale, șișuri, castete ori alte asemenea obiecte fabricate sau confecționate anume pentru tăiere, împungere ori lovire, precum și al persoanelor care au asupra lor mijloace de publicitate vizuală de genul celor prevăzute la alin. (1) lit. r);”.
Tot la acest meci, unui număr de cinci persoane le-au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire a materialelor pirotehnice în incinta arenei sportive, conform art. 35, alin. 1 din Legea nr. 4/2008, privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor sportive cu modificările și completările aduse de Legea 10 din 2012.
Unei persoane i-au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, conform art. 39, alin. 3 din Legea 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor sportive cu modificările și completările aduse de Legea 10 din 2012.
Totodată, Jandarmeria a aplicat nouă sancțiuni contravenționale în cuantum total de 3.800 lei, astfel:
– cinci amenzi în valoare totală de 1.000 lei pentru participare la scandal, conform art. 3, pct. 24 din Legea 61/1991, fiind aplicată și măsura complementară de interzicere a accesului la competițiile sportive de fotbal, pe o perioadă de un an, conform art. 23, lit. b din Legea 4/2008;
– două amenzi în valoare totală de 2.000 lei pentru vânzarea la suprapreț a biletelor de acces în arena sportivă, conform art. 25, alin. 1 din Legea 4/2008, fiind confiscate 14 bilete de acces;
– o amendă în cuantum de 300 lei pentru aruncarea de obiecte asupra unor persoane, conform art. 3, pct. 4 din Legea 61/1991, fiind aplicată și măsura complementară de interzicere a accesului la competițiile sportive de fotbal, pe o perioadă de un an, conform art. 23, lit. b din Legea 4/2008;
– o amendă în cuantum de 500 lei pentru participare la scandal, conform art. 20, lit. l din Legea 4/2008, fiind aplicată și măsura complementară de interzicere a accesului la competițiile sportive de fotbal, pe o perioadă de un an, conform art. 22, lit. d din Legea 4/2008.
Firma de pază va fi sancționată cu amendă în valoare de 500 de lei, pentru nerespectarea măsurilor stabilite în planul de acțiune.
Circa 20 de fani rapidiști au fost identificați de suporterii dinamoviști în sectoarele de la Tribuna a II-a a Arenei Naționale, cu un sfert de oră înaintea derbiului din etapa a IV-a, care a avut loc luni, între cele două grupuri izbucnind o bătaie.
Suporterii rapidiști care stăteau la Tribuna a II-a au fost identificați de cei dinamoviști și luați la bătaie. Giuleștenii au fugit spre Peluza Sud, unde se află galeria Rapidului, la inelul al doilea.
Rapidiști din peluză au auncat petarde către Tribuna a II-a, acestea explodând în mijlocul suporterilor dinamoviști. Circa 50 de fani „alb-roșii” de la Peluza Nord s-au îndreptat spre zona unde a avut loc incidentul.
Fanii rapidiștii au continuat să arunce petarde după debutul meciului și au aprins torțe.
La rândul lor, dinamoviștii au acoperit toată Peluza Nord cu un banner care înfățișa doi câini și au aruncat peste 15 petarde sub această pânză pentru a nu fi identificați de jandarmi.
Echipa Dinamo București a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-1), formația Rapid București, într-un meci restanță din etapa a IV-a a Ligii I, disputat pe Arena Națională