Inaugurare

Clubul din cel mai înalt turn al Sucevei

Inaugurare: Clubul din cel mai înalt turn al Sucevei
Inaugurare: Clubul din cel mai înalt turn al Sucevei

Turnul IFA, cel mai înalt din Suceava, având peste 200 de metri înălțime, în jurul căruia a fost construit complexul comercial Iulius Mall, a devenit de ieri și cel mai interesant club de distracție din municipiu. Cu un decor inspirat din viața și operele lui Leornardo da Vinci, cu zeci de cuvinte din opera sa înșiruite pe pereți, schițe de proiecte, trasate cu vopsea reflectorizantă, pentru a fi vizibile la lumina de disco, clubul Vinci îmbină prezentul cu trecutul într-o combinație halucinată de lumini și umbre.
Practic, clubul e construit chiar în turnul fostei Întreprinderi de Fibre Artificiale Suceava, încăperile de beton masiv fiind acum decorate cu fel de fel de culori și amenajate în așa fel încât să dea clienților atât acea senzație de intimitate, necesară pentru timpul zilei, când este deschis și ca lunch – bar, iar pe timp de noapte, să fie un excelent mediu pentru distracție, pe muzica unor DJ celebri.
Mini-cascada din centrul vechiului coș de evacuare a fumului de la IFA e de asemenea, unul dintre semnele distinctive ale noului club, în vreme ce marginile turnului au fost amenajate într-un stil total diferit, în culori calde, luminoase, scoase în evidență de geamurile imense, care permit celor care iau masa acolo să admire jocurile fântânilor arteziene de la Iulius Mall sau să privească direct către centrul Sucevei.
Dacă pe dinafară turnul arată destul de mare, e uimitor cât de spațios este și în interior, unde, fără a fi înghesuite, sunt peste 600 de locuri disponibile pe scaune și fotolii.
Muzică de club și o excursie la Florența
Inaugurarea clubului a avut loc vineri seară, de la ora 21.00, când cunoscutul DJ Vali Bărbulescu a fost prezent să încălzească atmosfera cu ritmurile sale hipnotizante.
Distracția va continua și sâmbătă seara, când în club Vinci, de la ora 24.00, va concerta DJ Optick.
Inaugurarea clubului va fi completată și de o tombolă, al cărei mare premiu este un sejur în doi la Florența, orașul lui Leonardo da Vinci. Excursia va fi oferită chiar sâmbătă, după concertul cu DJ Optick.

Recomandări