Clubul de Inițiativă Literară organizează programul „Schimb de cărți”



„Schimb de cărți”, la Planetariul Suceava
„Schimb de cărți”, la Planetariul Suceava

Clubul de Inițiativă Literară organizează sâmbătă, 12 octombrie, la ora 17.00, la Planetariul / Observatorul Astronomic Suceava o nouă acțiune circumscrisă programului național „Schimb de cărți” (ediția a III-a)
„Schimb de cărți” înseamnă o serie de întâlniri care se desfășoară în mai multe orașe din țară, întâlniri la care sunt invitați să participe toți cei care iubesc cuvântul (scris sau rostit) pentru a schimba cărți și a discuta într-un cadru liber și cât mai relaxat despre cărți, autori, edituri etc.