Nu e multă vreme de când, la finele unui meci oarecare din zbuciumatul futbol românesc, un antrenor și-a pocnit educativ un jucător cu capul (mai tare material nici că putea găsi!) în gură. Bătăușul s-a mâniat din cale-afară că echipa diriguită de el a scăpat printre degete victoria (pre limba lor țeapănă: „cele trei puncte puse în joc”) și doar nu era să-și țină supărarea în el și să capete vreo boală pe fond de stress. Prin urmare, fără să stea prea mult în cumpănă, a reacționat după cum l-a dus capul, dacă permiteți acest joc de glezne al cuvintelor, pedepsindu-l ad-hoc pe fotbalistul vinovat de cataclismul pierderii unei partide, fotbalist care (iarăși pre limba lor) „nu dăduse totul în teren”.
Fiindcă gestul povestit mai sus a ajuns oarecum în atenția publică, și fiindcă norodul așteaptă în astfel de cazuri o reacție adecvată, un mare șef de la „Școala federală de antrenori” a ieșit la interval cu un comentariu voit tranșant, extras din înțelepciunea sa de viață, afirmând că antrenorul respectiv, aplicând „disciplina pumnului (n.n. obiectăm, maestre, nu a pumnului, ci a capului!) a acționat ca un … cioban.”
S-avem pardon, dar membrii asociațiilor profesionale și sindicale ale ciobanilor ar trebui să se simtă lezați și să ia legătura cu o casă de avocatură! S-avem pardon, fiindcă respectivul antrenor caftangiu nu s-a comportat ca un cioban, ci s-a comportat exact ca un …fotbalist. Păi, nu-s fotbaliștii, cu părere de rău, de-o mie de ori mai sărmani în maniere decât ciobanii? Fotbaliștii, nu ciobanii, înjură și se bat până le dă sângele, atât pe teren, în timpul serviciului, cât și-n timpul liber; fotbaliștii, nu ciobanii, se droghează cu cocaină până nu mai știu pe ce lume sunt (nu că altfel ar ști!); fotbaliștii, nu ciobanii, conduc automobilele beți mangă și fără să se sinchisească de semnalul poliției, decât doar după ce intră în pom…
Eu cred că situația stă taman invers și, în consecință, când câte un cioban mai calcă sonor pe bec, șeful „Ligii profesioniste a ciobanilor” ar trebui să-l obrăzească pe împricinat, zicând despre el că „a acționat ca un fotbalist.”
Fără supărare, dar meseria de cioban e mult mai complexă și mai utilă societății decât cea de mingicar, și-apoi, să nu uităm că de „trei turme de miei cu trei ciobănei”, nu de „trei turme de miei cu trei fotbăliștei” se vorbește într-o capodoperă precum balada „Miorița”, mândria creației noastre populare.
