– Preluarea s-a făcut prin intermediul unei societăți a Consiliului Local, SC Termica SA
– Consilierii locali au cerut să se specifice faptul că societatea de termoficare nu va da nici un ban pentru activitatea fotbaliștilor, deși deține 75% din acțiunile asociației sportive
– Valoarea de piață a echipei de fotbal a Sucevei a fost apreciată la 10 miliarde de lei vechi
Preluarea echipei locale de fotbal de către Primăria Suceava a fost decisă în cadrul ultimei ședințe de Consiliu Local, 75% din acțiunile Asociației Sportive FC Cetatea fiind transferate cu titlu gratuit către SC Termica SA.
Prin votul consilierilor locali a fost reglementată astfel problema moralității și legalității alocării unor sume consistente din bugetul local pentru sprijinirea fotbalului, în condițiile în care clubul care patrona această activitate era unul particular.
Concret, de la data adoptării acestui proiect de hotărâre a Consiliului Local, prin reprezentanții săi din AGA de la Termica, deliberativul sucevean devine principalul factor de decizie în cadrul Asociației Sportive Fotbal Club Cetatea Suceava.
Preluarea echipei de fotbal a stârnit și o serie de reacții adverse, pornite dintr-o inadvertență între decizia luată de membrii AGA de la Termica, care au precizat că preluarea se face fără nici o obligație financiară din partea societății de termoficare, în vreme ce în statutul clubului de fotbal este prevăzută obligativitatea achitării cotizației.
Consilierul local Vasile Iosub, membru în AGA la Termica, a sesizat această discrepanță între actele întocmite, în vreme ce colegul său de partid Ovidiu Donțu, a protestat împotriva preluării echipei, înainte de a fi făcute o serie de verificări serioase în inventarul acesteia, pentru ca nu cumva să fie preluate și o serie de obligații financiare care nu au fost onorate anterior.
Un semn de întrebare l-a ridicat și Neculai Bosancu, care a spus că are informații conform cărora, dacă se preia echipa de către Consiliul Local, vor trebui achitate și datoriile echipelor de fotbal de dinaintea acesteia.
Punctul pe “i” l-a pus Virginel Iordache, care a cerut ca în proiect să se precizeze clar faptul că Termica nu va contribui financiar la susținerea activităților sportive.
“Nu vrem să se spună apoi că prețul gigacaloriei crește din cauza banilor băgați în fotbal”, a precizat acesta, în vreme ce unii au glumit pe seama preluării echipei, spunând că iarna, când va fi mai frig, vor scoate echipa la încălzire pe stadion, pentru a da căldură cetățenilor.
În cele din urmă, proiectul a fost votat de majoritatea consilierilor, astfel încât echipa de fotbal Cetatea Suceava devine, oficial, echipa municipalității, finanțarea acesteia din bugetul local fiind justificată pe deplin. În altă ordine de idei, mai trebuie spus că valoarea de piață a formației locale de fotbal a fost stabilită la 10 miliarde de lei vechi.





