În perioada 29 – 30 noiembrie, la baza Tenis Tour Office Gara Brașov s-a desfășurat a X-a ediție a Turneului Campionilor Tenis 10 FRT & Teens, una dintre cele mai importante competiții naționale pentru copii organizate de Federația Română de Tenis. Peste 100 de sportivi din întreaga țară s-au aliniat la start, iar ACS Nada Florilor Fălticeni a fost prezentă cu un lot numeros format din 20 de tineri jucători pregătiți de instructorul Marcel Dascălu.
Tenismenii clubului ACS Nada Florilor Fălticeni au participat la toate cele 13 categorii de joc, pentru vârste cuprinse între 5-17 ani. Potrivit antrenorului Marcel Dascălu, cei 20 de sportivi fălticeneni s-au remarcat încă de la primele meciuri și s-au întors acasă cu numeroase medalii. Prestația sportivilor din Fălticeni a impresionat atât prin calitatea jocului, cât și prin noul echipament oferit de sponsorul Almaclinic, un element remarcat de organizatori și participanți.
Instructorul Marcel Dascălu a subliniat implicarea exemplară a copiilor, susținerea constantă a părinților și sprijinul sponsorilor – Alma Clinic, Romfour, Raitar, Ceztrans, Criotis, Kaon și Primăria Fălticeni.
„A fost un turneu mult așteptat de sportivii noștri, pentru care ne-am pregătit un an de zile. A fost a X-a ediție a turneului campionilor și clubul Nada Florilor a participat la toate, iar ultimele șase ediții fălticenenii au ocupat locul I pe țară. Rezultatele nu sunt întâmplătoare, ne antrenăm zi de zi și efortul lor a fost răsplătit cu aceste rezultate pentru care mulțumesc copiilor, părinților, sponsorilor, Primăriei Fălticeni și domnului primar Cătălin Coman”, ne-a declarat antrenorul Marcel Dascălu.
Rezultate obținute
Roșu starter: Locul 1 – Tanasă Ioana; Locul 2 – Mihnea Pavel; Locul 4 – Bughiu Sara
Portocaliu starter: Locul 3 – Purdilă Sofia; Locul 4 – Popa Albert
Portocaliu challenger băieți: Locul 4 – Ciucă Matia
Portocaliu challenger fete: Locul 4 – Apostol Anastasia
Verde starter băieți: Locul 1 – Radion Eduard; Locul 3 – Irimia David; Locul 3 – Nechiforeasa Emilian
Verde starter fete: Locul 1 – Vasiliu Elisa
Verde challenger fete: Locul 1 – Burlui Sofia; Locul 2 – Mitocaru Antonia
Verde master: Locul 4 – Tanasă Efremia
Galben challenger băieți: Locul 1 – Samachișa Christian; Locul 3 – Radion David
Galben challenger fete: Locul 1: Rădășanu Adelina (Club Dava)
Albastru: Locul 3 – Mitocaru Daniel; Locul 4 – Tanasă Elena






