Closetul

Oare modernizarea României, pe tema căreia se face atâta tam-tam fără a preciza nimeni ce, cum și când se cuvine modernizat, n-ar trebui să includă și starea… closetelor? E-un subiect urât mirositor, cer scuze, dar nu-i cu putință să ascundem la nesfârșit gunoiul sub preș. De altfel, „Dilema veche” a dedicat un număr în întregime acestui subiect.
Andrei Pleșu, oripilat de electronica și robotica terifiant încorporate în „scaunul” closetului de care a avut parte într-un hotel din Japonia, scrie o delicioasă tabletă a uimirii depline. Uimit a rămas și subsemnatul, în China, unde, la closetul din Hotelul „White Swan” (Canton) erau postate cinci suluri de hârtie igienă, fiecare cu altă textură (mai fină, mai aspră), potrivit preferințelor utilizatorului.
Cum e la noi? Desigur, s-a mai evoluat de la punctul zero reprezentat de closetul oltenesc (doi pari: de unul te ții, cu celălalt de aperi de câini). Ba chiarpentru closetul unei școli din Ineu s-au investit nu mai puțin de 1.400.000.000 de lei vechi, bani publici (ați citit bine: un miliard patru sute milioane). Nu visăm la closete bătute cu pietre scumpe, cum are președintele Ucrainei Ianukovici (potrivit AFP), nici la performanțe precum cele etalate la Expoziția de la Shanghai („scaunul” de toaletă îmbrăcat în foiță de aur și înzestrat cu sistem audio încorporat) ori de National Geografic Kids Magazine, care propune dotarea closetului cu televizor aferent, DVD, TiVo, Xbox, laptop, dockiPod și pedale de bicicletă pentru continua întreținere a tonusului general (de care depinde și tihna defecației).
La noi? Cele mai multe inscripții „WC”, mai ales din majoritatea stațiilor CFR, induc în eroare, fiindcă „WC” înseamnă „closet cu apă” și, de regulă, lipsește tocmai… apa. Chinezii au inventat WC-ul încă pe timpul dinastiei Han (206 înainte de Hristos), iar europenii l-au redescoperit ehei, tocmai în 1596, când Harrington i-a făcut cadou o astfel de gâlgâitoare instalație reginei Elisabeta. La noi, s-a încetățenit mai degrabă firma: afară-i vopsit gardul, înăuntru… Am fost de față, lângă o mănăstire intens vizitată de turiști, la o scenă aparent hazlie, de n-ar fi fost ridicolă și chiar tristă: dintr-un autocar a coborât un grup de nemțoaice care s-au grăbit către coșmelia pompos intitulată „WC”. După nici câteva secunde, turistele au țâșnit înapoi, gesticulând și vociferând gălăgios: nu le venea să creadă ce le-a fost dat să vadă.
Toaleta Gării de Nord este străjuită de-o băbuță amabilă, care, contra taxei de un leu, îți oferă o bucățică de hârtie igienică și-ți îngăduie intrarea într-o incintă puturoasă și mizeră, străjuită de inscripția halucinantă „bărbieritul interzis!” De regulă, în lume nu se percepe vreo taxă pentru utilizarea WC-ului (în China chiar poate fi văzută inscripția binevoitoare „Vă mulțumim pentru că ne-ați vizitat!” – subtilă referire la potențialul aport de îngrășământ natural…); doar ici-colo s-a mai păstrat obiceiul de a pune un bănuț, dacă vrei și cât vrei, într-o farfurioară (prin anii ’60, în Franța, un fotbalist m-a învățat să iau rest mai mult decât am pus, fiindcă oricum nu se uită nimeni). Apoi, în astfel de incinte ventilate cu aer odorizat, călătorul află oricând oglinzi cât peretele, apă caldă, săpun lichid, prize pentru aparatele electrice de ras, prosoape la fiecare lavoar, hârtie igienică în fiece cabină, adeseori și dușuri, spray-uri cu after shave, foehnuri sigilate în pungi de plastic ș.a.m.d. La noi, taman în Gara de Nord, closete „turcești” cu instalația hidraulică peticită, ofticoasă și lăcrimoasă, lumină chioară și atmosferă greu respirabilă. Sigur că nu-i vinovată băbuța care gestionează riguros pătrățica de hârtie igienică și care, la ora prânzului, nu se sfiește să-și soarbă tacticoasă ciorba, instalată la măsuța aflată în coasta cabinelor-rezonatoare din care răzbat amplificate zgomotele defecației… cu tot alaiul lor sonor. Senzația de nenorocită lume a paișpea răzbate din răsuflarea fiecărui colțișor.
Cer cuvenitele scuze cititorilor pentru abordarea unui subiect atât de puturos tocmai la „Colțul condeierului”, rubrică care s-ar cuveni să găzduiască, nu-i așa, subiecte ceva mai elevate. Indecente și de prost gust nu mi se par însă incursiunile gazetărești în dimensiunea fetidă a existenței românilor, ci pretențiile noastre de a fi tratați ca europeni când, de fapt, nu izbutim să depășim, în materie de civilizație, stadiul privatei din dosul casei.
Cam în aceeași ordine de idei: am văzut cea mai inspirată inscripție pe o vidanjă: „Atenție! Transport promisiuni electorale!”