Noul an școlar începe astăzi, dar pentru mulți dintre elevii sau copiii care vor merge la cursuri va fi un adevărat chin, condițiile existente în multe unități de învățământ din județ fiind sub orice critică. De altfel, din totalul celor 822 de unități școlare sucevene, doar 223 au autorizație de funcționare, ceea ce reprezintă puțin peste un sfert din total. Potrivit conducerii Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, majoritatea unităților neautorizate din punct de vedere sanitar sunt în mediul rural. Acestea nu îndeplinesc un șir întreg de cerințe, având grupuri sanitare insalubre, lipsa apei curente, program într-un singur schimb la grădinițe, compoziția apei neconformă chimic și bacteriologic, număr insuficient de cabine la grupurile sanitare, în raport cu efectivele de elevi, și terminând cu funcționarea sălilor de clasă în clădiri cu regim de internat sau locuințe sociale.
Clopoțelul va suna pentru aproape 100.000 de copii, dintre care 75.524 sunt elevi, iar 20.098 sunt la grădiniță. Conform planului de școlarizare, în acest an vor fi 913 grupe în învățământul preșcolar (20.098 de preșcolari), 1.663 de clase în învățământul primar (34.103 elevi), dintre care 343 pentru clasa pregătitoare (6.390 elevi), 1.505 clase în învățământul gimnazial (32.069 elevi), 291 de clase în învățământul liceal (8.148 elevi) și 43 de clase în învățământul profesional (1.204 elevi).
Din cele 822 de școli și grădinițe sucevene care își vor deschide porțile în această dimineață pentru anul școlar 2013-2014, în mediul urban sunt 181, în timp ce la sate avem 641 de unități de învățământ.
Dacă multe școli și grădinițe sunt exact ca acum un secol, nici situația manualelor școlare și a microbuzelor pentru transportul copiilor nu este prea bună. Cu bune și rele, noul an școlar începe astăzi și se va încheia anul viitor, în iunie.