Eveniment

Clopotele de la Mănăstirea Sf. Mina din Roșiori vor fi sfințite duminică

Clopotele de la Mănăstirea Sf. Mina din localitatea Roșiori (pe drumul european E 85 – Roman – Fălticeni) – comuna Forăști, vor fi sfințite duminică, 16 septembrie. Cu acest prilej, va fi scoasă din mănăstire, spre închinarea credincioșilor, și Icoana Maicii Domnului Făcătoare de minuni din Crasna – Ucraina. (D.M.)

Recomandări

„Fă din sufletul tău o Sfântă a Sfintelor” – îndemnul arhieresc la hramul Mănăstirii „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Rădăuți

Credința și tradiția se păstrează cu sfințenie la marea sărbătoare de Sf. Maria de la Mănăstirea Putna, Ierusalimul Neamului Românesc

Mii de pelerini au participat la Sf. Liturghie de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului de la Mănăstirea Putna

Sute de copii, părinți, profesori au participat sâmbătă la acțiunile organizate la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”

Sute de copii, părinți, profesori au participat sâmbătă la acțiunile organizate la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”. Foto artistul.studio